Important: Pentru o experiență de cumpărare mai bună, de acum poți pune în același coș produse din edituratrei.ro, pandoram.ro, lifestylepublishing.ro. Spor la lecturi!
În afara colecţiilor
S-au deschis cerurile

S-au deschis cerurile

Autor: Sorin Pui

ISBN: 978-973-707-309-9


Produsul nu este disponibil momentan

Anul apariţiei: 2009




M-am străduit să ilustrez şăgălnicia şi inconsecvenţa gândului, zbaterea şi degringolada lui, gândul ca o apă de munte ce poate rupe uneori totul în cale, deopotrivă cu gândul ca nimic, nimeni şi niciunde, ca negare absolută. Am alăturat toate aceste cuvinte care în final au construit o carte în încercarea de a reda efortul dubitativ al unui individ pus în situaţia de a alege, care deşi este străfulgerat de miracolul re-îndrăgostirii ştie că orice alegere ar face, va avea regrete iar pe de altă parte că întârzierea luării unei decizii îi va periclita toată această fericire neaşteptată. Ceea ce l-a înălţat îl va şi distruge şi intuind pericolul trăieşte înfrânt şi paradoxal cu speranţă, un observator mut incapabil de gest, Ochiul care doar le vede pe toate, urmărind neputincios dezastrul diluării sentimentelor sale.
Rămâne amintirea efortului parcurs înspre luminare, sper. Într-un anume fel, cerurile se deschid mereu ...


   
Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării presupune că eşti de acord cu utilizarea cookie-urilor. Află detalii.
Am înţeles

Produs adăugat cu succes în coș

X
CONTINUĂ CUMPĂRĂTURILE FINALIZEAZĂ COMANDA