Descriere
O carte de referinţă a psihologiei, Terapia centrată pe client relevă, după cum se exprimă însuşi autorul, „unicitatea relaţiei pe care fiecare terapeut o formează cu fiecare client". Ea aduce în lumină o dublă perspectivă asupra practicii psihoterapeutice: aceea a clientului şi aceea a terapeutului, îngemănate într-un proces de transformare având drept scop devenirea persoanei. Prezintă numeroase cazuri de terapie individuală (cu adulţi şi copii) şi de grup redate verbatim. De asemenea, conturează o nouă perspectivă asupra managementului, educaţiei şi formării viitorilor psihologi practicieni, în care accentul este pus asupra potenţialului individului. În cele din urmă, este formulată o teorie a personalităţii şi a comportamentului pe baza principiilor psihologiei umaniste. Cartea este valoroasă pentru specialist, care se confruntă, citind-o, cu numeroasele exemple ale unei relaţii terapeutice autentice, profund umane. În acelaşi timp, este valoroasă pentru cititorul profan, pentru care psihoterapia poate deveni o cale către autocunoaştere, acceptare de sine şi transformare.
Carl R. Rogers (1902–1987) este considerat unul dintre cei mai importanţi şase psihologi ai secolului XX. A fost premiat de către American Psychological Association în 1956 pentru activitatea de pionierat în cercetarea empirică a psihoterapiei şi în 1972 pentru întreaga activitate profesională. Spre sfârşitul vieţii a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace. De acelaşi autor, la Editura Trei a mai apărut cartea A deveni o persoană. Perspectiva unui psihoterapeut.
Cuprins:
Introducere la edi?ia în limba engleză
Prefaţă
Partea I. O perspectivă actuală asupra terapiei centrate pe client
Capitolul 1. Caracterul evolutiv al terapiei centrate pe client
Capitolul 2. Atitudinea şi orientarea consilierului
Capitolul 3. Relaţia terapeutică aşa cum este trăită de client
Capitolul 4. Procesul terapiei
Capitolul 5. Trei probleme ridicate de alte perspective: transfer, diagnoză, aplicabilitate
Partea a II-a. Aplicarea terapiei centrate pe client
Capitolul 6. Terapia prin joc de Elaine Dorfman M.A.
Capitolul 7. Psihoterapia centrată pe grup de dr. Nicholas Hobbs
Capitolul 8. Conducerea şi administraţia centrate pe grup de dr. Thomas Gordon
Capitolul 9. Predarea centrată pe student
Capitolul 10. Formarea consilierilor şi a terapeuţilor
Partea a III-a. Implicaţii pentru teoria psihologică
Capitolul 11. O teorie a personalităţii şi comportamentului
Bibliografie
Index