Psihologie
< Psihologie
Secrete și minciuni în psihoterapie
Citește sample

Secrete și minciuni în psihoterapie (ebook)

Autor: A. Farber Barry, Blanchard Matt, Love Melanie

ISBN: 978-606-40-2105-2


Formate disponibile:

 

60.00 RON 40.2 RON

Titlu original: Secrets and Lies in Psychotherapy
Nr. pagini ediție tipărită: 528
Anul apariției: 2023
Traducere din limba engleză de Ioana Brigle


Chiar și în cel mai confidențial spațiu cu putință, cabinetul de psihoterapie, se întâmplă uneori ca anumite lucruri să rămână nespuse. De ce mint clienții? Dar terapeuții? Ce fel de teme tind să fie tăinuite, minimizate sau disimulate? După ce oferă o perspectivă asupra acestei problematici generale: modurile tipice în care clienții înșală în terapie, dificultățile pe care terapeuții le au în detectarea secretelor și minciunilor, precum și motivele pentru care nesinceritatea pacientului este importantă, autorii oferă rezultatele studiilor pe care le-au desfășurat pe această temă și ilustrează prin bogate exemple clinice natura specifică a celor mai comune minciuni și secrete ale clienților: gânduri suicidare și de autovătămare, probleme sexuale, abuz de substanțe, traume, precum și tema progresului clinic și a sentimentelor clientului față de terapeut. Cartea poate fi utilă atât psihoterapeuților, profesorilor și studenților din domeniul sănătății mentale, dar și clienților pentru care acest demers fascinant este încă în desfășurare, și care vor regăsi în paginile acestei lucrări numeroase elemente cu care se vor identifica.

Barry A. Farber este profesor de psihologie clinică la Teachers College, Columbia University din 1979. Interesat de cercetarea în domeniul psihoterapiei, a scris numeroase lucrări despre efectele practicării psihoterapiei asupra terapeutului și a persoanelor importante din viața terapeutului, burnoutul psihoterapeuților, modul în care terapeutul funcționează ca persoană de atașament, natura și consecințele autodezvăluirii în psihoterapie.

Matt Blanchard este psiholog clinician la New York University’s Gallatin School of Individualized Study.

Melanie Love este psiholog clinician la Temple University’s Counseling Center.


„Știam că, dacă aduceam vorba despre asta, sfârșeam prin a vorbi toată ședința pe această temă sau, cel puțin, ea ar fi fost în mintea terapeutei. Mi-am privit autovătămarea ca pe o extensie a celorlalte probleme mai largi pe care voiam să le discut... Simțeam că dacă am fi discutat mai mult despre asta, am fi alergat după potcoave de cai morți. Am înțeles de ce făceam ceea ce făceam, dar voiam să vorbesc despre lucruri mai importante." Pentru această clientă, autovătămarea reprezenta un buton roșu, ce putea distrage atenția și care ar fi împiedicat-o să abordeze „problemele mai adânci", aflate în spatele depresiei sale și a comportamentului de autorănire.
Autorii


A vorbi sincer și deschis despre sex și sexualitate nu este întotdeauna simplu, atât pentru terapeut, cât și pentru client. Deseori, acest lucru presupune dezvățarea unor interdicții impregnate profund, precum și a unui sentiment puternic că, procedând astfel, sunt nesocotite regulile societății. Putem înțelege de ce evitarea pe de-a-ntregul a acestor subiecte în terapie reprezintă, adesea, varianta mai simplă sau, aparent, chiar necesară. Și, cu toate acestea, capacitatea de a vorbi liber despre o parte a vieții atât de profund personală și cu o influență atât de puternică poate avea un efect eliberator, o modalitate de a integra acele aspecte ale sinelui ce se simt rușinate atunci când sunt privite prin ochii unei alte persoane.
Autorii


Cuprins

Introducere

Capitolul 1. A spune minciuni și a păstra secrete în psihoterapie
Capitolul 2. Natura, prevalența și funcțiile îndeplinite de minciuni și de păstrarea secretelor: de ce facem astfel de lucruri?
Capitolul 3. Perspective clinice și empirice asupra secretelor și minciunilor din psihoterapie
Capitolul 4. Factorii care influențează probabilitatea, procesul și consecințele dezvăluirilor și ale nesincerității clientului: „e complicat!"
Capitolul 5. Nesinceritatea terapeutului
Capitolul 6. Proiectul Columbia despre minciunile din psihoterapie: lucruri pe care le-am aflat de la 1 345 de clienți
Capitolul 7. Minciuni clinice frecvente: gândurile suicidare,comportamentele de autovătămare și distresul emoțional
Capitolul 8. Minciuni clinice frecvente: mai cu seamă, cele sexuale
Capitolul 9. Minciuni clinice frecvente: consumul și abuzul de substanțe
Capitolul 10. Minciuni clinice frecvente: traumele
Capitolul 11. Minciuni clinice frecvente: progresul terapeutic și sentimentele față de terapeut
Secrete si minciuni in psihoterapie_pcc.indd 7 6/19/23 4:49 PM

Cuvânt de mulțumire
Bibliografie
   

   
Închide preview
Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării presupune că eşti de acord cu utilizarea cookie-urilor. Află detalii.
Am înţeles

Produs adăugat cu succes în coș

X
CONTINUĂ CUMPĂRĂTURILE FINALIZEAZĂ COMANDA