Descriere
Gata cu pedepsele, privațiunile și interdicțiile ineficiente! Ajunge cu abordarea dictatorială, care merge de la violența lui "eu te-am făcut, eu te omor!" până la impunerea dorințelor arbitrare ale părintelui care "știe mai bine" ce are nevoie copilul! Demonstrând prin nenumărate exemple că educația bazată pe control și forță conduce la generații întregi de adulți disfuncționali, Shefali Tsabary oferă o perspectivă complet nouă, care favorizează apropierea, încrederea și susținerea din partea părinților. Specialista americană în mindfulness și psihologia copilului îi învață pe părinți cum să creeze o relație profundă și durabilă cu odraslele lor, cum să le înțeleagă motivațiile din spatele comportamentelor și cum să îi facă să-și dezvăluie cele mai bune părți din personalitatea lor. Fără să fie adepta unei abordări de tipul laissez-faire, autoarea indică o serie de căi (bazate pe empatie, observare calmă și limitări adecvate contextului) menite să responsabilizeze copilul – doar astfel, el va putea prelua controlul asupra propriei vieți, dobândind, ca viitor adult, un caracter ferm, dar flexibil.
Shefali Tsabary este doctor în psihologie clinică al Universității Columbia din New York și a devenit celebră în urma aplicării tehnicii mindfulness în parentaj. La Editura Trei a mai fost tradusă cu volumul Părintele conștient (2015).
Cuprins
Prefață
1. De ce nu reușești să‑ți disciplinezi copilul
2. Specialiști în arta controlului
3. Acționăm într‑adevăr „pentru binele copilului"?
4. Lasă consecințele să‑și facă treaba
5. În ce fel salvarea continuă a copiilor îi va face iresponsabili
6. Impolitețea, mușcatul și lovitul: cum să stabilești limite pentru copilul tău
7. Rolul copiilor noștri este de a ne pune la încercare coerența noastră interioară
8. Cum să spui „da" sau „nu" în mod eficient
9. Nu ești un regizor
10. Renunță la ideea de perfecțiune
11. Un copil ferm pe poziție
12. Nu despre tine e vorba
13. Învață să citești indiciile pe care ți le oferă copilul tău
14. Ce înseamnă să‑ți respecți copilul
15. Sunt rezonabile pretențiile tale?
16. Cum să‑ți păstrezi cumpătul când copilul tău trece prin perioade dificile
17. Păcălirea copiilor ne cam poate păcăli
18. Ce să faci când copilul te dă afară din lumea lui
19. Regula despre reguli
20. Cum răspundem unui adolescent care se revoltă
21. Evită să te cerți din pricina temelor pentru acasă
22. De ce unii copiii ajung să‑i hărțuiască pe colegii lor?
23. Rivalitatea între frați. Când copiii se ceartă între ei
24. Dacă pui bățul în cui, nu înseamnă că îți răsfeți copilul
25. Motivul ascuns pentru care aplicăm disciplinarea
26. Puterea legăturii afective
27. Fii martor (W de la witness)
28. Cercetează (I de la inquire)
29. Neutralitatea (N de la neutrality)
30. Negociază (N de la negotiate)
31. Empatizează (E de la empathize)
32. Soluționează (R de la resolve)
Postfață
Secrete pentru a‑ți păstra cumpătul în zona de conflict
Moduri inteligente de a întări comportamentele pozitive ale copiilor fără a folosi disciplinarea
Copilul meu
Mulțumiri