Descriere
După mai bine de un deceniu, când surorile Nikki, Sami și Tori Knotek aud cuvântul mamă, îl simt de parcă sufletul le-ar fi sfâșiat de gheara unui vultur, declanșând amintiri care au fost secretul lor încă din copilărie. Până acum.
Ani la rând, în spatele ușilor închise ale fermei lor din Raymond (Washington), mama lor sadică, Shelly, și-a supus fetele unor abuzuri inimaginabile, umilințe, torturi și terori psihice. Trecând împreună prin toate aceste experiențe, Nikki, Sami și Tori au dezvoltat o legătură sfidătoare care le-a ajutat să devină mult mai puțin vulnerabile decât și-a imaginat Shelly. Chiar și în timp ce alții erau atrași în pânza întunecată și perversă a mamei lor, cele trei surori au găsit puterea și curajul de a scăpa de un coșmar tot mai intens, care a culminat cu mai multe crime.
Tulburătoare și sfâșietoare, Dacă spui cuiva... este povestea unei supraviețuiri în confruntarea cu răul absolut — și a libertății și a dreptății pentru care Nikki, Sami și Tori și-au riscat viața. Surori pentru totdeauna, dar fără a mai fi vreodată victime, ele au găsit în întuneric o lumină care le-a ajutat să devină femeile rezistente care sunt astăzi — iubitoare, iubite și capabile să-și continue viața fără a se mai uita în urmă.
Gregg Olsen a scris peste treizeci de cărți, nonficțiune și romane, majoritatea legate de infracțiuni, dintre care multe au fost bestselleruri New York Times, USA Today și The Wall Street Journal. Cunoscut pentru abilitatea sa de a crea narațiuni vii și fascinante, a fost invitat la numeroase emisiuni de radio și televiziune, precum Good Morning America, Dateline, Entertainment Tonight, la CNN și MSNBC. Printre cele mai cunoscute volume ale sale se numără Starvation Heights (1997), Abandoned Prayers (2003), The Deep Dark (2005), A Shocking True Story (2013), If Loving You is Wrong (2013), A Killing in Amish Country (2016); și romanele Victim Six (2010), The Last Thing She Ever Did (2018), Lying Next to Me (2019) și The Sound of Rain (2016) șiThe Weight of Silence (2018) (din seria Nicole Foster). Originar din Seattle, Olsen locuiește în Olalla (Washington) împreună cu soția sa și cu Suri, un teckel foarte răsfățat.
„O relatare înfiorătoare, care îi va face pe cititori să-și pună întrebări în legătură cu toate rudele ciudate pe care le-au cunoscut."
Publishers Weekly
„O poveste tulburătoare despre trei surori și dragostea care le unește, despre curaj și puterea de a rezista."
People Magazine
„Dacă spui cuiva... reușește ceea ce și-a propus — un portret convingător al terorii și o imagine cât se poate de onestă, dar sensibilă, a puterii de a supraviețui."
Bookreporter