Psihologie si Psihoterapie
Ce este isteria?

Ce este isteria?

Autor: Gisèle Harrus-Révidi

Nr. de pagini: 176

ISBN: 978-606-40-0541-0


-10% Reducere Pret vechi: 35.00RON 31.5 RON

Titlul original: Qu'est-ce que l'hystérie ?
Limba originală: franceză
Traducere de Camelia Munteanu
Anul apariţiei: 2018
Format: 130 x 200 mm, paperback cu clape


Ce este isteria? Din vremurile Antichității și până în zilele noastre s-au formulat cele mai diverse teorii pentru a răspunde la această întrebare. Așadar, să ne aplecăm asupra isteriei presupune, înainte de toate, să cunoaștem istoria celei care a fost considerată timp îndelungat o boală femeiască, s-a dovedit apoi a fi un rău universal, înainte de a fi, pur și simplu, suprimată din manualele de psihiatrie. Teoretizarea și tratarea isteriei au contribuit de a lungul timpului la numeroase progrese în medicina psihosomatică, ce țin de diferențierea dintre boala organică și boala psihică și au dus la nașterea sexologiei. În cartea de față, Gisèle Harrus Révidi realizează o sinteză foarte clară, oferindu-i cititorului interesat de psihicul uman răspunsuri bine documentate și bogat ilustrate cu vignete clinice.

"Isteria este, trebuie să subliniem neîncetat acest lucru, un rău care a traversat toate epocile, dar care a fost, cu toate acestea, adaptabil la fiecare cultură în parte. Este adevărat, se distinge aici un nucleu central dur, însă electronii care gravitează în jurul acestuia își schimbă aparența, astfel încât isteria ajunge să nu mai fie recunoscută. Vine vorba despre ea așa cum vine vorba despre repetiție, în inconștientul subiecților: aceștia repetă mereu aceleași greșeli, aceleași traume, pentru că repetiția își face mereu apariția arborând alte măști, iar ei nu o mai pot recunoaște sub noile veștminte pe care le poartă." - Gisèle Harrus Révidi

"Cine oare ar fi în stare să mânuiască mai bine decât isterica iluzia și amăgirea? Ea își afișează, își propune corpul drept suport pentru componenta de invizibil aferentă credinței sau ca încarnare fizică a schim-bării politice. Ea este cea care suportă martiriul, prin intermediul ei se manifestă minunile, pe trupul ei apar stigmate glorioase. Atunci când încalecă pe cal, o încarnează pe Ioana d’Arc sau personifică însăși Franța întreagă; atunci când își poartă drapelul, aproape dezbrăcată, ea este Revoluția." - Gisèle Harrus Révidi

Gisèle Harrus Révidi a predat la Universitatea Paris 7 „Denis Diderot" și a devenit cunoscută datorită temelor inedite de cercetare psihologică: de la seducție și isterie, la părinții imaturi și cultura gurmanzilor. La Editura Trei, a fost tradusă cu Psihanaliza simțurilor (2008) și Potolește te, o să cazi! Când copiii reușesc în ciuda părinților (2018)

CUPRINS:
INTRODUCERE
Isteria și avatarurile acesteia
I. Încercări și eșecuri legate de definirea isteriei

II. Sexualitate, feminitate și isterie

III. Curentul cerebral și curentul nervos

IV. Isteria și medicina generală

V. Isteria în istoria politică și religioasă

VI. Isteria freudiană

VII. Ultima modă în isterie

BIBLIOGRAFIE
   
Colectie coordonata de Simona Reghintovschi
   
Colectie coordonata de Simona Reghintovschi
Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării presupune că eşti de acord cu utilizarea cookie-urilor. Află detalii.
Am înţeles