Descriere
	Dincolo de autoamăgire, dincolo de "gândirea pozitivă" naivă şi nerealistă, există un "optimism inteligent" care ne permite să rămânem lucizi, încrezători şi motivaţi, susţine psihiatrul francez Alain Braconnier. Pornind de la cercetări de ultimă oră din psihologia socială, autorul conturează portretul-robot al optimistului şi oferă cele mai bune căi pentru a deveni dintr-un fatalist un optimist bine temperat. Potrivit studiilor, cele trei caracteristici psihice ale optimistului sunt: anticiparea mai degrabă favorabilă a viitorului, evaluarea corectă a evenimentelor prezente ce trebuie gestionate şi un sentiment de "autoeficienţă". Iar pentru a profita de avantajele sociale şi psihosomatice ale acestei atitudini încrezătoare, avem nevoie să redescoperim dragostea de viaţă şi încrederea în noi şi în ceilalţi dezvoltate în timpul primilor ani de viaţă, argumentează autorul. Pe lângă micile secrete ale revitalizării optimismului (incluzând aici şi tehnici psihoterapeutice inspirate de psihologia pozitivă sau psihanaliză), cartea recunoaşte şi virtuţile "pesismismui defensiv", cel care ne protejează şi ne mobilizează în împrejurările potrivnice. 
	
	
	Vestea bună este că există un tip de optimism care împacă atitudinea realistă şi spiritul critic, şi pe care l-am putea numi "optimism inteligent". Inteligent, pentru că este benefic pentru o seamă de domenii din viaţa noastră, după cum arată Alain Braconnier. Cartea sa nu doar că redefineşte un concept ce pare demonetizat, dar propune cititorului sfaturi şi tehnici utile pentru a vedea viaţa cu noi ochi. - Psychologies
	
	Această carte nu este o predică în favoarea optimismului „tâmp". Optimismul nu poate fi obţinut dând dintr-o baghetă magică, trebuie să îl cauţi, să munceşti pentru el, să îl doreşti. Pesimiştii pot deveni optimişti datorită cunoştinţelor precise pe care le avem astăzi despre psihologia optimiştilor şi, deci, şi despre mijloacele de a transmite eficient această atitudine, fără a nega însă problemele. - Autorul
	
	Alain Braconnier este psihiatru, psihanalist francez şi consultant la Spitalul Universitar "Pitié-Salpêtrière" din Paris. Dintre cărţile sale, la Editura Trei au mai fost traduse: Cum să fii o mamă bună pentru fiul tău şi Cum să fii un tată bun pentru fiica ta.
	
	
	
	
	Cuprins
	Introducere
	
	Partea I. De ce sa cauti optimismul? 
	
	1 Gata cu melancolia
	Fiecare cu problemele sale
	"Totul merge foarte prost, doamna marchiza?"
	Lamentatiile fascineaza
	Celebrul "French paradox"
	Ce lume ne asteapta maine?
	
	2 Beneficiile optimismului
	Influenta optimismului asupra comportamentului uman
	Beneficii pentru cuplu 
	Beneficiile pentru copii si pentru educatie
	Beneficiile In viata profesionala
	Beneficiile pentru sanatatea psihica
	Beneficiile pentru sanatatea fizica
	
	3 Unde sa gasesti sursa acestor binefaceri?
	O noua cale catre optimism
	
	Partea a II-a. Credinta, iluzie, atitudini 
	
	4 Principiul Pollyannei
	Un roman, un film si un principiu
	Uimitoarea iluzie umana pozitiva: radacinile si consecintele acesteia
	Este mai bine sa fii realist sau optimist?
	
	5 Ce nu este optimismul: false credinte
	Metoda Coue
	Optimismul de fatada
	Doar o chestiune de vointa?
	Mereu mai mult
	"Boala idealizarii"
	Fericirea
	
	6 A trai sau a Indura, trebuie sa alegi
	Marii optimisti si marii pesimisti
	Din toate domeniile: filosofie, istorie, economie
	Fiecare cu optimismul sau
	O incredibila nevoie umana de a crede si de a spera
	O iluzie pozitiva
	Cand stiinta explica credintele optimistilor
	
	7 Sunteti Indeajuns de nebun pentru a fi optimist?
	Exista o latura pozitiva In orice situatie
	In spatele fiecarei probleme, o oportunitate ascunsa
	Valorati mai mult decat credeti... si decat cred ceilalti
	A simti fiorul: a crede In pasiune, In implicare si In asumarea riscurilor
	Nimic nu este batut In cuie
	Ne putem cu totii schimba micile nevroze
	
	8 Micile secrete psihologice ale optimistilor
	Placerea de a avansa
	Sa stii sa visezi
	Sa faci astfel Incat amintirile frumoase sa 
	Iti revina 
	In minte
	Lasarea regretelor In urma
	Acceptarea problemelor imposibil de rezolvat
	Libertatea interioara te face optimist
	
	Partea a III-a. Izvoarele adanci ale optimismului 
	
	9 Viata "renascuta"
	Incredibilul optimism al sugarului si al copilului mic
	Cand copilul creste
	Adolescentul: un optimist paradoxal
	A lupta si a te adapta
	"Pulsiunea de viata" si "pulsiunea de moarte"
	
	10 Regasirea copilului care ai fost candva
	Ati spus "regresie"?
	Sa gasim un sprijin In resursele copilului mic
	Gasirea unui sprijin In resursele copilului care creste
	Sa cauti frumusetea lumii
	Construirea unor cercuri virtuoase
	
	Partea a IV -a. Pesimismul trebuie respins Intotdeauna?
	
	11 Optimismul este Intotdeauna mai bun decat pesimismul?
	"In viata nu trebuie sa-ti faci griji..." Cand optimismul are limitele lui
	"Negru e negru, nu mai e nicio speranta"
	Un pesimism adaptat contextului
	Pesimismul: o resursa interna creativa
	Un "pesimism defensiv"
	
	12 Ce nu este pesimismul
	Un defect?
	O boala
	
	13 Optimist sau pesimist: un punct de vedere prea maniheist
	O sensibilitate omeneasca
	Un echilibru personal
	Un exemplu: dezbaterea referitoare la Internet
	
	Partea a V-a. Pesimistii pot deveni optimisti?
	
	14 Sa nu te temi sa te evaluezi
	Evaluarea nivelului personal de optimism... si de pesimism
	Un echilibru "suficient de bun"
	
	15 Cum pot deveni pesimistii optimisti
	Fiecare traieste momente de optimism
	Sa te schimbi tu Insuti
	Ajutorul unui psihoterapeut
	Ce psihoterapie sa alegi pentru a deveni mai optimist?
	"Psihologia pozitiva" si aplicatiile sale
	Abordarea psihanalitica
	Doua psihoterapii ca "antimetoda Coue"
	
	Concluzii
	Multumiri
	Anexe
	Chestionar
	Note
 
                     
                             
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                    