Young Fiction
< Young Fiction
Regatul luminilor (volumul 3 din Trilogia Grisha)
Citește sample

Regatul luminilor (volumul 3 din Trilogia Grisha)

Autor: Leigh Bardugo

Nr. de pagini: 408

ISBN: 978-606-719-182-0


Formate disponibile:

 

49.00 RON 32.83 RON

Titlul original: Ruin and Raising
Limba originală: engleză
Traducere de: Laurenţiu Dulman
Anul apariţiei: 2015

Format: 130 x 200 mm, paperback cu clape


Ultimul volum din Trilogia Grisha

Capitala a căzut. Întunecatul conduce Ravka din tronul său de umbre.

Acum, soarta ţării depinde de fragila Invocatoare a Soarelui, de o iscoadă căzută în dizgraţie şi de rămăşiţele unei armate magice, cândva măreaţă.
Pornită în căutarea ultimului amplificator al lui Morozova, Alina încheie noi alianţe şi lasă deoparte vechile rivalităţi.

Pe măsură ce află secretele Întunecatului, descoperă un trecut ce va schimba pentru totdeauna felul în care vede legătura lor, precum şi puterea cu care e înzestrată.

Numai pasărea de foc mai poate împiedica distrugerea Ravkăi, însă prinderea ei ar putea să o coste pe Alina viitorul pentru care luptă.

"Alina este o marginală şi aşa mă simţeam şi eu când eram mică. Îşi doreşte foarte mult să aparţină unui loc din lumea asta şi din această cauză face nişte alegeri greşite.
Am fost crescută de bunicii mei într-un loc straniu, unde nu prea întâlneai copii. Casa lor se afla pe un deal şi mai tot timpul eram lăsată de capul meu. Cred că ceva din senzaţia aceea de izolare s-a strecurat şi în descrierea Keramzinului (orfelinatul în care cresc Alina şi Mal)." - Leigh Bardugo, pentru Entertainment Weekly

"Eleganţa şi fluiditatea stilului, împreună cu acea lume imaginară desăvârşită fac din Trilogia Grisha o piesă de rezistenţă a genului fantasy." - RT Book Reviews

"Am reuşit să mă ridic în picioare. Capul mi se învârtea. Mi-am strâns braţul rănit cu mâna teafără şi am pornit clătinându-mă prin întuneric. Nu vedeam nimic, eram complet dezorientată. Dar am continuat să merg prin beznă, încercând să-mi deblochez mintea, să încropesc un plan. Ştiam că volcrele mă puteau ataca în orice clipă, dar era prea riscant să folosesc lumina. Gândeşte!, mă mustram în sinea mea. Nu mai aveam nicio idee. Rămăsesem fără explozibili şi nu puteam folosi Tăietura. Mâneca îmi era plină de sânge şi paşii îmi încetineau. Trebuia să găsesc pe cineva să-mi vindece braţul. Trebuia să mă refac şi să atac din nou. Nu puteam fugi iarăşi de Întunecatul, la fel ca prima oară când luptaserăm în Falie. De atunci, fugisem întruna."

Leigh Bardugo s-a născut la Ierusalim, a crescut în Los Angeles şi a absolvit Yale University. Îşi hrăneşte pasiunea pentru glamour, spirite şi deghizări în cealaltă viaţă a ei ca make-up artist la Hollywood. Uneori cântă alături de trupa sa, Captain Automatic.

De aceeași autoare, la Editura Trei, alături de trilogia Grisha, a apărut duologia Banda celor șase ciori, ambele serii bestselleruri #1 New York Times și #1 USA Today. Cărțile din Universul Grisha s-au vândut în peste un milion de exemplare, iar drepturile de ecranizare au fost achiziționate de studiourile Dreamworks.

   
   
Închide preview
Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării presupune că eşti de acord cu utilizarea cookie-urilor. Află detalii.
Am înţeles

Produs adăugat cu succes în coș

X
CONTINUĂ CUMPĂRĂTURILE FINALIZEAZĂ COMANDA