Psihologie şi Psihoterapie
Nevroză balcanică

Nevroză balcanică

Autor: Vasile Dem. Zamfirescu

Nr. de pagini: 296

ISBN: 978-973-707-588-8


-25% Reducere Pret vechi: 27.94RON 20.95 RON

Anul apariţiei: 2012


O bună parte dintre eseurile volumului de fa?ă îşi propun să abordeze o temă pe cât de importantă, pe atât de controversată: nevroza colectivă sau etnică. În calitate de psihanalist ader la poziţia unui Geza Róheim sau Georges Devereux care susţin modelarea culturală a inconştientului. Conform reprezentanţilor teoriilor biologice, însă, românii, ca popor latin, ar fi predispuşi la isterie.
Din materialele pe care le-am avut la dispoziţie reiese o altă ipoteză: specifică pentru români este prelucrarea defectuoasă a conflictelor narcisice, generată de deficite narcisice timpurii. Astfel de tulburări ale sentimentului valorii proprii se exprimă mai ales prin depresie, lipsa bucuriei de a trăi, hipersensibilitate faţă de lezările narcisice, ruşine, toate suficient de împovărătoare pentru a merita întreaga atenţie teoretică şi practică, la fel ca problemele „clasice", prezente şi ele ca la orice european, ?i cărora li se acordă aten?ia cuvenită în carte.
Atât de importantă mi s-a părut rezolvarea acestor „simptome", încât în mai multe rânduri m-am gândit că am avea nevoie de un Minister al Stimei de Sine…

„Cum se nasc hotărârea şi gestul eroice, prin deliberare sau spontan? s-ar putea întreba cititorul de azi. Şi multe altele. Ca psihanalist, mi-am pus şi altă întrebare: cât de departe poate merge exerciţiul de sinceritate al unei persoane care a făcut două tranşe de psihanaliză personală în Elveţia (una freudiană şi alta jungiană însumând patru ani) şi care se numără printre primii practicanţi ai psihanalizei în România comunistă? Cu alte cuvinte, reuşeşte Ion Vianu să nu lase nimic deoparte, să nu se cruţe, aşa cum îşi propune, datorită faptului că a deschis uşa care separă conştientul de inconştient?"

„Andrei Pleşu a aranjat lucrurile în aşa fel încât ursul-Jung să poată fi sacrificat. Motivul sacrificiului ar putea fi tatăl, alături de care visătorul se află mai tot timpul. Din context reiese că ar fi vorba despre tatăl natural, dar în vis o persoană este utilizată adesea pentru a simboliza altă persoană, pe care cenzura nu o vrea dezvăluită. Pentru fiu, tatăl este întotdeauna paznic al legii, dar pentru Andrei Pleşu ar putea fi şi tatăl spiritual — Constantin Noica — deţinătorul şi păzitorul programului de acces la cultura mare.
Alegerea dificilă, ?i de aceea incon?tientă, din vis ar fi putut fi cea între doi părin?i spirituali: Noica sau Jung?"

   
Colectie coordonata de Simona Reghintovschi
   
Colectie coordonata de Simona Reghintovschi