Dezvoltare personală
< Dezvoltare personală
Procrastinarea. Ce este, de ce ne face probleme și cum o putem gestiona
Citește sample

Procrastinarea. Ce este, de ce ne face probleme și cum o putem gestiona (ebook)

Autor: Fuschia M. Sirois

ISBN: 978-606-40-2151-9


Formate disponibile:

 

47.00 RON 31.49 RON

Titlu original: Procrastination: What It Is, Why It's a Problem, and What You Can Do About It
Nr. pagini ediție tipărită: 559
Anul apariției: 2023
Traducere din limba engleză de Vlad Vedeanu


Procrastinarea este un fenomen cu care majoritatea dintre noi suntem familiarizați. Fie că o știm direct, fie că am observat-o la alții. Și e ceva ce vrem să oprim. Bazându-se pe cei peste 20 de ani de experiență în cercetarea procrastinării, Fuschia Sirois ne ajută să ne concentrăm asupra înțelegerii și gestionării cauzelor, și nu a simptomelor procrastinării, oferind o perspectivă nouă: problemele de gestionare a dispoziției, și nu a timpului, reprezintă nucleul procrastinării. Originea procrastinării se găsește în emoțiile negative pe care le simțim când ne confruntăm cu anumite sarcini. Această carte ne oferă ideile și instrumentele de care avem nevoie pentru a înțelege și a rezolva motivele emoțiilor negative care hrănesc procrastinarea și care, în ultimă instanță, ne afectează sănătatea și ne influențează starea de bine.

Fuschia M. Sirois este profesor de psihologie socială și psihologia sănătății la Durham University. Timp de peste 20 de ani a cercetat cauzele și consecințele procrastinării și modul în care autoreglarea emoțională joacă un rol cheie în apariția procrastinării și a scris numeroase articole pe această temă.


Când procrastinăm, sacrificăm îndeplinirea unui obiectiv important pe termen lung, care ar putea avea efecte ample și benefice pentru noi înșine și pentru alții. De asemenea, ne impunem nouă înșine și le impunem și celorlalți costuri în privința sănătății, stării de bine, productivității, încrederii sociale și ocaziilor ratate. De fapt, dăm viitorul pe prezent. Nici nu e nevoie ca obiectivul să fie foarte important – chiar și cel mai mărunt obiectiv, dacă este îndeplinit la timp, poate avea efecte benefice în lanț. - Fuschia M. Sirois


Deci de ce nu acționăm pur și simplu? De ce nu începem odată? Căci imediat ce începem o sarcină, punem lucrurile în mișcare. Suntem pe cale de a transforma obiectivul într-un rezultat real, în loc de a-l abandona în tărâmul sigur al posibilităților. Când obiectivul nu este decât o idee, ne putem abandona în brațele gândirii deziderative, spunându-ne că lucrurile o să meargă lin în călătoria spre realizarea obiectivului. Nu trebuie să ne confruntăm cu inevitabilele suișuri și coborâșuri emoționale sau cu posibilele eșecuri și dificultăți ce vor surveni atunci când trecem, în cele din urmă, la acțiune. Dorința de a evita eșecul și de a nu face greșeli poate adesea să fie un motiv suficient pentru a nu începe niciodată - Fuschia M. Sirois



Cuprins

Introducere

I. ÎN CE FEL PROCRASTINAREA NE AFECTEAZĂ VIAȚA

1. Procrastinarea: o problemă des întâlnită
Ce este procrastinarea?
Procrastinarea implică și părți bune?
De ce procrastinăm?

2. Tărâmul mistic al zilei de mâine: productivitate risipită și visuri abandonate
Revin mai târziu la teme și proiecte
„A presta ca la armată", „a se relaxa pe net" și alte soiuri de procrastinare la locul de muncă
Procrastinarea cronică poate să vă afecteze perspectivele de carieră?

3. Procrastinarea poate să aibă efecte negative asupra sănătății?
Prețul procrastinării pentru sănătatea mentală
O să mă ocup de sănătatea mea altă dată

4. Procrastinarea, dintr‑o perspectivă socială
Consecințe pentru prieteni și familie
Consecințe asupra colegilor de la locul de muncă
Ce cred ceilalți despre procrastinatori?
Ruperea cercului vicios al vinovăției și rușinii

II. CÂND ȘI DE CE PROCRASTINEAZĂ OAMENII?

5. Descifrarea procrastinării: ce rol joacă dispoziția afectivă
Ce legătură are dispoziția afectivă cu toate aceste lucruri?
Ce legătură are orientarea temporală cu procrastinarea?
Lentile corectoare ce refocalizează privirea noastră către Sinele Viitor

6. Căutarea sursei
Dăm vina pe sarcină?
Procrastinarea și parcursul necesar pentru realizarea sarcinii
Atitudini mentale, îndoieli de sine și scenarii — să vedem ce‑avem aici!
Identificarea sursei

III. STRATEGII VALIDATE ȘTIINȚIFIC CE VĂ POT AJUTA SĂ NU MAI PROCRASTINAȚI

7. De ce atitudinea mentală este importantă
De ce este important scenariul interior
Beneficiile compasiunii de sine în cazul procrastinatorilor
Cultivarea autocompasiunii
Paradoxalele beneficii ale iertării asupra procrastinării
Compasiune de sine versus iertare de sine:
care e momentul potrivit pentru fiecare?

8. Perspectiva contează: puterea reîncadrării
Nu încercați să vă anticipați propriile emoții privind în globul de sticlă
Importantă este călătoria, nu destinația
Sensul — pierdut și regăsit

9. Îmbrățișează‑ți Sinele Viitor pentru a micșora distanța temporală
Atenție la efectele distanței temporale!
Puneți‑vă în locul Sinelui Viitor
Purtați o conversație cu Sinele Viitor

10. Pe locuri, fiți gata, start!
Pe locuri! Arta de a fi pregătiți să acționăm!
Fiți gata! Organizați mediul
Start! Treceți la acțiune

Mulțumiri

Bibliografie
   
   
Închide preview
Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării presupune că eşti de acord cu utilizarea cookie-urilor. Află detalii.
Am înţeles

Produs adăugat cu succes în coș

X
CONTINUĂ CUMPĂRĂTURILE FINALIZEAZĂ COMANDA