Fiction Connection
< Fiction Connection
Înainte să fim ai voștri

Înainte să fim ai voștri

Autor: Lisa Wingate

Nr. de pagini: 480

ISBN: 978-606-40-0560-1


45.00 RON 38.25 RON

Titlul original: Before We Were Yours
Limba originală: engleză
Traducere de: Alexandra Fusoi
Anul apariţiei: 2018

Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă


Memphis, 1939. Rill Foss, o fată de doisprezece ani, duce o viață fericită la bordul unei case plutitoare de pe Mississippi, alături de părinți și de cei patru frați mai mici. Într-o noapte furtu-noasă, tatăl trebuie s-o transporte de urgență pe mama lor la spital. Rill rămâne cu frații ei și primesc vizita unor străini care îi iau pe toți cu forța și îi duc la un orfelinat din Tennessee. Copiii sunt asigurați că în scurtă vreme vor fi înapoiați părinților, însă își dau seama repede care este crudul adevăr. Rămași la mila directorului necruțător al orfelinatului, Rill se luptă să-și țină frații laolaltă, într-o lume plină de pericole și incertitudine.
Carolina de Sud, în prezent. Născută într-o familie înstărită, Avery Stafford pare să aibă o viață perfectă: o carieră de succes ca procuror federal, un logodnic frumos și, în scurt timp, o nuntă luxoasă. Însă când tatăl ei se îmbolnăvește și Avery se duce să-l ajute, o întâlnire neașteptată o îndeamnă să exploreze trecutul îndelung tăinuit al familiei sale.

Inspirat de cazul real al Georgiei Tann, directoarea unui orfelinat din Memphis care răpea și vindea copii familiilor bogate, romanul Lisei Wingate spune povestea tulburătoare a unor frați cu destine frânte, care reușesc, în cele din urmă, să-și găsească izbăvirea.

"Una dintre cele mai bune cărți ale anului 2017. E imposibil să nu fii absorbit de acest roman aproape perfect." - The Huffington Post

"O poveste emoționantă despre destrămarea și reîntregirea unei familii, despre dragostea fraternă și povara secretelor." - People

"Un roman extraordinar… Wingate este o povestitoare desăvârșită, care știe cum să și țină cititorii cu sufletul la gură." - Publishers Weekly

Lisa Wingate e fostă jurnalistă, speaker motivațional și autoare a peste treizeci de romane. Cărțile ei au fost traduse în peste treizeci și cinci de limbi și nominalizate la numeroase premii, între care Pat Conroy Southern Book Prize, Oklahoma Book Award, The Carol Award și Christy Award.
Înainte să fim ai voștri s a vândut în peste un milion de exemplare, a figurat pe lista de bestselleruri New York Times timp de peste zece luni și a primit Goodreads Choice Award pentru roman istoric.
În prezent, locuiește cu soțul ei și cu cei doi copii în Texas.

   
Colectie coordonata de Magdalena Marculescu

   
Colectie coordonata de Magdalena Marculescu
Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării presupune că eşti de acord cu utilizarea cookie-urilor. Află detalii.
Am înţeles

Produs adăugat cu succes în coș

X
CONTINUĂ CUMPĂRĂTURILE FINALIZEAZĂ COMANDA