Ficțiune
< Ficțiune
Anul meu cu Salinger

Anul meu cu Salinger

Autor: Joanna Rakoff

Nr. de pagini: 336

ISBN: 978-606-40-1218-0


49.00 RON 31.85 RON

Titlul original: My Salinger Year
Limba originală: engleză
Traducere de: Cornelia Marinescu
Anul apariţiei: 2021

Format: 130 x 200 mm, paperback


Acum, într-o ecranizare de excepție cu Sigourney Weaver și Margaret Qualley

„O poveste antrenantă și fermecătoare în care vor fi încântate să se recunoască pasionatele de literatură de pretutindeni." - The Guardian

Un memoir irezistibil de amuzant, plin de observații pertinente despre viața literară din New York de la sfârșitul anilor 1990, o lume de dinainte de era digitală, surprinsă la apusul ei. După ce se lasă de școală pentru a-și împlini visul de a deveni poetă, Joanna Rakoff se angajează ca asistentă la legendara agenție literară care îl reprezintă pe J.D. Salinger. Aflată într-un echilibru precar între sărăcie și extravaganță, Joanna își petrece zilele într-un birou somptuos, cu pereții acoperiți cu lambriuri,– în care dictafoanele și mașinile de scris încă domnesc, iar agenții moțăie după un prânz copios –, apoi se duce acasă, în apartamentul ei sărăcăcios din Brooklyn și la iubitul ei socialist.
Joanna e însărcinată să se ocupe de corespondența voluminoasă primită de la admiratorii lui Salinger, fiindcă faimosul autor refuză categoric să aibă de-a face cu aceștia. Pe măsură ce citește scrisorile emoționante sosite din toată lumea, Joanna ezită să trimită răspunsul formal din partea agenției și, dintr-un imbold, începe să le răspundă personal. Urmările sunt deopotrivă nostime și tulburătoare, fiindcă în timp ce își atribuie vocea faimosului scriitor, Joanna și-o descoperă pe a sa.

„Una dintre cele mai fascinante în rolurile principale cărți ale genului memoir. Lasă cu
mult în urmă Diavolul se îmbracă de la Prada." - The Sydney Morning Herald

„Un splendid tribut adus forței perene a literaturii." - Chicago Tribune

„Un memoir tulburător despre maturizare. Rakoff încadrează cu măiestrie povestea ei despre Salinger într-una mai largă, universală, despre cum să-ți găsești propriul drum pe parcursul unui an fundamental, al trecerii la vârsta adultă." - The Washington Post

„Sclipitor! Rakoff se pricepe de minune să surprindă un moment important de efervescență culturală, dovedind inteligență critică și generozitate a spiritului." - The Boston Globe

„Cartea lui Rakoff are ceva din atmosfera romanelor lui Salinger: este o poveste plină de viață despre pierderea inocenței." - Entertainment Weekly

Joanna Rakoff este o jurnalistă independentă americană, poetă și prozatoare. Este autoarea romanului A Fortunate Age, câștigător al Goldberg Prize for Fiction și Elle Readers’ Prize.
De asemenea, romanul a fost numit New York Times Editors’ Choice și bestseller San Francisco Chronicle. Cărțile ei au fost traduse în 20 de limbi, fiind nominalizate la premii
importante. Scrie constant pentru New York Times, Vogue, Marie Claire, O: The Oprah Magazine și multe alte publicații. Anul meu cu Salinger relatează o experiență din viața autoarei, perioada de la sfârșitul anilor 1990, când, în vârstă de 23 de ani, a lucrat ca asistentă la cea mai veche agenție literară din New York, agenție care l-a reprezentat pe J.D. Salinger, renumit pentru refuzul său de a apărea în public și pentru viața retrasă pe care a dus-o. A fost numită cea mai bună carte a anului de publicațiile The Guardian și School Library Journal.

   

   
Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării presupune că eşti de acord cu utilizarea cookie-urilor. Află detalii.
Am înţeles

Produs adăugat cu succes în coș

X
CONTINUĂ CUMPĂRĂTURILE FINALIZEAZĂ COMANDA