În acest an de graţie, două mii şi…, trăiesc în trecut şi numai în trecut. E atât de sensibil, uneori de dureros, încât îl simt prezent… refac dialoguri, convorbiri cu oameni iubiţi, detestaţi, sau numai întâlniţi, aruncaţi în calea mea, ca o piedică.
Nu sunt sigur că reconstitui firul complicat al povestei… doctorul mi-a spus zilele trecute că am „paramnezii": amestec fărâme de realitate cu invenţii.
Nu mai sunt stăpânul memoriei mele: am început să-mi pierd libertatea.
…Sunt făcut din acele resturi, din zdrenţele întâmplătoare a ceea ce s-a petrecut cu mine. Într-o zi, ele se vor desface, ca şi trupul meu. Printr-o minunată întâmplare care se numeşte prezent, zdrenţele, resturile rămân împreună.
…Poate că mă amăgesc, e vorba numai despre o iluzie, sigur chiar că e vorba despre o iluzie.
Ion Vianu
Facebook
