Psihologie
< Psihologie
Viziuni. Note ale seminarului susţinut între 1930 și 1934 de C.G. Jung – vol. 2

Viziuni. Note ale seminarului susţinut între 1930 și 1934 de C.G. Jung – vol. 2

Autor: C.G. Jung

Nr. de pagini: 768

ISBN: 978-606-40-0960-9


Produsul nu este disponibil momentan

Titlul original: Visions: Notes of the Seminar Given in 1930-1934 by C.G. Jung. Part 2
Editor: Claire Douglas
Limba originală: engleză
Traducere de: Sofia-Manuela Nicolae, Oana Badea
Anul apariţiei: 2020
Format: 165 x 235 mm, paperback cu clape


Fabuloasa aventură a Christianei Morgan în lumea incon­știentului continuă în acest al doilea volum al seminarului dedicat viziunilor sale. Aflată în căutarea propriei identități feminine, ea parcurge drumul spre profunzimile psihicului său, aducând la suprafață imagini marcate tot mai mult de animus și de principiul Erosului, ce începea să înmugurească în interiorul său. Simboluri apar și sunt comentate, analizate, circumambulate, prin interesante incursiuni în istorie, religie, mitologie. Și acest volum, la fel ca precedentul și la fel ca Analiza viselor, reușește să ne aducă în sala de seminar, unde Jung își stimulează auditoriul să gândească și să descopere semnificațiile esențiale din frânturile de imagini oferite de inconștient. Prelegerile susținute de el pe marginea viziunilor ei rămân mărturia drumului parcurs de această femeie către individuare, iar lectura lor este captivantă pentru toți cei interesați de rezolvarea enigmei psihicului uman.

Marea este întotdeauna simbolul inconștientului colectiv, iar faptul de a sta pe mal este o situație simbolică, situație care apare frecvent în vise sau viziuni, însemnând că te afli la marginea lumii conștiente, cum s‑ar spune, privind spre distanța infinită sau către cele mai profunde adâncimi ale oceanului. Marea, inconștientul, arată ca o oglindă; nu poți pătrunde în interiorul ei, dar știi că suprafața ei strălucitoare acoperă o imensă profunzime conținând tot soiul de forme misterioase. (C. G. Jung)


Carl Gustav Jung (1875–1961), psihiatru elvețian, este fondatorul psihologiei analitice și iniţiatorul conceptelor de anima, animus, umbră, inconştient colectiv. Operele complete i-au fost traduse integral la Editura Trei, unde au mai apărut și insolita Carte Roșie, Analiza viselor și Corespondența Freud-Jung.


Cuprins

Volumul 2
Semestrul de primăvară
Prelegerea I. 4 mai 1932
Prelegerea a II-a. 11 mai 1932
Prelegerea a III-a. 18 mai 1932
Prelegerea a IV-a. 1 iunie 1932
Prelegerea a V-a. 8 iunie 1932
Prelegerea a VI-a. 15 iunie 1932
Prelegerea a VII-a. 22 iunie 1932
Prelegerea a VIII-a. 29 iunie 1932

Semestrul de toamnă
Prelegerea I. 2 noiembrie 1932
Prelegerea a II-a. 16 noiembrie 1932
Prelegerea a III-a. 23 noiembrie 1932
Prelegerea a IV-a. 30 noiembrie 1932
Prelegerea a V-a. 7 decembrie 1932

Semestrul de iarnă

Prelegerea I. 18 ianuarie 1933
Prelegerea a II-a. 25 ianuarie 1933
Prelegerea a III-a. 1 februarie 1933
Prelegerea a IV-a. 22 februarie 1933
Prelegerea a V-a. 1 martie 1933
Prelegerea a VI-a. 8 martie 1933

Semestrul de primăvară
Prelegerea I. 3 mai 1933
Prelegerea a II-a. 10 mai 1933
Prelegerea a III-a. 17 mai 1933
Prelegerea a IV-a. 24 mai 1933
Prelegerea a V-a. 31 mai 1933
Prelegerea a VI-a. 7 iunie 1933
Prelegerea a VII-a. 14 iunie 1933
Prelegerea a VIII-a. 21 iunie 1933

Semestrul de toamnă
Prelegerea I. 4 octombrie 1933
Prelegerea a II-a. 11 octombrie 1933
Prelegerea a III-a. 18 octombrie 1933
Prelegerea a IV-a. 25 octombrie 1933
Prelegerea a V-a. 8 noiembrie 1933
Prelegerea a VI-a. 15 noiembrie 1933
Prelegerea a VII-a. 22 noiembrie 1933
Prelegerea a VIII-a. 29 noiembrie 1933
Prelegerea a IX-a. 6 decembrie 1933
Prelegerea a X-a. 13 decembrie 1933

Trimestrul de iarnă
Prelegerea I. 24 ianuarie 1934
Prelegerea a II-a. 31 ianuarie 1934
Prelegerea a III-a. 7 februarie 1934
Prelegerea a IV-a. 14 februarie 1934
Prelegerea a V-a. 21 februarie 1934
Prelegerea a VI-a. 28 februarie 1934
Prelegerea a VII-a. 7 martie 1934
Prelegerea a VIII-a. 14 martie 1934
Prelegerea a IX-a. 21 martie 1934


Aprilie 1941
Index
Apendice: pasaje șterse
C.G. Jung – Opere complete

   
Colectie coordonata de Simona Reghintovschi
   
Colectie coordonata de Simona Reghintovschi
Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării presupune că eşti de acord cu utilizarea cookie-urilor. Află detalii.
Am înţeles

Produs adăugat cu succes în coș

X
CONTINUĂ CUMPĂRĂTURILE FINALIZEAZĂ COMANDA