Descriere
	Forţa caracterului îşi propune să reevalueze ideile comune despre bătrâneţe, oferind o perspectivă nouă asupra ei, centrată pe noţiunea de caracter. Gândit ca o continuare la Codul sufletului (Trei, 2017), care analizează rolul esenţial al caracterului în viaţa noastră emoţională şi intelectuală, volumul de faţă este structurat în trei părţi ce corespund etapelor bătrâneţii identificate de autor. Prima este dăinuirea, etapa de desăvârşirea a caracterului prin înaintarea în vârstă, cea de-a doua este plecarea, adică pregătirea pentru moarte, iar în cea de-a treia, etapa de după plecare, caracterul celui dispărut îi influenţează pe cei rămaşi în viaţă.
	
	Trecând în revistă miturile şi arhetipurile care ne guvernează viaţa în ultimii ani, Hillman explorează sensurile şi virtuţile ascunse ale schimbărilor fizice şi emoţionale specifice bătrâneţii, precum pierderile de memorie, modificarea tiparelor de somn sau misteriosul reviriment al imaginaţiei erotice. Îmbinând psihologia, filozofia, poezia şi textele sacre cu experienţa de viaţă a autorului, Forţa caracterului este menite să schimbe felul în care ne gândim la bătrâneţe. 
	
	James Hillman (1926–2011), psiholog, analist, profesor şi conferenţiar american, fost director de studii la Institutului C.G. Jung din Zürich. A fondat curentul psihologiei arhetipale, desprins din psihologia analitică, şi a scris peste douăzeci de cărți de specialitate, printre care The Myth of Analysis şi Re-Visioning Psychology, nominalizată în 1975 la Premiul Pulitzer. 
	
	
	Veacuri de-a rândul, anii târzii ai vieții au fost asociați nu cu apropierea morții, ci cu vitalitatea și caracterul. În general, bătrânii nu erau văzuți ca șchiopătând anevoie spre ușa morții, ci priviți ca tezaure trainice de obiceiuri și legende, paznici ai valorilor locale, experți în meșteșuguri și deprinderi, voci prețuite în sfatul obștii. Ce conta era forța caracterului, dovedită de numărul anilor de viaţă. 
	James Hillman
	
	
	Cuprins
	
	Prefață pentru cititor 
	Prefața autorului 
	O prefață a cărții 
	
	I.Dăinuirea
	Capitolul 1: Longevitatea
	Capitolul 2: Ultima dată
	Capitolul 3: Bătrân
	
	II. Plecarea
	Capitolul 4: De la „dăinuire" la „plecare"
	Capitolul 5: Repetiție
	Capitolul 6: Atracția gravitației 
	Capitolul 7: Trezirea peste noapte 
	Capitolul 8: Agitația confuză
	Capitolul 9: Uscarea
	Capitolul 10: Memoria: pierdere pe termen scurt,câștig pe termen lung
	Capitolul 11: Nervozitatea sporită
	Capitolul 12: Despărțire
	Capitolul 13: Erotismul 
	Capitolul 14: Anestezia 
	Capitolul 15: Neputința inimii 
	Capitolul 16: Întoarcerea
	
	Interludiu. Forța feței
	Interludiu: Forța feței 
	
	III. După plecare
	Capitolul 17: De la „plecare" la „după plecare"
	Capitolul 18: Caracterul filosofat
	Capitolul 19: Caracterul virtuților sau caracterul moralizat
	Capitolul 20: Caracterul imaginat 
	Capitolul 21: Mai mult ca părinții
	Capitolul 22: Gaița bătrână
	Capitolul 23: Virtuțile caracterului
	Capitolul 24: Final 
	
	Note 
	Bibliografie
	Indice
	Permisiuni
	
	
	
	
	
	
	
	
 
                     
                             
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                    