Sumar coș
Nu aveți produse în coș
TOTAL
Lei
Citește sample
-20%

Insula șobolanilor și alte povestiri

Autor :
Editura:
Nr. pagini var. tipărită:
384
Anul apariției:
2023
Format:
130 x 200 mm
Tip copertă:
Broșată
ISBN:
978-606-40-1693-5
Titlul original: Rotteøya og andre fortellinger
Limba originală:
Norvegiană
Traducător:
Ivona Berceanu

Descriere

O reală încântare pentru fanii genului polițist, de la un adevărat maestru al suspansului

Dacă în primul volum de povestiri Jo Nesbø a scris despre un polițist care poate să adulmece gelozia, un gunoier mahmur și o conexiune spontană între pasagerii unui zbor spre Londra, în cel de-al doilea el continuă periplul printre minți pervertite și inimi răzbunătoare.
În Insula Șobolanilor și alte povestiri, Nesbø povestește despre o Americă postpandemică unde elitele așteaptă într-un zgârie-nori să fie evacuate, în timp ce restul lumii se luptă în stradă pentru supraviețuire („Insula Șobolanilor"), despre un om de știință aflat în căutarea vieții eterne („Amneziatorul"), despre doi prieteni care se îndrăgostesc de aceeași fată („Cicadele"), despre un fiu care pleacă să-și viziteze tatăl la o fermă de șerpi din Africa („Antidotul") și despre un psiholog care este și asasin plătit de marile corporații („Calul de negru").

„Absolut genial. Plin de suspans și bine scris." – Sydsvenskan

„Nesbø expune ingredientele-cheie care îi caracterizează și romanele: intrigi construite diavolește, în care străfulgerări de sentimente umane etalate de personaje cu defecte profunde se află într-un pericol permanent să fie înăbușite de întunecimea din ele." – Booklist

„Cunoscut pentru caracterizările abile, suspansul care-ți face părul măciucă și întorsăturile de situație șocante, Nesbø are abilitatea de a descrie colțurile întunecate ale inimii omenești în aceste povestiri ingenioase și captivante." – Mystery Tribune

„Penița lui Nesbø este ascuțită, personajele sunt credibile, iar peisajele de un realism baroc sunt înfiorătoare. Nesbø este un ticălos shakespearian modern, urmează tradiția lui Stephen King în sondarea profunzimilor sufletului, e un povestitor norvegian de mare clasă." – Berlingske

Jo Nesbø (n. 1960) este muzician, compozitor și economist, precum și unul dintre cei mai apreciați autori de romane polițiste din întreaga lume. Cărțile lui au fost traduse în 50 de limbi, s-au vândut în peste 55 de milioane de exemplare și au fost recompensate cu numeroase distincții, printre care The Riverton Prize, CWA International Dagger Award, The Glass Key Award. Jo Nesbø este autorul celebrei serii Harry Hole, precum și al seriei pentru copii Doctor Proctor (Pandora M). După al șaptelea roman al seriei Harry Hole, Omul de zăpadă, a fost realizat filmul omonim, iar romanul Vânătorii de capete a stat la baza filmului cu același nume, lansat în 2011 și nominalizat, printre altele, la Premiul BAFTA pentru cel mai bun film străin. La Editura Trei au apărut romanele Fiul, Vânătorii de capete, Regatul, duologia Sânge pe zăpadă și Soare în miez de noapte, primele nouă volume din seria Harry Hole: Liliacul, Cărăbușii, Pasărea cu piept roșu, Nemesis, Steaua diavolului, Mântuitorul, Omul de zăpadă, Leopardul, Fantoma – precum și volumul de povestiri Specialistul în gelozie.
Afișează mai mult
Adaugă în coș
47.20 lei
59.00 lei
Închide preview