Descriere
Eroii romanului Povești de groază sunt oameni obișnuiți, locuitori ai unei așezări de pe malul Dunării: țărani și zilieri, un preot catolic și un pastor reformat, o tânără cu mintea rătăcită, chinuită de epilepsie și pofte trupești, un colos, ajutor de brutar, posedat de diavol și harnica lui mamă, aristocrați exilați și doamne în vilegiatură, un tânăr genial osândit să trăiască într-un scaun cu rotile, care-l ține departe de dragostea vieții lui, o frumoasă studentă. Aceste figuri, personaje cufundate în bunătatea și răul pe care-l fac sau care le înconjoară, sunt însoțite la răstimpuri de fantome. În intriga ce se întinde pe câteva zile, cu vertiginoase întoarceri în timp și incursiuni în realități paralele, cunoaștem multiple versiuni ale căderii, vulnerabilității, dependenței și violenței pe care cei aflați în suferință le percep ca pe singura lor viață. Ne aflăm într-un univers care comunică cu lumile lui Céline și Cehov, în care limbajul și realitatea, ce-și au propriile legi greu de pătruns, intră în contact cu neputința de a articula, unde nu doar egoismul și bunătatea își croiesc drum, dar și forțe ale haosului, energii demonice care împing personajele în direcții necunoscute.
„Un maraton de lectură care te fascinează și te contrariază în același timp." Welt am Sonntag
„Spre finalul acestui roman obsedant, care combină naturalismul drastic cu pasaje narative strălucitoare, tensiunea interioară a acestei lumi sătești antagoniste se eliberează într-un carusel nebunesc de catastrofe individuale." Schwäbische Zeitung
„Un roman ce se petrece în întregime în această lume și, în același timp, într-o viață întunecată, viața de apoi." Der Tagesspiegel
„Oricine citește acest roman aude un întreg sat vorbind, dar la urechile lui ajunge și ce rămâne nespus." Frankfurter Allgemeine Zeitung
Scriitorul maghiar Péter Nádas s-a născut la Budapesta, în 1942. În anii 1960 a lucrat ca fotoreporter și jurnalist. La 25 de ani a debutat cu A biblia (Biblia, 1967), volum inspirat din evenimentele istorice petrecute sub regimul stalinist al lui Mátyás Rákosi. Vreme de aproape un deceniu, din 1969 până în 1977, tot ce a scris i-a fost cenzurat, astfel încât romanul Egy családregény vége (Sfârșitul unui roman de familie, 1977) avea să apară târziu, în 1988. Odată cu Emlékiratok könyve (Cartea memoriilor, 1986), pe care Susan Sontag l-a numit „cel mai bun roman al vremurilor noastre", Péter Nádas avea să devină cunoscut şi în afara Ungariei. Publică în continuare povestiri, eseuri, piese de teatru și cărți ilustrate, iar în această perioadă lucrează la ceea ce avea să devină celebrul Párhuzamos történetek (Povestiri paralele, 2005). Lui Nádas i se decernează Österreichischer Staatspreis für Europäische Literatur în 1991, în 2003 primește Franz Kafka Prize (printre ai cărui câștigători se numără Milan Kundera, Margaret Atwood sau Philip Roth), iar în 2014 primește Würth-Preis für Europäische Literatur, după ce, doi ani mai devreme, primise, alături de Christina Viragh, traducătoarea romanului Povestiri paralele, Brücke-Berlin-Preis. În prezent, Nádas își împarte viața între Gombosszeg și Budapesta.