Descriere
Filosofia moralei și etica tradițională au intuit că există o morală naturală la om și rudimente de morală la animale (Rousseau). Etologia sau biologia comportamentului, disciplină încununată prin Premiul Nobel pentru biologie și medicină acordat întemeietorilor (Konrad Lorenz, Max von Frisch și Niko Tinbergen), confirmă și dezvoltă cu metode științifice (observație și experiment) intuițiile predecesorilor. Pe această bază, se poate afirma că morala animală constă într-un sistem de inhibiții înnăscute ale agresivității constatat la toate animalele sociale. Etologia umană, care studiază ipotezele despre om dobândite din studiul științific al animalelor, confirmă existența unui sistem asemănător la specia om. Distructivitatea umană, unică în lumea vie prin virulență, este explicată nu prin orientarea instinctului agresiv uman, ci prin slăbirea sau scoaterea din joc a inhibițiilor înnăscute ale agresivității de către dezvoltarea culturală, care are un ritm mult mai rapid decât evoluția biologică. Prin rezultatele sale, etologia devine o sursă importantă pentru o etică cognitivă științifică.
Vasile Dem. Zamfirescu (n.1941) este profesor universitar de psihanaliză și autor a mai multor cărți de specialitate. În domeniul filosofiei, unde a beneficiat de îndrumarea lui Constantin Noica, a scris lucrarea „Filosofia Inconștientului” premiată de Academia Română.
După Lorenz, entuziasmul și-ar avea rădăcinile în reacția de apărare socială, o formă a agresivității intraspecifice. Această reacție „este declanșată asemeni unui reflex de situații care presupun participarea la apărarea intereselor sociale, în special a acelora consfințite de tradiția culturală”. Caracterul înnăscut al amintitei reacții de apărare socială este afirmat de Lorenz pe baza manifestărilor somatice care însoțesc sentimentul entuziasmului. Dintre acestea, cea mai cunoscută este așa-numitul „fior sacru“, care străbate spatele și părțile exterioare ale brațelor celui care este cuprins de entuziasm. Alte manifestări sunt: creșterea tonusului musculaturii striate, rigidizarea posturii corpului, îndepărtarea ușoară a brațelor de corp și, simultan, rotarea lor spre interior, ceea ce are ca rezultat reorientarea coatelor spre exterior. Capul este înălțat, bărbia împinsă înainte, pe figură apare mimica eroului. - Vasile Dem. Zamfirescu
Comportamentele de liniștire prin remotivare controlează agresivitatea pe calea schimbării intențiilor animalului atacator, reorientându-i fluxul psihic într-o direcție opusă agresivității. Unul din cele mai răspândite mijloace de remotivare este apelul la comportamentul infantil. Acest tip de contraagresivitate presupune, subliniază pe bună dreptate K. Lorenz, existența unor inhibiții care împiedică atacarea puilor. Adulții se comportă unul față de celălalt ca puiul față de părinții săi, trezind astfel inhibițiile agresivității care funcționează în relația adult-pui. Animalul adult va adopta față de un alt animal adult atitudinea pe care o are de obicei față de pui. Comportamentul de remotivare care se bazează pe comportamentul infantil este foarte frecvent la diferite specii de câini, tocmai pentru că în cazul lor inhibițiile de a ataca puii sunt foarte puternice. - Vasile Dem. Zamfirescu
Cuprins
Povestea acestei cărți…
1. Ideea de morală naturală în filosofia moralei şi etică
2. Etologia: despre „înnăscut“
3. Agresivitate şi contraagresivitate: morala animalelor
3.1 .Comportamente de liniştire
3.1.2. Comportamente de liniştire propriu-zise
3.1.3. Comportamente de liniştire prin remotivare
3.2. Turnirurile
4. Morala naturală: rădăcinile biologice ale unor valori morale
4.1 Să nu ucizi!
4.2. Altruism şi entuziasm
4.3. Supunere şi loialitate
4.4. Iubirea aproapelui
4.5. O lectură etologică a apriorismului kantian în câmpul moralei
5. Etologia în fața unor probleme ale lumii contemporane
6. Contribuția etologiei la dezvoltarea eticii cognitive
Postfață