Sumar coș
Nu aveți produse în coș
TOTAL
Lei
-30%

Hipnoza clinică

Editura:
Nr. pagini:
656
Anul apariției:
2024
Tip copertă:
Broșată
ISBN:
978-606-40-2109-0
Formate disponibile

Descriere

Utilizată atât în clinică, pentru psihoterapie, cât şi în alte domenii de activitate în care se urmăreşte optimizarea performanţelor umane, hipnoza se dovedeşte a fi un instrument eficient al psihologului clinician și al psihoterapeutilor în demersul de accesare a resurselor latente ale clientului.

Pe lângă prezentarea metodelor de inducţie hipnotică, volumul de faţă cuprinde şi informaţii despre hipnoterapie, hipnoza permisivă, autohipnoză şi hipnoanaliză, precum şi aplicaţii ale hipnozei în diferite domenii clinice: tulburări psihosomatice, tulburări ale conduitei alimentare, combaterea durerii, tulburări sexuale, anxietate şi depresie.

Atât studenţii, cât şi psihologii practicieni vor găsi în acest tratat nu numai un sprijin în demersul de formare, ci și în activitatea clinică propriu-zisă.



Irina Holdevici este profesor universitar și psihoterapeut formator în psihoterapie cognitiv-comportamentală şi în hipnoză clinică. De-a lungul carierei a publicat numeroase studii și cărţi de specialitate, care au devenit de referință în domeniu. Deţine specializări în psihoterapie, psihopatologie şi psihologia sportului, fiind printre primii reprezentanți ai mediului academic românesc care au susținut și au popularizat cu argumente științifice beneficiile utilizării hipnozei clinice.

Mihaela Negrescu
este cadru universitar, doctor în psihologie și sociologie. Este formator și supervizor în psihoterapie cognitiv-comportamentală și detine specializari și în alte școli de terapie (analitică, hipnoză ericksoniană, NLP).


Majoritatea oamenilor nu sunt conştienţi de resursele interioare de care dispun, ei ignorând faptul că există o cale de a intra în contact cu aceste resurse pentru a ameliora şi menţine sănătatea şi pentru a se autoperfecţiona fizic şi psihic. [...] Înţelepţii orientali spuneau că dăruind cuiva un peşte îi vom potoli foamea pentru câtva timp, dar, dacă îl învăţăm să pescuiască, el va fi capabil să-şi procure hrana pentru tot restul zilelor. La fel, dacă îi învăţăm pe pacienţi, prin intermediul hipnozei şi apoi al autohipnozei, cum să se vindece şi să rămână sănătoşi,cum să-şi rezolve problemele de viaţă, le punem la dispoziţie un mijloc care îi va putea ajuta să-şi menţină echilibrul sufletesc şi o stare bună de sănătate tot restul vieţii.
Autoarele

Hipnoza, potrivit concepţiei lui Milton Erickson, este un proces intern de învăţare, un instrument, o metodă prin care îi putem ajuta pe ceilalţi să se dezvolte, să-şi descopere resurse noi, pe care nu ştiau că le au, să-şi depăşească blocajele şi să se vindece de simptome dintre cele mai variate. [...] Erickson are despre inconştient o viziune pozitivă, potrivit căreia acesta este depozitul unor resurse inepuizabile, precum şi al soluţiilor tuturor problemelor cu care ne confruntăm în viaţa de zi cu zi, mai mici sau mari, și pe această viziune își bazează celebrele tehnici hipnoterapeutice.
Autoarele

Afișează mai mult
Adaugă în coș
90.30 lei
129.00 lei
Închide preview