Fiction Connection
Prinţesa gheţurilor

Prinţesa gheţurilor

Autor: Camilla Läckberg

Nr. de pagini: 352

ISBN: 978-973-707-367-9


Produsul nu este disponibil momentan

Titlul original: Isprinsessan
Publicată prima dată de: Editura Warne, Suedia
Limba originală: suedeză
Traducere de: Simona Ţenţea şi Åsa Apelkvist
Anul apariţiei: 2010




Mister şi secrete de familie într-un roman de suspans irezistibil de captivant

Fjällbacka, un orăşel pitoresc, aflat undeva într-o insulă din arhipelagul suedez...
Frumoasa Alexandra este găsită după mai multe zile moartă, în cadă. Trupul ei îngheţat şi-a păstrat tot farmecul: chiar şi aşa, Alexandra pare a fi o «prinţesă a gheţurilor».
Personajul principal este însă Erica Falck, o scriitoare de biografii, care acum – după moartea părinţilor ei – s-a retras temporar pe tărâmul natal, ca să scrie o nouă carte. Ea este cea care o descoperă pe Alexandra, fostă prietenă din copilărie. Erica este rugată de familia Alexandrei să scrie un articol în memoria acesteia. Şi cum cele două prietene nu se mai întâlniseră de 25 de ani, Erica are nevoie să-i cunoască pe cei care i-au fost apropiaţi Alexandrei, pentru a mai afla câteva lucruri despre ea şi a-i putea face un portret. Începe astfel să descopere secrete spectaculoase... Porneşte o investigaţie şi descoperă că aceasta era însărcinată. Povestea ia o nouă întorsătură când, în urma autopsiei, se dovedeşte că Alexandra a fost, de fapt, asasinată...

  • Cartea este publicată în 30 de ţări
  • În Spania, Prinţesa gheţurilor a apărut în 2008 şi a fost vândută în 28 de ediţii
  • În Suedia s-au vândut peste 1 milion de exemplare
  • Prinţesa gheţurilor face parte dintr-o serie de 7 romane care, în ultimii ani, au rivalizat constant în vânzări cu Trilogia MILLENNIUM a lui Stieg Larsson
  • Cartea va fi ecranizată atât în Suedia, cât şi în Franţa

Revista britanică de carte The Bookseller a stabilit, pe baza informaţiilor oferite de cele mai importante lanţuri de librării din Franţa, Anglia, Germania, Spania, Italia şi ţările nordice, lista celor mai vânduţi autori în Europa în 2009. Camilla Läckberg ocupă locul 6, după: Stieg Larsson, Stephenie Meyer, Dan Brown, Paolo Giordano şi Carlos Ruiz Zafón.

«Un scriitor scandinav de top.» The Times
«O carte care îţi dă fiori pe şira spinării, lucidă, glacială, ca şi mediul pe care îl descrie.» The Literary Review

«O capodoperă a romanului poliţist scandinav.» Val McDermid

«Personaje fermecătoare şi un suspans teribil la această nouă Agatha Christie a Suediei.» My Life

Camilla Läckberg
s-a născut în 1974. Înainte de a deveni cel mai popular scriitor suedez de romane poliţiste, Camilla Läckberg a lucrat ca director de marketing şi product manager mai mulţi ani. Prinţesa gheţurilor este primul titlu dintr-o serie de şapte romane (seria Fjällbacka) ce s-au bucurat de un succes enorm de piaţă şi o presă foarte bună.

«Intriga este absolut superbă. O carte pe care nu o poţi lăsa din mână.» Sala Allehanda, Suedia

   
Colectie coordonata de Magdalena Marculescu
   
Colectie coordonata de Magdalena Marculescu