Psihologie practică
Când părinţii se despart. Cum să prevenim suferinţele copiilor

Când părinţii se despart. Cum să prevenim suferinţele copiilor

Autor: Françoise Dolto, Inès Angelino

Nr. de pagini: 136

ISBN: 978-606-719-652-8


-25% Reducere Pret vechi: 25.00RON 18.75 RON

Titlul original: Quand les parents se séparent
Publicată de: Seuil, Paris, 1988
Limba originală: franceză
Traducere: Magdalena Popescu şi Smaranda Bedrosian
Anul apariţiei: 2003


"Când părinţii pleacă, dacă spaţiul nu mai este acelaşi, copilul nu se mai regăseşte nici chiar în corpul lui, adică în reperele lui spaţiale şi temporale, pentru că unele depind de celelalte. Dimpotrivă, dacă, atunci când cuplul se desface, copilul poate rămâne în spaţiul unde părinţii au fost împreună, există o mediere şi travaliul divorţului decurge mult mai bine pentru el. Dacă nu, deoarece corpul lui s-a identificat cu casa în care trăieşte, când casa este pentru el distrusă, datorită absenţei unui părinte sau dislocării cuplului, sau când el însuşi trebuie s-o părăsească, copilul va cunoaşte două niveluri de destructurare: nivelul spaţial, care se răsfrânge asupra corpului; nivelul afectivităţii, răsfrânt în sentimente disociate.
[...]
Când e foarte mic, copilul nu poate face cu adevărat travaliul afectiv de a pricepe divorţul, decât dacă rămâne în acelaşi spaţiu. Aşa că, dacă părinţii pot proceda astfel, cel mai bine ar fi ca apartamentul să le rămână copiilor şi ca părinţii înşişi să vină alternativ să-şi îndeplinească aici "datoriile de părinte". Locul de domiciliu obişnuit al copiilor ar trebui să fie acela unde au trăit împreună cu cei doi părinţi şi unde vor rămâne cu un singur părinte.
Lucru valabil nu doar pentru casă, dar şi pentru şcoală, când este vorba de copii de la şapte-opt ani în sus. Este contraindicat ca, datorită unui divorţ, un copil să fie constrâns să-şi părăsească şcoala pentru a merge la altă şcoală. Putem fi siguri că se va alege cu doi ani de întârziere şcolară; nu se va mai duce la şcoală pentru că este prea divizat."
* * *
Una dintre cărţile "cele mai practice" scrise de Françoise Dolto, Când părinţii se despart se adresează nu numai părinţilor şi copiilor, ci şi juriştilor care decid asupra divorţului. Ideea asupra căreia autoarea insistă constant este că trebuie să comunicăm copiilor adevărul, în forme adecvate, minciunile de tipul "tata (mama) este plecat(ă) într-o călătorie" conducând mai târziu la efecte nefaste.

Cuprins:
Prezentare

1 Despărţirea părinţilor şi inconştientul copilului
Divorţul şi structura triangulară a copilului. — Încă din viaţa fetală, mama este bivocală pentru copil. — Spaţiul disociat şi continuumurile corporal, afectiv şi social.

2 Să spunem sau să nu spunem?
De ce şi cum să le spunem copiilor despre despărţire? — Motivele de divorţ invocate de părinţi sunt totdeauna false. — „A nu preveni copilul înseamnă să-l traumatizezi."

3 Funcţia pozitivă a îndatoririlor
Dincolo de noţiunile judiciare (interes sau drepturi ale copilului?), trebuie avută în vedere autonomia lui. — Împărţirea timpului. — „Părinţii nu mai au autoritate, ci răspunderi." — A menţine referinţa la celălalt părinte. — Copiii vinovaţi ai mamelor care „le-au sacrificat totul." — Datoria de a vizita, nu dreptul de a vizita. — „Nimeni nu se poate pune de-a curmezişul datoriei altcuiva." — Reacţii psihosomatice la vizitele părintelui discontinuu. — Locuri neutre? — Pensie alimentară. — Împotriva încredinţării alternante a celor mici.

4 Relaţia cu noii parteneri ai părinţilor
„Este esenţial pentru dezvoltarea unui copil ca un adult să-l împiedice de a avea o intimitate totală cu părintele la care stă." — „Un «tati» nu este neapărat tatăl." — Cuvântul părintelui îl face credibil pe noul partener în ochii copilului. — Părinţi homosexuali.

5.Relaţia cu două linii parentale, respectiv cu două etnii
Bogăţia metisajului admis şi susţinut social. — Regresia copilului al cărui părinte se întoarce împreună cu el la propriii săi părinţi. — Spusele bunicilor temperând reproşurile nepoţilor la adresa părinţilor.

6 Travaliul de castrare
Dezorientarea copilului în faţa a „două poluri nord". — Vicleniile oedipiene. — A accepta doliul după copilăria mică. — Despre responsabilitatea femeilor în alcoolismul soţilor, uneori al fiilor. — Violenţa dintre părinţi nu este resimţită la fel de copil înainte şi după Oedip. — Culpabilitatea: embolia dezvoltării. — Inflaţia tatălui şi suprainvestirea lui imaginară. — Dorinţa necesară de a vrea să stea la celălalt părinte. — A-ţi cinsti părinţii nu înseamnă să te identifici cu ei, ci să-ţi preiei răspunderea de tine însuţi

7 Copilul şi şcoala
Tăcerea asupra divorţului: fie ruşinată, fie excitată. — Lectura textelor literare: distanţarea faţă de încercările vieţii afective. — A răspunde fără erotizare la declaraţiile de dragoste ale elevilor. — „Limbajul corpului": te duci la infirmieră, nu la „psi", nici la asistenta socială.

8 Copilul faţă în faţă cu justiţia
Daunele semnificative: „condamnat"; „din greşeala"; „din vina". — Justiţia nu trebuie să vrea ca „un copil să fie fericit, ci să-i permită să-şi continuie dinamica de structură". — A favoriza autonomia mai precoce a copiilor din părinţi divorţaţi. — A informa copilul despre procedură. — Copilul să poată vorbi cu judecătorul. — A respecta copilul în demnitatea lui de subiect.

Postfaţă de Incs Angelino
Anexă. Generalizarea principiului dublei autorităţi părinteşti şi consecinţele ei

   
Colectie coordonata de Prof. Dr. Vasile Dem Zamfirescu
   
Colectie coordonata de Prof. Dr. Vasile Dem Zamfirescu