Psihologie
< Psihologie
Cartea Roșie - Ediția fără ilustrații

Cartea Roșie - Ediția fără ilustrații

Autor: C.G. Jung

Nr. de pagini: 576

ISBN: 978-606-40-1974-5


199.00 RON 133.33 RON

Titlul original: The Red Book: A Reader' s Edition
Limba originală: germană
Traducere din germană de Viorica Nişcov
Traducere din engleză de Simona Reghintovschi
Anul apariţiei: 2023
Dimensiuni: 14.5 X 20.5 cm


CARTEA ROȘIE - LIBER NOVUS
Ediția fără ilustrații


„Anii în care m-am ocupat de imaginile interioare au constituit perioada cea mai importantă a vieţii mele, în decursul căreia s-au decis toate lucrurile esenţiale. Atunci a început totul, iar amănuntele care au urmat sunt doar nişte completări şi lămuriri. Întreaga mea activitate ulterioară a constat în a elabora ceea ce ţâşnise în acei ani din inconştient şi mai întâi mă inundase, mă copleşise. A fost materia primordială pentru opera unei vieţi."
C.G. JUNG, 1957

Scrisă între 1914 și 1930, Cartea Roșie a fost publicată într-o ediţie facsimil completă – apărută în limba română în 2011, la Editura Trei, București –, cu un studiu introductiv şi note contextuale semnate de bine-cunoscutul cercetător al scrierilor lui Jung,
Sonu Shamdasani.

De la publicarea ediției originale a existat o cerere din partea cititorilor pentru un volum mult mai ușor de mânuit, ca o completare care să ușureze studiul aprofundat al acestei lucrări. Ediția de față cuprinde traducerea completă, prefața, introducerea și toate notele ediției originale, mai puțin paginile de început – cele în care apare facsimilul cu textul caligrafiat și desenele lui Jung –, de data aceasta cartea fiind paginată pe o singură coloană, similar cu manuscrisul autorului.

Timp de aproape un secol, o astfel de lectură pur şi simplu nu a fost posibilă, iar vastei literaturi despre viaţa şi opera jungiană i-a lipsit accesul la singurul document de-o importanţă covârşitoare. Publicarea Cărții Roșii deschide o nouă epocă în înțelegerea operei lui Jung. Ne oferă o deschidere unică spre modul în care şi-a recuperat sufletul şi a constituit o psihologie. Ar putea să fie cea mai influentă scriere din istoria psihologiei

Cuprins

Prefață
Notă asupra ediției fără ilustrații
Abrevieri și Notă privind numerotarea paginilor
Mulțumiri
Liber Novus: „Cartea Roșie" a lui C.G. Jung. Introducere de Sonu Shamdasani
Nota traducătorului
Nota editorului, de Sonu Shamdasani


Liber Primus
Prolog Calea a ceea-ce-va-să-vină fol. i(r)
Capitolul I Regăsirea sufletului fol. ii(r)
Capitolul II Suflet și zeu fol. ii(r)
Capitolul III Despre slujirea sufletului fol. ii(v)
Capitolul IV Deșertul fol. iii(r)
Experiențe în deșert fol. iii(r)
Capitolul V Coborâre în infern în viitor fol. iii(v)
Capitolul VI Scindarea duhului fol. iv(r)
Capitolul VII Uciderea eroului fol. iv(v)
Capitolul VIII Zămislirea zeului fol. iv(v)
Capitolul IX Mister dramatic. Întâlnire fol. v(v)
Capitolul X Instruire fol. vi(r)
Capitolul XI Dezlegare fol. vi(v)

Liber Secundus
Imaginile peregrinului 1
Capitolul I Roșul 2
Capitolul II Castelul din pădure 5
Capitolul III Unul din cei de jos 11
Capitolul IV Anahoretul. Dies I [Prima zi] 15
Capitolul V Dies II [A doua zi] 22
Capitolul VI Moartea 29
Capitolul VII Rămășițele unor temple de odinioară 32
Capitolul VIII Prima zi 37
Capitolul IX A doua zi 46
Capitolul X Incantațiile 50
Capitolul XI Deschiderea oului 65
Capitolul XII Iadul 73
Capitolul XIII Omorul sacrificial 76
Capitolul XIV Nebunia divină 98
Capitolul XV Nox secunda [Noaptea a doua] 100
Capitolul XVI Nox tertia [Noaptea a treia] 108
Capitolul XVII Nox quarta [Noaptea a patra] 114
Capitolul XVIII Cele trei profeții 124
Capitolul XIX Darul magiei 126
Capitolul XX Drumul crucii 136
Capitolul XXI Magicianul 139

Încercări
Epilog
Anexa A Mandale
Anexa B Explicații
Anexa C Însemnare din 16 ianuarie 1916, în Cartea Neagră 5

   
Colectie coordonata de Simona Reghintovschi
   
Colectie coordonata de Simona Reghintovschi
Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării presupune că eşti de acord cu utilizarea cookie-urilor. Află detalii.
Am înţeles

Produs adăugat cu succes în coș

X
CONTINUĂ CUMPĂRĂTURILE FINALIZEAZĂ COMANDA