Sumar coș
Nu aveți produse în coș
TOTAL
Lei
Citește sample
-30%

Cățeaua-de-noapte

Autor :
Editura:
Nr. pagini:
320
Anul apariției:
2023
Format:
130 x 200 mm
Tip copertă:
Broșată
ISBN:
978-606-40-2027-7
Titlul original: Nightbitch
Limba originală:
Engleză
Traducător:
Radu Sorop

Descriere

„O carte îndrăzneață, amuzantă și bizară, absolut fără egal..." – Elle

Într-o zi mama era mamă, dar într-o noapte a devenit dintr-odată altceva...
O femeie ambițioasă își întrerupe cariera de artistă pentru a rămâne acasă cu fiul nou-născut, dar această experiență nu seamănă deloc cu ceea ce-și imaginase. Doi ani mai târziu, descoperă brusc un smoc de păr ciudat pe ceafă. În oglindă, caninii săi par dintr-odată mai ascuțiți decât și-i amintește. Soțul ei, care călătorește cinci zile pe săptămână în interes de serviciu, încearcă mereu să-i alunge temerile, din camerele de hotel aflate la sute de kilometri distanță.
Pe măsură ce simptomele mamei se intensifică, iar tentația de a ceda noilor impulsuri animalice e din ce în ce mai mare, ea se străduiește să-și păstreze secretul alter egoului canin. Mergând la bibliotecă în căutarea unui leac, descoperă o carte misterioasă, care devine biblia ei.

Un roman revoltător de original despre artă, putere și feminitate, îmbrăcat în hainele unui basm satiric, Cățeaua-de-Noapte te va face să vrei să urli de râs și recunoștință.

„În acest roman de debut, Yoder creează o parabolă kafkiană de-a dreptul revoltătoare despre banalitatea și monstruozitatea maternității timpurii... Cățeaua-de-noapte te va prinde în gheare și va refuza să-ți dea drumul." – Esquire

„Yoder explorează teme familiare printr-o concepție inovatoare, literalizând suprarealismul maternității cu un umor negru și un simț acut al ironiei." – The New York Times Book Review

„Un basm sălbatic despre nemulțumirea mamei, în care este bine să pătrunzi știind cât mai puțin posibil, lăsând-o pe Yoder să te farmece cu magia ei vicleană." – Chicago Review of Books

„O perspectivă întunecată, amuzantă, perspicace asupra relației competitive și a potențialului generativ reciproc dintre artă, maternitate și animalitate care stau la baza procreării și creșterii copiilor." – Kirkus Reviews

Rachel Yoder este absolventă a Iowa Nonfiction Writing Program și deține un master în ficțiune de la Universitatea din Arizona. Ea este redactor fondator al proiectului draft: journal of process. A crescut într-o comunitate menonită de la poalele munților Apalași, din estul statului american Ohio și în present locuiește în Iowa City.

Cățeaua-de-Noapte a fost desemnată cea mai bună carte a anului de către Esquire și Vulture și s-a numărat printre finalistele la Premiul PEN/Hemingway și Premiul VCU Cabell First Novelist, fiind tradusă în 13 limbi.

Romanul stă la baza filmului cu același nume, în regia lui Marielle Heller și având-o pe Amy Adams în rolul principal.
Afișează mai mult
Adaugă în coș
34.30 lei
49.00 lei
Închide preview