Descriere
Nu mică va fi surpriza cititorului familiarizat cu textele clasice ale psihanalizei să găsească în Sursele bucuriei o cu totul altă psihanaliză. La Freud și la cei mai mulți dintre continuatorii săi, întreaga atenție era concentrata asupra negativului, asupra patologiei psihice, asupra cauzelor acesteia și asupra mijloacelor terapeutice de a produce vindecarea. În spatele acestei viziuni se afla concepția despre relația dintre natură și cultură, conform căreia natura omului, aculturală sau anticulturală, se opune ireductibil culturii. Trăsăturile pozitive ale omului erau privite ca rezultat al prelucrării culturale a premiselor sale naturale (sublimarea instinctelor sexuale și agresive). Psihanaliza contemporană, printre ai cărei reprezentanți marcanți se numără și Salman Akhtar, admite existența unor trăsături pozitive, inerente naturii umane, cum ar fi curajul, recunoștința, generozitatea, iertarea, tratate pe larg în cartea de față. Aceasta schimbare de perspectivă modifică nu numai antropologia și psihologia psihanalitică, ci și practica psihoterapiei psihanalitice.
Salman Akhtar este profesor de psihiatrie la Jefferson Medical College și psihanalist-formator în cadrul Centrului Psihanalitic din Philadelphia. La Editura Trei, a mai apărut volumul său Sursele suferinței. Este, de asemenea, interesat de abordarea psihanalitică a culturilor orientale.
În ciuda faptului că Freud s a descris pe sine însuși drept un „conchistador" și în pofida curajului cotidian al psihanaliștilor de a se expune la un asalt de proiecții, psiha¬naliza a acordat foarte puțină atenție fenomenului curajului. În cadrul acestui palier, continuă să abunde întrebările fără răspuns. Spre exemplu, care este relația dintre curaj și neînfricare? Cum se leagă curajul și autoafirmarea una de cealaltă? Există subtipuri ale curajului? Curajul se naște din înțelepciune sau invers? Ce experiențe din copilărie contribuie la originea curajului? Ce i face pe unii oameni să acționeze curajos, iar pe alții cu lașitate? Și, firește, care sunt implicațiile unor astfel de întrebări în ceea ce privește conduita psih¬analizei și a psihoterapiei?
- Salman Akhtar
În domeniul recunoștinței, există multe tipuri de dificultăți. Unele se nasc din anxietatea legată de atașament și de dependență. Altele se originează din narcisismul patologic. Iar altele rezultă dintr-un sentiment de vinovăție și de nevrednicie. Un tip de problemă legat de simțirea recunoștinței poate conține elemente dintr-un alt tip sau poate servi ca un scut protector împotriva acestuia din urmă.
- Salman Akhtar
Cuprins
Mulțumiri
Prefață
Partea I. ATRIBUTE POZITIVE
1. Curajul
Etimologie, definiție și subtipuri • Contrafobia și lașitatea • Relația cu bucuria, credința și înțelepciunea • Originile ontogenetice • Curajul în cadrul clinic • Remarci de încheiere
2. Reziliența
Definiție și argumente psihanalitice • Trei oameni excepționali • Lecții din viețile lor • Unele studii mai recente • Remarci de încheiere
3. Recunoștința
Definiție și fenomenologie • Originile în cadrul dezvoltării • Psihopatologie • Implicații tehnice • Remarci de încheiere
Partea a II‑a. ACȚIUNI POZITIVE
4. Generozitatea
Definiție și dezvoltare • Cinci variante patologice • O încercare de sinteză • Implicații tehnice • Remarci de încheiere
5. Iertarea
Definiție și dinamică • Originile evoluționiste și ontogenetice • Sindroame psihopatologice • Implicații tehnice • Contribuții mai recente • Remarci de încheiere
6. Sacrificiul
Etimologie și definiție • Prototipuri religioase • Contribuții psihanalitice • Triada altruism — masochism — narcisism • O încercare de sinteză • Sacrificiul în cadrul clinic • Remarci de încheiere
Referințe bibliografice
Despre autor