Pentru o experiență de cumpărare mai bună, de acum poți pune în același coș produse din edituratrei.ro, pandoram.ro, lifestylepublishing.ro. Spor la lecturi!
Ficțiune
Trei minute

Trei minute

Autor: Anders Roslund, Börge Hellström

Nr. de pagini: 624

ISBN: 978-606-40-0803-9


-15% Reducere Pret vechi: 55.00RON 46.75 RON

Titlul original: Tre minuter
Limba originală: suedeză
Traducere de: Mihaela Doagă

Anul apariţiei: 2021

Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă


Răsfoieşte:

Continuarea bestsellerului New York Times Trei secunde, un roman din seria Ewert Grens
Cartea care a stat la baza filmului The Informer, cu Joel Kinnaman


Informatorul sub acoperire Piet Hoffmann, despre care poliția din Stockholm crede că a murit, trăiește de fapt, împreună cu soția și cei doi băieți ai lor, sub un nume de împrumut în Columbia. Numai fostul lui agent de legătură știe unde se află — și că a acceptat două noi misiuni periculoase: ca ucigaș plătit pentru un cartel columbian al drogurilor și ca agent infil-trat al DEA în aceeași organizație criminală.
Însă atunci când președintele Camerei Reprezentanților e sechestrat de cartel, situația se schimbă cu repeziciune. Hoffmann este implicat într-una dintre cele mai mediatizate răpiri politice și devine o țintă în „războiul final împotriva drogurilor".
Hoffmann este nevoit să păstreze un echilibru delicat, încercând să-și apere familia și să-și păstreze rolul dublu. Și înțelege curând că singura lui șansă de supraviețuire este salvarea demnitarului american — misiune pentru care va avea nevoie de ajutorul lui Ewert Grens, îndărătnicul detectiv suedez care nu a uitat întâmplările petrecute cu doi ani înainte în închisoarea Aspsås.

"O descriere elocventă a unei zone viciate și sordide a vieții… Recomandată pentru oricine își propune să afle mai multe despre cartelurile drogurilor care amenință societatea." – New York Journal of Books

„O carte plină de tensiune." – The New York Times

„Intriga plină de întorsături te ține cu sufletul la gură." – Entertainment Weekly

„Un thriller ramificat și adesea palpitant… Detaliile realiste despre traficul de droguri, viața în închisoare și relațiile dintre polițiști și informatori sunt redate cu o forță convingătoare în Trei minute." – Wallstreet Journal

„Un joc de-a șoarecele și pisica; te înfioară în fiecare clipă… O poveste neîndurător de amorală." – The New York Times Book Review

Roslund & Hellström este formula sub care semnează împreună doi scriitori suedezi de romane polițiste: jurnalistul Anders Roslund, născut în 1961, și fostul infractor Börge Hellström, născut în 1957, devenit analist al sistemului infracțional din Suedia. Capacitatea lor unică de a aduce laolaltă cunoștințe din interior despre realitatea brutală a vieții infracționale și critica socială severă i-au adus în primele rânduri ale scriitorilor scandinavi de thrillere.
La Editura Trei a mai apărut și romanul Trei secunde semnat de Roslund & Hellström.

   
Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării presupune că eşti de acord cu utilizarea cookie-urilor. Află detalii.
Am înţeles

Produs adăugat cu succes în coș

X
CONTINUĂ CUMPĂRĂTURILE FINALIZEAZĂ COMANDA