Descriere
Imaginaţi-vă că Dumnezeu şi Lucifer îşi lansează o ultimă provocare, pentru a pune capăt eternei lor rivalităţi: îşi trimite fiecare câte un agent pe pământ. Lucas şi Zofia au la dispoziţie şapte zile pentru a-şi îndeplini „misiunea" încredinţată de prea-puternicii lor „şefi" şi a triumfa unul asupra celuilalt. Până la urmă, cine credeţi că va guverna lumea: Binele sau Răul?
Legându-se printr-un pariu atât de absurd, Dumnezeu şi Lucifer au prevăzut totul în cele mai mici detalii, mai puţin faptul că destoinicii lor agenţi ar putea să ... se îndrăgostească unul de celălalt.
Ca şi în celelalte romane ale sale, Marc Levy ne pune în faţa incredibilului, căruia îi dă farmec şi îi conferă poveste, înscriindu-l într-un univers de umor, tandreţe şi situaţii inedite.
* * *
Marc Levy este unul dintre cei mai populari scriitori din ultimii ani. Cariera sa demarează într-un mod absolut surprinzător la vârsta de 39 de ani, când îşi publică în Franţa prima carte, Şi dacă e adevărat... (Editura Trei, 2004), roman care avea să se vândă în întreaga lume în peste 10 milioane de exemplare şi care a fost ecranizat de Steven Spielberg (2005).
De acelaşi autor, Editura Trei a mai publicat până acum şi romanele: În altă viaţă, Te voi revedea, Unde eşti, Prietenii mei, iubirile mele, Copiii libertăţii, Prima zi, Prima noapte, Hoţul de umbre.