Lungul drum spre casă
Autor: Louise PennyNr. de pagini: 488
ISBN: 978-606-719-395-4
Produsul nu este disponibil momentan
Titlul original: The Long Way Home
Limba originală: engleză
Traducere şi note de: Mihaela Apetrei
Anul apariţiei: 2015
Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă
Un roman din seria Inspectorul Gamache
Cea mai bună carte din 2014 în topurile Kirkus Reviews, The Washington Post, The Globe şi The Mail
Armand Gamache, fostul inspector-şef de la Secţia de Omucideri din Québec, şi-a găsit în sfârşit liniştea mult visată în satul Trei Pini. Însă atunci când prietena sa Clara Morrow îi cere ajutorul, nu poate s-o refuze, în ciuda vechilor răni care ameninţă să se deschidă. Peter, soţul Clarei, a dispărut.
Pe măsură ce Gamache cercetează cazul, pătrunde tot mai adânc în mintea chinuită a lui Peter Morrow, un om atât de disperat să-şi recapete faima ca artist, încât e gata să-şi vândă sufletul. Pista ce-l conduce pe Gamache la adevăr e înţesată de minciuni şi gelozie. Oare fostul inspector-şef s-a pus pe sine însuşi şi pe cei dragi în pericol, încercând să afle nişte răspunsuri dureroase?
"Louise Penny îmbină elemente clasice ale anchetelor de poliţie cu portrete psihologice subtile, precum şi cu înţelegere profundă a fragilităţii omeneşti." - The New York Times
"Autoarea dezvoltă povestea din spatele dispariţiei lui Peter într-un ritm lent, bine condus." - Kirkus Reviews
"Penny se documentează foarte atent asupra istoriei, locurilor, gastronomiei şi psihologiei, iar rezultatul este o serie Gamache care dă dependenţă." - The Huffington Post
"Toată viaţa sa profesională, inspectorul-şef Gamache pusese întrebări şi vânase răspunsuri. Şi nu numai răspunsuri, ci şi fapte. Dar, mult mai ascunse şi periculoase decât faptele, ceea ce căuta cu adevărat erau sentimentele. Pentru că acestea îl puteau conduce către adevăr.
Şi în timp ce adevărul îi eliberează pe unii, pe cei căutaţi de Gamache îi băga în închisoare. Pe viaţă."
Louise Penny este o autoare canadiană de romane poliţiste al căror protagonist este inspectorul-şef Armand Gamache de la Secţia de Omucideri a Poliţiei din Québec. Louise Penny a fost crainic radio pentru Canadian Broadcasting Corporation. După ce s-a dedicat scrisului, a câştigat numeroase premii pentru romanele sale, printre care CWA New Blood Dagger, Arthur Ellis Award şi Agatha Award. Romanele ei au fost traduse în 23 de limbi.