Descriere
„Incredibil, și duminica asta trebuie să mergem la masă la ai tăi?!”, „Nu ții niciodată cont de nevoile mele!”, „În fiecare seară butonezi telefonul cu orele, m-am săturat!” Acestea și o sumedenie de alte replici pot fi la ordinea zilei într-un cuplu. Iar emoțiile din spatele lor pot fi normale, atâta vreme cât fiecare dintre cei doi și le asumă și are în vedere nu doar binele său propriu, ci și al relației și al celuilalt. În esență, nu conflictul este negativ, ci modul în care ne raportăm la el, perpetuându-l sau evitându-l mai mult sau mai puțin elegant. Și uneori se ajunge la părăsirea cuplului, explicită sau tăcută, prin fuga într-o relație extraconjugală sau în muncă, de exemplu, ori chiar la ruptura definitivă.
Recurgând la vasta sa experiență în psihoterapia de cuplu, Domnica Petrovai vă oferă în această carte o înțelegere a conflictului, a cauzelor și posibilităților sale de rezolvare, precum și numeroase exemple și tehnici menite să vă ajute să depășiți momentele supraîncărcate emoțional, să vă cunoașteți mai bine și să vă consolidați relația.
Domnica Petrovai este psihoterapeut de cuplu și de familie, fondatoarea programului de formare „Cuplu Conștient”, unde pregătește și supervizează terapeuții în demersul lor de a sprijini cuplurile aflate în criză. De peste 25 de ani ghidează oameni, companii și școli în procesul lor de transformare emoțională și organizațională, efort care se reflectă în proiectele pe care le coordonează: „Mind Education”, „Sinergie”, „Școala pentru Cuplu și Bine”.
Separarea, ruptura însoțită de resentimente și învinovățirea celuilalt sau uneori divorțul nu mai sunt singurele opțiuni. Avem însă o istorie dificilă cu conflictul, și mulți aleg atacul la persoană, victimizarea sau învinovățirea celuilalt, agresivitatea sau violența. Simplu spus, nu știm să traversăm etapele relațiilor și relației de cuplu și nu ne vedem contribuția la conflictele și tensiunile din relații. De aceea, pentru a ne fi bine în cuplu, avem nevoie de o schimbare în relația cu conflictul, de a ne aduce contribuția personală și angajamentul real față de relația intimă și de relațiile cu ceilalți. - Domnica Petrovai
Ce le-ai recomanda altor cupluri aflate într-o situație de criză similară?
Ea: Eu am simțit în momentele de criza că noi doi, oricât de mult ne iubim, nu putem rezolva singuri conflictele. Simțeam că trebuie un mediator imparțial și m-am gândit că asta doar un terapeut poate să o facă. Toate discuțiile cu prietenii, cărți, informații haotice de pe internet nu ajutau concret.
El: Deschidere în comunicarea nevoilor și dorințelor. Ureche care să audă vocea celuilalt.
Domnica Petrovai