Descriere
Prix Oceanos 2016
„Una dintre revelațiile literaturii portugheze.” - José Saramago
Căderea unui meteorit tulbură apocaliptic liniștea așezării Galveias într-o noapte de ianuarie. Un miros pătrunzător de sulf invadează locul, urmat la scurtă vreme de o ploaie care nu se mai termină. Incidentul provocat de „chestia fără nume“ e o poartă deschisă către viața comunității din Alentejo: frații Cordato, care nu și-au mai vorbit de decenii, sau brazilianca Isabella, care conduce bordelul local, dar și brutăria, sau poștașul Joaquim Janeiro, care cunoaște secretele tuturor, ori Miau, idiotul satului, dar și câinii, care prin lătratul lor își desenează în amănunt harta străzilor. Toate aceste personaje alcătuiesc universul Galveias, un portret în detaliu, o dioramă a realității portugheze.
„Câinii din Galveias e o carte care te face să râzi, dar te și rănește, e ficțiune care nu se lasă învinsă de realitate.“ - Observador
„Un interesant discurs despre identitate, un minunat portret psihologic al lumii rurale portugheze.“ - El País
„Unul dintre cei mai talentați scriitori ai țării sale.“ - Le Monde
„Câinii din Galveias este un roman cu multe fațete... Peixoto dovedește că nu a părăsit niciodată satul care l-a născut.“ - Time Out
„Stilul lui Peixoto cultivă o percepție emoțională care provoacă cititorului un șoc estetic.“ - Jornal de Letras
„Peixoto are un mod inedit de a da sens lumii.“ - Times Literary
José Luís Peixoto s-a născut în satul Galveias, Portugalia, în 1974. Este unul dintre cei mai cunoscuți scriitori ai literaturii portugheze contemporane. Opera lui cuprinde genuri variate, de la povestire la teatru, de la roman la poezie, și este studiată în universități din Portugalia și din străinătate. În 2001, ca o recunoaștere de proporții din partea criticii și a publicului, a fost distins cu Premiul literar José Saramago pentru romanul Nicio privire. În 2007, Cimitirul de piane a primit Premiul Cálamo Otra Mirada, atribuit celui mai bun roman străin publicat în Spania. Cu volumul Livro a câștigat în 2012 Premiul Libro d’Europa, oferit în Italia pentru cel mai bun roman european. În 2016, pentru romanul Câinii din Galveias, a primit în Brazilia prestigiosul Premiu Oceanos pentru cea mai bună operă literară în limba portugheză. Operele sale au fost de asemenea fifinaliste pentru premii internaționale precum Femina (Franța), Impac Dublin (Irlanda) sau Portugal Telecom (Brazilia), printre altele. În domeniul poeziei, volumul Gaveta de Papéis a primit Premiul portughez Daniel Faria, iar volumul A Criança em Ruínas a fost distins cu premiul acordat de Sociedade Portuguesa de Autores. În 2012 a publicat Dentro do Segredo - Uma viagem na Coreia do Norte, prima sa incursiune în literatura de călătorie. Romanele sale sunt traduse în peste treizeci de limbi.