Descriere
Istoria sexualității trebuia să aibă șase volume. Michel Foucault nu a mai apucat să scrie decât patru. Doar trei au fost publicate în timpul vieții sale (între 1976 și 1984): Voința de a ști, Folosirea plăcerilor, Grija de sine. Al patrulea volum, Mărturisirile cărnii, a apărut postum în Franța abia în 2018. Seria apare pentru prima dată în traducere integrală în colecția ”FilosoFii Academos”, sub îngrijirea lui Bogdan Ghiu.
Cum a devenit experiența sexuală o problemă morală în Occident?
Folosirea plăcerilor continuă să investigheze sursele sexualității occidentale, oprindu-se la modul în care tehnicile erotice (și de viață) au fost percepute de către grecii antici.
Studiind experiența sexualității, mi‑am dat treptat seama că există în toate societățile niște tehnici care le permit indivizilor să efectueze, prin propriile lor puteri, un anumit număr de operații asupra propriilor corpuri, asupra propriilor suflete, asupra propriilor gânduri, asupra propriei conduite, astfel încât să se transforme pe ei înșiși, să se modifice pe ei înșiși și să atingă un anumit grad de perfecțiune, de fericire, de puritate, de putere supranaturală etc. Acest soi de tehnici „tehnici“ sau „tehnologie de sine”.
Michel Foucault
MICHEL FOUCAULT (1926–1984), filosof, istoric al ideilor, scriitor și critic literar francez, a lăsat posterității o operă cu puternice ecouri în filosofia și istoria științei, în psihanaliză, în sociologie și lingvistică.
A absolvit École Normale Supérieure, unde a studiat filosofia cu Merleau-Ponty, și Universitatea Sorbona, obținând trei licențe: în filosofie (1948), în psihologie (1950) și în psihopatologie (1952). Între 1954 și 1960 a predat franceză la Universitatea din Uppsala, lucrând apoi pentru scurte perioade de timp la universitățile din Varșovia, Hamburg și Tunis. A revenit în Franța, unde a predat filosofie la Universitatea Clermont-Ferrand și la Universitatea Paris VIII, iar din 1970 a fost profesor la Collège de France.
Printre cărțile sale se numără: Nașterea clinicii, Arheologia cunoașterii, Cuvintele și lucrurile, Ordinea discursului, Guvernarea de sine și guvernarea celorlalți, Anormalii etc. De același autor, la Editura Trei au mai apărut Istoria nebuniei în epoca clasică și Discursul filosofic.
Michel Foucault, filosof și istoric al ideilor, a mai fost publicat la Editura Trei cu alte două traduceri: Discursul filosofic și Istoria nebuniei în epoca clasică
Cuprins
Notă asupra ediției și a traducerii
Introducere
I. Problematizarea morală a plăcerilor
II. Dietetica
III. Economica
IV. Erotica
V. Adevărata dragoste
Concluzie
Lista lucrărilor citate
Note (Frédéric Gros)
Prefață la Istoria sexualității (prima versiune)
Dosar critic (Frédéric Gros)
Notă asupra textului (Frédéric Gros)
Lista lucrărilor de Michel Foucault citate