Dezvoltare personală
< Dezvoltare personală
Vindecarea epuizării emoționale a femeii. De ce te simți secătuită și cum să obții ceea ce ai nevoie
Citește sample

Vindecarea epuizării emoționale a femeii. De ce te simți secătuită și cum să obții ceea ce ai nevoie

Autor: Nancy Colier

Nr. de pagini: 176

ISBN: 978-606-40-2141-0


Formate disponibile:

 

45.00 RON 38.25 RON

Titlul original: The Emotionally Exhausted Woman: Why You’re Feeling Depleted and How to Get What You Need
Traducere din engleză de Elena Malnai
Anul apariţiei: 2024
Format: 14.5X20.5 mm


Epuizarea emoțională, sau burnoutul, este un fenomen despre care s-a discutat mult în ultimii ani. Cum au ajuns femeile să prezinte un risc mai ridicat de burn-out decât bărbații? Care sunt consecințele acestuia? Ce putem face pentru a preveni epuizarea emoțională a femeilor și, odată instalată, pentru a o vindeca?

Dincolo de soluțiile imediate, intuitive, ce pot fi găsite în exteriorul nostru, această carte ne propune o regândire a valorilor și a atitudinii noastre în viață, ca femei, precum și a rolurilor pe care le interpretăm. Pune în discuție – prin intermediul a numeroase exemple - sacrificiul de sine pe altarul profesional și/sau familial, renunțarea la propriul eu, în schimbul nevoii de a aduna aprecieri și de a ne face plăcute.

Vindecarea epuizării emoționale necesită, în ultimă instanță, conștientizare și înțelegere de sine, compasiune, dorința de a vedea viața prin alte lentile, nu neapărat mai colorate, ci mai bine calibrate la realitatea în care trăim.

Nancy Colier este psihoterapeut. Studiază de multă vreme spiritualitatea orientală și este interesată de mindfulness și wellbeing. Publică în mod curent în Psychology Today, a apărut la Good Morning America și în New York Times.

Această carte a luat naștere din curiozitatea și preocuparea mea personală. După nenumărate interviuri luate femeilor, după decenii de terapie cu clientele mele, am ajuns să mă întreb: De ce atât de multe femei spun despre ele însele că se simt secătuite emoțional? De ce atât de multe femei trăiesc cu fantoma a ceva ce obișnuiau să fie sau nu au fost niciodată, dar ar fi putut fi? De ce atât de multe femei se simt deconectate de ceea ce au cu adevărat nevoie, de ceea ce sunt cu adevărat, decuplate de la acest izvor cu apă vie? Și, mai important decât toate aceste de ce-uri, ce putem face noi în această privință, cum putem să ne redescoperim pe noi înșine și să reaprindem flacăra focului nostru interior?
Nancy Colier

Să te îngrijești de tine însăți este un act foarte diferit de ceea ce ai fost învățată să faci. Adevărata îngrijire personală nu înseamnă să te dai peste cap să fii ceea ce se cere. Înseamnă, din contră, să-ți dai seama cine ești tu cu adevărat și cum să ai curajul de a avea încredere în ceea ce simți și știi. Îngrijirea personală are loc atunci când te dedici nu ideii de a te face plăcută, ci rostirii propriului adevăr, lucru care s-ar putea să nu fie mereu pe placul celorlalți. Și e în regulă să fie așa. Atunci când adevărul personal îți devine reper și ancoră, te vei avea mereu pe tine de partea ta, ceea ce valorează mult mai mult decât toată simpatia pe care ai putea primi-o vreodată.
Nancy Colier



Cuprins

Introducere: Cine are grijă de tine?

1. Unde ne‑am dus? Colivia nevoii de a plăcea
2. Un model cultural: femeii i se impune cum să nu fie
3. Familia: cum înveți să ai (și să nu ai) nevoi
4. Credințe‑nucleu
5. „Soluția“ îngrijirii personale
6. Îngrijirea personală ca o poartă de intrare către nevoile noastre mai profunde
7. O relație de îngrijire cu întreaga ta ființă
8. Revendicarea propriului tău sine
9. Rostirea propriului tău adevăr
10. Scrie‑ți propria ta poveste
11. Întreagă, din nou: cum e să stai pe propriile tale picioare
12. Mulțumiri


   
   
Închide preview
Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării presupune că eşti de acord cu utilizarea cookie-urilor. Află detalii.
Am înţeles

Produs adăugat cu succes în coș

X
CONTINUĂ CUMPĂRĂTURILE FINALIZEAZĂ COMANDA