<
Toți diavolii sunt aici

Toți diavolii sunt aici

Autor: Louise Penny

Nr. de pagini: 624

ISBN: 978-606-40-1287-6


59.00 RON 50.15 RON

Titlul original: All the Devils Are Here
Limba originală: engleză
Traducere de: Ioana Văcărescu
Anul apariţiei: 2022
Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă


Bestseller New York Times

Un roman din seria In spectorul Gamache

"Excepțional! O acțiune alertă și o poveste de familie emoționantă." – Publishers Weekly

Inspectorul-șef Armand Gamache de la Sûreté du Quebec anchetează de această dată un caz în Paris, unde nașul lui, miliardarul Stephen Horowitz, este victima unui atac.
O cheie bizară găsită în posesia acestuia îl trimite pe Gamache în cele mai neașteptate locuri — din vârful Turnului Eiffel în măruntaiele arhivelor pariziene, în hoteluri de lux sau pe urmele unor opere de artă codificate. Descoperă documente și dovezi păstrate zeci de ani de nașul lui, secrete îngrozitoare care pot schimba chiar harta lumii.
Curând, întreaga lui familie este prinsă într-o plasă de minciuni și amăgiri. Ca să afle adevărul, Gamache trebuie să hotărască dacă poate avea încredere în prieteni și colegi, în instinctele și în trecutul său. În familia lui.
Pentru că până și în Orașul Luminilor se ascund diavolii.

"Deși atinge o paletă largă de subiecte, Penny se concentrează în principal asupra sacrificiilor pe care le facem pentru cei dragi. Chiar și relația afectuoasă dintre Gamache și fiul lui, Daniel, este pusă la încercare." – The New York Times Book Review

„Penny este remarcabilă în descrierea vieții interioare, fie că e vorba de un criminal sau de un fiu plin de resentimente. Cei care abia se întâlnesc cu seria, dar și fanii învederați, vor citi această carte cu emoție și nerăbdare." – People Magazine

„Armand Gamache pare în egală măsură un războinic spiritual și un detectiv. Cititorul rămâne cu pasajele delicate, cu perspectiva umană, cu o aducere-aminte a motivelor pentru care viața merită trăită." – Wall Street Jounal

„Cărțile lui Penny sunt întotdeauna un motiv de sărbătoare, iar aceasta este minunată din toate punctele de vedere." – Booklist

Louise Penny este o autoare canadiană de romane polițiste al căror protagonist este inspectorul-șef Armand Gamache de la Secția de Omucideri a Poliției din Québec. Louise Penny a fost crainic radio pentru Canadian Broadcasting Corporation. După ce s-a dedicat scrisului, a câștigat numeroase premii pentru romanele sale, printre care CWA New Blood Dagger, Arthur Ellis şi Agatha (de șapte ori) și a fost finalistă la Edgar Award for Best Novel. Romanele ei au fost traduse în 31 de limbi. În 2017, Louise Penny a primit Ordinul Canadei pentru contribuția la cultura națională.
De aceeași autoare, la Editura Trei au mai apărut Lungul drum spre casă, Locul de unde vine lumina și Un om mai bun.

   
Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării presupune că eşti de acord cu utilizarea cookie-urilor. Află detalii.
Am înţeles

Produs adăugat cu succes în coș

X
CONTINUĂ CUMPĂRĂTURILE FINALIZEAZĂ COMANDA