Descriere
Roman câștigător al Premio Sor Juana Inés de la Cruz în 2020, al Premio Finestres de Narrativa în 2020 și al Grand Prix de l’Héroïne Madame Figaro în 2021
Reginele din Parcul Sarmiento este portretul semificțional al unui grup de travestite exuberante, al experiențelor și solidarității lor într-o lume care le condamnă. În Parcul Sarmiento, inima verde a orașului Córdoba, un grup de prostituate transsexuale își face rondul nocturn. Când întunericul e sfâșiat de un strigăt, conducătoarea lor, mătușa Encarna, în vârstă de 178 de ani, se aventurează în tufișuri pentru a cerceta și descoperă un bebeluș pe jumătate mort de frig. Ea mobilizează iute grupul pentru a-l salva, adoptând copilul în fascinanta lor familie surogat, așa cum a făcut cu mulți alți marginalizați, inclusiv cu autoarea cărții. Îmbinând realitatea cu magia unui basm întunecat, Reginele din Parcul Sarmiento oferă un portret intim și nuanțat al maturizării trans, care surprinde un sentiment universal al ciudățeniei corpurilor noastre. Ne captivează și ne distrează, punând la îndoială în același timp felul în care percepem iubirea, sexualitatea, genul și identitatea.
„Un roman superb, emoționant, tulburător, crud și onest.“ - Fernanda Melchor
„O carte importantă: amuzantă, tragică, politică și plină de miracole. Te ajută să înțelegi viața acestor femei și minunea și durerea de a fifi diferit și respins. Este plină de mândrie și scrisă într-un stil rafifinat. Îți va frânge inima și, în același timp, te va face să vrei să râzi și să dansezi, plin de iubire și tristețe.“ - Mariana Enriquez
„Fără a farda realitatea, acest roman descrie cu lirism și uimire viața transgenderilor.“ - Elle
„Dintr-o viață care amintește de un film de Pedro Almodóvar, Camila Sosa Villada a extras un roman, o operă literară incredibilă... puternică.“ - Vanity Fair
Camila Sosa Villada s-a născut în 1982 în La Falda (Córdoba, Argentina). Este scriitoare, actriță și cântăreață, iar anterior și-a câștigat existența ca lucrătoare sexuală, vânzătoare ambulantă și menajeră cu ora. Are dublă licență în comunicare și teatru de la Universitatea Națională din Córdoba. Piesa ei Carnes tolendas, retrato escénico de un travesti a fost selecționată pentru Festivalul Național de Teatru din 2010, desfășurat la La Plata. Primul ei roman, Reginele din Parcul Sarmiento, a câștigat Premio Sor Juana Inés de la Cruz și Grand Prix de l’Héroïne Madame Figaro și a fost tradus în peste douăzeci de limbi.