Cărti la 10 lei
Sărutări de cinema

Sărutări de cinema

Autor: Éric Fottorino

Nr. de pagini: 184

ISBN: 978-973-707-232-0


Produsul nu este disponibil momentan

Titlul original: Baisers de cinéma
Publicată de: Éditions Gallimard, Paris, 2007
Limba originală: franceză
Traducere de: Marie Jeanne-Vasiloiu
Anul apariţiei: 2008




Fiu al unui fotograf de platou, Gilles Hector şi-a făcut un obicei din a colinda sălile de cinema din Cartierul Latin, urmărind continuu filme vechi, în căutarea mamei pe care nu a cunoscut-o niciodată. Este convins că a fost actriţă şi a făcut parte din Noul Val al Cinematografiei franceze. Revede constant peliculele tatălui său, încercând să-i ghicească enigmaticul chip dincolo de pre-zenţele vii ale unei Romy Schneider, Anouk Aimée, Catherine Deneuve sau Jeanne Moreau.
Într-una din săli o întâlneşte pe Mayliss, o femeie senzuală şi stranie. O relaţie pasională începe să-l mistuie, dorinţa de a-şi găsi mama pierdută şi obsesia de a păstra iubita abia găsită mergând mână în mână.

O poveste care surprinde şi captivează pe tot parcursul lecturii, prin faţa cititorului trecând Truffaut, Godard, Chabrol, precum şi filme-cult ale cinematografiei franceze.

Născut în 1960 în Franţa, Eric Fottorino este romancier şi jurnalist. A publicat Caresse de rouge (Prix François Mauriac) şi Korsakov (Prix des Libraires, Prix France-Télévisions). Începând din 2008, este directorul cotidianului Le Monde.

«Un roman de factură clasică, subtil, seducător. Sărutări de cinema este o carte foarte frumoasă despre iluzii, adulter, iubiri şi disperările în care te aruncă acestea.» Le Point

«O poveste plină de farmec despre căutarea de sine, care se desfăşoară într-un Paris încântător.» Le Figaro Littéraire

«Fiecare pagină scoate la lumină imagini ancorate în trecut şi ne învăluie cu impresia că noi înşine am trăit într-o altă epocă, aceea în care adevărul a fost pecetluit de secret.» Paris Match