Ficțiune
< Ficțiune
Stânca Spânzuratului

Stânca Spânzuratului (ebook)

Autor: Yrsa Sigurdardóttir

ISBN: 978-606-40-1554-9


Formate disponibile:

 

44.00 RON 30.8 RON

Titlul original: Gatið
Limba originală: engleză
Traducere de: Liviu Szoke
Anul apariţiei: 2022

Format: epub, securizat Readium LCP


Al patrulea roman din seria Freyja și Huldar

„Nopțile islandeze lungi și întunecate devin cât se poate de amenințătoare în thrillerele Yrsei Sigurdardóttir" – Financial Times

Pe un câmp de lavă golaș și brăzdat de lângă Reykjavik se află Stânca Spânzuratului. Cândva locul unde aveau loc execuțiile, acum a devenit atracție turistică. Până într-o dimineață, când acolo este găsit un bărbat spânzurat…
Cuiul bătut în piept dovedește că nu a fost sinucidere. Însă când poliția ajunge în apartamentul lui, dă peste un nou puzzle: un băiețel de patru ani. Nu pare să aibă nicio legătură cu victima, părinții sunt de negăsit, iar desenele pe care le face arată că a asistat la ceva cumplit.
Pe măsură ce detectivul Huldar îl urmărește pe ucigaș, iar asistenta socială Freyja îi caută pe părinții băiatului, se dezvăluie și intriga: o poveste încărcată de violență, nedreptate și răzbunare.

„Scriitura Yrsei Sigurdardóttir este fermă de la început până la sfârșit în Stânca Spânzuratului, confirmându-i titlul de regină a genului crime." – Stavangeraftenblad, Norvegia

„Un roman polițist remarcabil, construit și scris cu măiestrie, care atinge subiecte contemporane arzătoare." – Frettabladid, Islanda

„Sigurdardóttir este o scriitoare admirabilă, ca întotdeauna." – Sunday Times

„Stânca Spânzuratului este un roman polițist bine scris și bine gândit, dar, în același timp, și o judecată spirituală despre modul cum sunt tratate problemele importante în zilele noastre." – Morgunbladid, Islanda

Yrsa Sigurdardóttir, născută la Reykjavík în 1963, a debutat în literatura polițistă în 2005, cu Ultimul ritual, romanul ce deschide celebra serie care o are ca protagonistă pe avocata Thóra Gudmundsdóttir. Suflete damnate, al doilea volum din serie, a fost nominalizat la Shamus Award în 2010. În 2011, Îmi amintesc de tine a primit Icelandic Crime Fiction Award, iar în 2015 Tăcerea mării a câștigat Premiul Petrona pentru cel mai bun roman polițist scandinav. Cărțile Yrsei Sigurdardóttir au fost traduse în peste 30 de limbi.
De aceeași autoare, la Editura Trei au mai apărut: Suflete damnate, Zile întunecate, Cenușă și pulbere, Îmi amintesc de tine, Renegații, precum și primele trei volume din seria Freyja și Huldar: Moștenirea, Răfuiala și Iertarea.

   
   
Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării presupune că eşti de acord cu utilizarea cookie-urilor. Află detalii.
Am înţeles

Produs adăugat cu succes în coș

X
CONTINUĂ CUMPĂRĂTURILE FINALIZEAZĂ COMANDA