Alice Popescu, autoarea cărții O sociopsihanaliză a realismului socialist publicată anul trecut de Editura Trei a obținut joi, 6 mai, unul din cele trei premii pentru debut oferite anual de revista "România literară".

O sociopsihanaliză a realismului socialist nu este o carte despre victime, ci una despre conştientizare, convocând — pentru prima oară în literatura română — instrumentele psihanalizei, ale sociologiei, antropologiei, psihologiei sociale şi sociologiei muncii, într-un studiu transdisciplinar dedicat realismului socialist şi traumei totalitare.

"Cartea pe care Alice Popescu a consacrat-o realismului socialist (o premieră la noi) merge la rădăcinile unui curent care s-a născut în anii ’30 în Rusia sovietică şi a cucerit apoi literaturile est-europene. Aceste rădăcini sunt în număr de două: preeminenţa inconştientului colectiv şi nevoia de a oferi maselor o religie profană", observă criticul Nicolae Manolescu în prefața volumului.

„Precum un avorton expulzat din corpul literaturii, realismul socialist, acest proiect absurd care, fără să trăiască, a existat totuşi, ne priveşte cu ochii măriţi din borcanul formolizat al istoriei. Hipnotic, chiar dacă numai pentru un timp" – Alice Popescu, O sociopsihanaliză a realismului socialist

"Nu atât Freud, cât Jung, Adler, Erich Fromm şi îndeosebi Herbert Marcuse, cu ideile sale despre ’reprimarea suplimentară’ şi ’principiul randamentului’, constituie ’motoarele’ acestei cărţi succinte, dar dense, scrise cu talent eseistic, nerv critic şi o participare ce indică exorcizarea unei traume pe care foştii adolescenţi ai anilor ’80 o cunosc direct", notează criticul Paul Cernat într-o recenzie din Revista "22" la volumul lui Alice Popescu.