În 2007, Editura Riad El-Rayyes din Beirut a publicat Proba mierii, un roman erotic scris în limba arabă. Cartea a fost considerată un fenomen fără precedent în ţările islamice şi a creat un adevărat şoc în presă şi în rândul publicului. Scrisă cu mult umor şi voluptate, Proba mierii este o poveste senzuală care combină cu subtilitate mărturisiri ale autoarei, fragmente vechi de texte erotice aparţinând tradiţiei uitate a literaturii clasice arabe şi istorii despre aventurile amoroase ale unor femei din zilele noastre ce trăiesc sub sceptrul mentalităţii musulmane.
«(...) Primul loc în topul vânzărilor din Liban şi bestseller în toată lumea arabă. Interesant este că această carte a fost aplaudată de cotidianul libanez Al-Akhbar, ziar apropiat de Hezbollah, care a lăudat curajul scriitoarei de a publica primul roman erotic arab.» Cotidianul
«Roman erotic prin excelenţă, Proba mierii marchează un moment decisiv în literatura arabă modernă.» Al-Akhbar, Liban
«Salwa Al Neimi anunţă declinul unui mare tabu al lumii arabe: sexul!» Reuters
«Cea mai îndrăzneaţă scriitoare de limbă arabă.» aljazeera.net
«A zis cineva că nu există sex în societatea islamică? – se întreabă autoarea. Dimpotrivă! Iată o carte energică şi cultă care este dovada acestui fapt. Un roman care, de la apariţia sa, în 2007, se înscrie pe lista celor mai bune vânzări de carte din lumea arabă.» Elle
Salwa Al Neimi s-a născut la Damasc, iar în anii ’70 s-a mutat la Paris pentru a-şi completa studiile în literatură arabă şi teatru. În 1980 publică primul volum de poeme, în scurt timp devenind, prin articolele sale, o prezenţă apreciată în presa arabă. În 1994, publică primul volum de proză scurtă, urmat în 1996 şi 1999 de două colecţii de poezie. În prezent, trăieşte la Paris unde lucrează ca ofiţer de presă pentru Institut du Monde Arabe. Romanul Proba mierii a apărut în limba arabă în martie 2007 şi urmează a fi tradus în peste 20 de limbi.
Publicată de: Riad El-Rayyes Books, Liban (prima publicare) şi Editions Robert Laffont, Paris, 2008 Limba originală: arabă Traducere, postfaţă şi note de: Mihai Pătru Anul apariţiei: 2009
Nr. de pagini: 160
ISBN: 978-973-707-262-7
Teama de zbor
Erica Jong
Jurnalul unei femei adultere
Curt Leviant
Regele Havanei
Pedro Juan Gutiérrez
Colectie coordonata de Magdalena Marculescu si Pascal Bruckner