În afara colecţiilor
Teama de zbor

Teama de zbor

Autor: Erica Jong

Nr. de pagini: 384

ISBN: 978-973-707-924-4


-25% Reducere Pret vechi: 39.00RON 29.25 RON

Titlul original: Fear of Flying
Limba originală: engleză
Traducere şi note de: Monica Vlad
Anul apariţiei: 2016


Înainte de Hannah din Girls, Anastasia Steele din Cincizeci de umbre ale lui Grey și Carrie Bradshaw din Sex and the City, a fost Isadora Wing, protagonista directă și lipsită de inhibiții a romanului revoluționar semnat de Erica Jong.

Publicat pentru prima dată în 1973, Teama de zbor a făcut vâlvă în Statele Unite, alimentând fantezii, stârnind dezbateri despre femei și sexualitate și adăugând limbii engleze o expresie memorabilă: zipless fuck.


"Această carte va face istorie… datorită ei, femeile scriitoare își vor găsi propria voce și ne vor oferi saga uimitoare despre sex, viață, aventură și bucuria de a trăi." - Henry Miller


"Teama de zbor, primul și cel mai cunoscut roman al Ericăi Jong a răsturnat complet toate prejudecățile despre femei, căsnicie și sexualitate, înregistrând vânzări de peste 27 de milioane de exemplare și fiind tradus în peste 40 de limbi.

E mult mai mult decât o carte scrisă de o femeie: e un Ulise modern, cu un Bloom feminine care ezită și se poticnește, dar care supraviețuiește." - Wall Street Journal


În Isadora Wing, alter-ego-ul său ficțional, Erica Jong a întruchipat fiecare femeie – dar nu așa

cum apărea ea în viața publică din anii ’70, ci așa cum o definește imaginația feminină. Nu problema sexualității în sine a făcut-o pe Erica Jong una dintre vocile literare de referință din întreaga lume, ci faptul că a ironizat cu subtilitate stereotipiile, ajungând să vorbească fățiș și necosmetizat – dar fără să dea dovadă nici de voyeurism, nici de puritanism – despre intimitatea cea mai profundă. A devenit astfel una dintre promotoarele revoluției sexuale și un icon pentru milioane de femei, câștigând totodată admirația unor nume importante din literatură, cum ar fi John Updike, Henry Miller, Anthony Burgess sau Jennifer Weiner.


În cei 43 de ani de la apariția romanului Teama de zbor, Erica Jong a publicat peste 25 de cărți, traduse în 43 de limbi, cuprinzând nouă opere de ficțiune (bestsellerul New York Times Fear of

Fifty: A Midlife Memoir fiind una dintre ele), precum și câteva de non-ficțiune, foarte apreciate, printre care: What Do Women Want, Seducing the Demon: Writing for My Life, o antologie despre sex numită Sugar in My Bowl:Real Women Write About Real Sex, editată de ea însăși, și, în 2012, un Kindle Single, A Letter to the President, care analizează cu îndrăzneală problemele cu care se confruntă astăzi femeile din Statele Unite ale Americii.

De asemenea, Erica Jong este autoarea a șapte volume de poezie premiate. Cel mai recent, Love Comes First, a apărut în 2009.


Erica Jong a câștigat numeroase premii naționale și internaționale pentru poezie și ficțiune. Printre acestea se numără Premiul Fernanda Pivano și Premiul Sigmund Freud în Italia, Premiul

Deauville în Franța și Premiul Națiunilor Unite pentru excelență în literatură.

La Editura Trei, de aceeași autoare a apărut Teama de moarte.