Autori români
< Autori români
Bărbaţii vin de pe Marte, femeile de la coafor. Continuarea volumului Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Bărbaţii vin de pe Marte, femeile de la coafor. Continuarea volumului Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Autor: Simona Tache, Mihai Radu

Nr. de pagini: 200

ISBN: 978-606-719-549-1


32.00 RON 27.2 RON

Anul apariţiei: 2015
Format: 130 x 200 mm, paperback


Bărbaţii vin de pe Marte, femeile de la coafor este urmarea best-sellerului Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut. Ambele volume s-au născut în paginile săptămânalului satiric Caţavencii. Deşi pare că e vorba de un "război între sexe", în realitate, autorii n-au dus niciodată un război, ci un dialog. Rând pe rând, toate stereotipurile care circulă despre viaţa de cuplu au fost puse într-o lumină umoristică, eliberatoare. Primul volum s-a bucurat de o primire extraordinară din partea publicului, atingând în mai puţin de doi ani de la lansare un tiraj de aproape 20.000 de exemplare. Ne face plăcere să vă oferim acum continuarea lui, constând într-o nouă colecţie de texte pline de umor, inteligenţă şi autoironie.

* * * *

De unde naiba să ştie bărbatul care-i sunt hainele murdare??? Îşi miroase, timp de două ore, toate cârpele de pe scaunul-cuier. Le împarte în două grămezi, unele curate şi altele murdare. Când, transpirat, anunţă că a terminat, bestia de soţie se înfiinţează şi ia ambele mormane la spălat.

— De ce le iei şi pe-alea curate? o întreabă, confuz.Anchor

— Pentru că sunt jegoase. Şi dă-le şi pe toate alea de pe tine, că put.

— Dar sunt proaspăt spălate, le-am luat de-abia acum o săptămână.

Vrăjitoarea e însă de neclintit. Îi întoarce spatele şi iese, lăsându-l gol, dezorientat, umilit şi mirosindu-se la subraţ.


* * * *


Când e o haină murdară? Când te-ai uitat la ea. Ai pângărit-o cu privirea ta. E ca şi cum s-a frecat un pechinez în călduri pe ea, trebuie aruncată la spălat. Multe femei stau la uşa şifonierului şi te urmăresc când îţi alegi haine:

— Haaaa, tricou atins, tricou îmbrăcat, tricou împuţiiiiit!


Absolventă de Litere la Universitatea Bucureşti, Simona Tache a intrat în presă ca senior editor la Tabu, apoi a spart embargoul din cazarma Academiei Caţavencu de pe vremuri, devenind prima femeie cu statut şi drepturi de "caţaveancă". A ţinut, timp de 5 ani, cronică TV în Cotidianul, a mai semnat texte în Dilema, Playboy, Maxim şi Unica. Şi-a făcut auzită vocea la matinalul de la Radio Guerrilla, iar actualmente scrie în Caţavencii şi postează zilnic pe unul dintre cele mai cunoscute bloguri de la noi, simonatache.ro.

Absolvent de Filozofie la Universitatea Al. I Cuza din Iaşi, Mihai Radu a lucrat mai întâi ca profesor, după care a intrat în presă. După câţiva ani la Aspirina Săracului şi Plai cu Boi, s-a alăturat redacţiei Academiei Caţavencu, devenită între timp Caţavencii. A publicat volumul de proză scurtă Hobby şi alte povestiri şi romanul Sebastian, ceilalţi şi-un câine. În momentul de faţă, semnează texte în Caţavencii şi este scenarist la emisiunea Starea Naţiei.

   
Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării presupune că eşti de acord cu utilizarea cookie-urilor. Află detalii.
Am înţeles

Produs adăugat cu succes în coș

X
CONTINUĂ CUMPĂRĂTURILE FINALIZEAZĂ COMANDA