Mintea de pe urmă

A filosofa înseamnă să o iei mereu de la capăt, pregătindu-te pentru sfârşit. În teorie, ca şi în viaţă, e mult mai greu decât sună – poate imposibil. Tocmai de aceea merită încercat, poate că nimic altceva nu merită mai mult încercat şi nimic altceva nu este „filosofie”, adică iubire de înțelepciunea pe care nu o posezi.
Cristian Iftode

Există o zicală populară conform căreia mintea de pe urmă ar fi cea mai înțeleaptă. Cea cu care am fi reușit – dacă am fi posedat-o la timp – să evităm capcanele și să ajungem la cea mai bună versiune a noastră. Enunță oare această sintagmă o iluzie, o ironie, un adevăr? De la ea pornește cartea, ca o speranță oferită cititorului, ca o provocare cu care se confruntă autorul.

Scrisă ca o suită de texte din și referitoare la etape de viață diferite, Mintea de pe urmă descrie traiectoria unei căutări de sine care explodează în miezul cuvintelor, lăsând întrebările și gândurile să numească cele mai intime cumpene ale sufletului și invocând cu erudiție texte clasice și autori care au trecut și ei cândva prin astfel de încercări.

Cristian Iftode (născut în 1979) este profesor universitar doctor, director al Departamentului de Filosofie Practică şi Istoria Filosofiei şi conducător de doctorat la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, unde predă cursuri de etică, terapie filosofică, estetică şi filosofie contemporană.

 A publicat numeroase studii în lucrări colective sau reviste de specialitate din ţară şi străinătate, precum şi volume de autor, dintre care menţionăm Aristotel. Problema analogiei şi filosofia donaţiei (2015), Viața bună. O introducere în etică (Trei, 2021) şi Filosofia ca mod de viaţă. Sursele autenticităţii (Trei, 2022, ediţia a doua).

Este membru al Centrului de Cercetare în Etică Aplicată de la Universitatea din București și membru fondator al Centrului de Cercetare a Istoriei Ideilor Filosofice de la aceeași universitate. Susţine constant conferinţe publice, ateliere de filosofie practică şi desfăşoară o consistentă activitate publicistică, menită să probeze relevanţa filosofiei pentru viaţa de zi cu zi.