În afara colecţiilor
Jacques Lacan. Schița unei vieți, istoria unui sistem de gândire

Jacques Lacan. Schița unei vieți, istoria unui sistem de gândire

Autor: Élisabeth Roudinesco

Nr. de pagini: 534

ISBN: 978-606-40-0535-9


-10% Reducere Pret vechi: 99.00RON 89.1 RON

Titlul original: Jacques Lacan: Esquisse d'une vie, histoire d'un système de pensée
Limba originală: franceză
Traducere de: Delia Șepețean Vasiliu
Anul apariţiei: 2018


Istoria lui Jacques Lacan este istoria unui destin balzacian. Dar este și istoria unei gândiri care, după cea a lui Freud, a vrut să smulgă omul din universul ocultului și al visului, cu riscul de a pune în scenă neputința permanentă a rațiunii - a luminii și adevărului - de a realiza acest scop.
În centrul cărții se află maeștrii, amicii, rivalii, discipolii, cercul familiei. Dar, de asemenea, Koyré, Kojève, Bataille, Heidegger, Sartre, Althusser, Lévi-Strauss, Jakobson. În jurul fiecăruia se țese pasiunea lui Lacan de a domina timpul, de a-i întâlni pe mai marii lumii, de a seduce femeile, dar, mai ales, de a construi un sistem de gândire întemeiat pe determinarea subiectului prin limbaj. Contemporanii s-au amuzat de extravaganța verbală a rebelului și de jargonul urmașilor săi. Istoria va reține, împreună cu Elisabeth Roudinesco, că omul acesta a reușit să analizeze cu extremă finețe transformările familiei occidentale, declinul funcției paterne, contradicțiile iubirii, iluziile revoluției, logica nebuniei.

Élisabeth Roudinesco este directoare de cercetări la Universitatea Paris-VII. Celebră specialistă în istoria psihanalizei, a mai fost publicată la Editura Trei cu Dicționar de psihanaliză (în colab. cu Michel Plon), Familia în dezordine și Partea întunecată din noi înșine.



Amatorii de hagiografii, obișnuiți cu istoria pioasă și cu idolatrizarea, m au acuzat de tot soiul de josnice atitudini antilacaniene. Mi s a reproșat faptul de a fi arătat că „regele este gol". Atentasem la persoana sacră a suveranului și, în consecință, eram anatemizată pentru îndrăzneala de a fi spus că îi plăceau femeile și banii, că își mințise copiii și pe cei apropiați, că era obsedat de propriile sale inhibiții și că, în sfârșit, nu a contenit să transgreseze regulile curei psihanalitice.
În ceea ce îi privește, antilacanienii m au atacat și ei pentru că nu am vrut să fac din acest mare gânditor și admirabil clinician un șarlatan perfid, a cărui practică nu ar fi fost decât o exploatare a sufletelor, iar doctrina, un dubios plagiat. Așa se face că unii m au transformat în agent secret al lacanismului, în timp ce alții m au declarat dușman înverșunat al sistemului său de gândire.
Iată de ce aduc aici un omagiu tuturor celor care au știut și vor ști să înțeleagă fără fanatism itinerarul minunat, tragic și dureros al ultimului mare interpret al gândirii freudiene pe care l a dat secolul XX.
- Élisabeth Roudinesco, "Prefață la ediție română"




Oamenii de cultură din România întâlnesc destul de des numele lui Jacques Lacan în publicații străine dintre cele mai diverse, însă știu prea puțin despre viziunea științifică și filosofică a acestei atât de admirate, dar și atât de controversate personalități creatoare.
Trebuie recunoscut că Lacan este o figură excepțională în mișcarea psihanalitică actuală. În persoana lui nu avem de a face doar cu un „post freudian" valoros, ci cu un înnoitor al freudismului, care a urmărit tot timpul să și fundamenteze concepțiile pe cele mai noi cuceriri ale filosofiei, ale lingvisticii, ale sociologiei, ale psihologiei și chiar ale esteticii.
Partizanii freudismului „clasic" nu s au arătat dispuși să accepte demersurile lui inovatoare, de unde necruțătoarele înfruntări nu numai între psihanaliștii francezi și cei din lumea anglo-saxonă, dar și în interiorul mișcării psihanaliste din Franța, ceea ce a dus la denunțări, excomunicări și sciziuni.
Scrierile sale se remarcă, de asemenea, prin incontestabile calități compoziționale, dar prezintă unele dificultăți la receptarea fondului lor „revoluționar" de către cei care nu stăpânesc suficient bagajul conceptual al filosofiei contemporane. De aceea se dovedește a fi extrem de bine-venită călăuzirea celor ce își propun să pătrundă în esența gândirii lacaniene de către discipolii cei mai competenți ai avântatului savant.
- Gheorghe Brătescu, "Cuvânt-înainte"

   

   
Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării presupune că eşti de acord cu utilizarea cookie-urilor. Află detalii.
Am înţeles