Descriere
Volum I din seria Black Ice
Crezi că ești în siguranță? Mai gândește-te...
Perfectă pentru fanii lui Stephen King!
Într-o seară geroasă de iarnă, într-un fiord izolat din Islanda, un vecin vizitează casa unei familii care nu mai fusese văzută de o săptămână. Cum nu-i răspunde nimeni, sparge ușa din spate și cele mai întunecate temeri ale sale se adeveresc. Casa este acum scena îngrozitoare a unei crime. Polițistul Týr și medicul legist Iðunn sunt chemați să investigheze cazul, iar curând li se alătură și tânăra polițistă Karólina. Pe măsură ce ancheta avansează, apar secrete teribile despre familie. În scurt timp cu toții înțeleg că acest caz îi obligă să-și confrunte propriul trecut suprimat și deschide o cutie a Pandorei pentru crime mult mai îngrozitoare.
„Îngrozitor de bun... Nopțile lungi și întunecate ale Islandei sunt cele mai amenințătoare în thrillerele Yrsei Sigurdardóttir.” - FINANCIAL TIMES
„Una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit în ultima vreme: întunecată, înfiorătoare și captivantă de la început până la sfârșit.” - STUART MACBRIDE, scriitor
„Ca întotdeauna, Sigurdardóttir are o scriitură fermă și concisă.” - SUNDAY TIMES
YRSA SIGURDARDÓTTIR (Reykjavík, 1963) a debutat în 2005 cu Ultimul ritual, romanul ce deschide celebra serie care o are ca protagonistă pe avocata Thóra Gudmundsdóttir. Suflete damnate, al doilea volum, a fost nominalizat la Shamus Award în 2010. În 2011, Îmi amintesc de tine (stand-alone) a primit Icelandic Crime Fiction Award, iar în 2015 Tăcerea mării (ultimul volum din seria Thóra) a câștigat Premiul Petrona pentru cel mai bun roman polițist scandinav. Prada (stand-alone) a fost desemnat cel mai bun roman islandez al anului 2020, iar în 2024 s-a aflat pe lista scurtă a premiilor britanice Gold Dagger și Petrona, precum și în topurile The Times, Guardian și Sunday Times. Cărțile sale au fost traduse în peste 30 de limbi și vândute în milioane de exemplare. De aceeași autoare, la Editura Trei au mai apărut: Suflete damnate, Zile întunecate, Cenușă și pulbere, Îmi amintesc de tine, Renegații, patru volume din seria Freyja și Huldar – Moștenirea, Răfuiala, Iertarea și Stânca Spânzuratului – și romanul Prada.