Descriere
O meditație profundă asupra visurilor și ambițiilor fiecăruia dintre noi.
Yanis și Véra au tot ce le trebuie ca să fie fericiți: se iubesc ca în prima zi și au trei copii superbi. Singurul lucru îngrijorător este colaborarea tot mai problematică a lui Yanis cu Luc, partenerul lui de la firma de arhitectură și fratele Vérei. Ruptura dintre ei se produce în momentul în care Luc refuză o schimbare majoră pe care Yanis o așteaptă de mult. Susținut de soția sa și ajutat financiar de Tristan, un client apărut pe neașteptate și care îl admiră necondiționat, Yanis pornește până la urmă propria afacere.
Dar viața care părea un vis începe să capete o latură întunecată. Va putea Yanis să scape de vârtejul infernal care amenință să-l înghită, fără să o implice și pe Véra? Va rezista relația lor presiunii celor din jur?
"Regăsim în acest roman toate ingredientele de succes din celelalte romane ale lui Agnès Martin-Lugand. Teme importante – dragostea, familia, prietenia, ambiția, alegerile pe care le facem în viață – și personaje autentice, de care te atașezi pe loc." - Le Parisien
"Iubire și ambiție, eșec și reușită: Agnès Martin-Lugand stăpânește arta de a transforma cotidianul în roman." - L’Agathois
"Agnès Martin-Lugand explorează tema alegerilor pe care le facem în viață și pe cea a manipulării cu talentul și finețea pe care i le cunoaștem atât de bine. " – Télé Loisirs
"În cartea mea am vrut să descriu o viață clădită pe baze solide, care începe să se clatine, cu riscul de a se schimba total. Personajele mele suportă consecințele și rămân cu cicatricele a tot ceea ce au îndurat, dar devin mai puternice." - Agnès Martin-Lugand
După ce a profesat ca psiholog timp de șase ani, Agnès Martin Lugand s-a dedicat scrisului, publicându și primul roman, Oamenii fericiți citesc și beau cafea, în regim propriu, pe platforma Kindle Amazon, în decembrie 2012. Remarcată rapid de bloggerii atenți la mediul literar virtual, a trezit interesul Editurii Michel Lafon, care i-a propus debutul în lumea editorială tradițională. Astfel, romanul său a cunoscut un succes uriaș, fiind tradus în mai multe limbi. Drepturile de ecranizare au fost achiziționate de producătorul american Harvey Weinstein.
Agnès Martin-Lugand se numără printre primii zece cei mai bine vânduți autori francezi.
Cărțile ei s-au vândut în Franța și în lume în peste 2 milioane de exemplare și au fost traduse în 32 de limbi.
La Editura Trei, de aceeași autoare, au apărut Oamenii fericiți citesc și beau cafea, Viața e ușoară, nu-ți face griji, Îmi pare rău, sunt așteptată… și Fericirea îmi scapă printre degete.