Autori români
< Autori români
Te iubesc, dar nu pe tine

Te iubesc, dar nu pe tine (ebook)

Autor: Raluca Feher

ISBN: 978-606-40-1418-4


Formate disponibile:

 

31.00 RON 21.7 RON

Anul apariției: 2021

Format: epub, securizat Readium LCP


„«Încordează-ți stomacul, pumnul o să vină degrabă în plex», își spune sieși Mara, personajul principal, undeva la începutul romanului. Dar este mai degrabă un avertisment pentru cititor, căci Raluca Feher a scris altă carte dură ca un pumn în plexul solar, altă carte-oglinda, altă carte inconfortabilă, plină de adevăruri denudate până la insuportabil. Dar nu îți face iluzii că poți fenta pumnul. Oricât ai încorda stomacul, durerea va veni oricum. Fiindcă pe Mara o recunoști în fiecare dintre femeile pe care le știi. În tine. Și dacă nu pe Mara, atunci pe vreunul dintre celelalte personaje, fiecare cu bubele lui supurânde, căci nimeni nu scapă și nimeni nu e bine în lumea din cărțile Ralucăi. Toți sunt iremediabil stricați și degrabă săritori să strice pe ceilalți, iar incizia cu precizie chirurgicală a autoarei devoalează această lume crudă, reală, dincolo de minciună, de iluzie, de proiecție." – Petronela ROTAR, scriitoare

„Pregătiți-vă să urcați într-un roller coaster din care să nu puteți coborî decât la final, cu toate că, pe parcurs, veți simți acut nevoia câtorva opriri. Pregătiți-vă să faceți față unei sincerități brutale, care vă va face să vreți – măcar uneori – să întoarceți capul. Oglinda în care veți privi s-ar putea să fie prea clară, iar imaginile fără perdea. S-ar putea și să vă sperie oamenii-oglinda în care v-ați putea reflecta. Citind cartea Ralucăi am avut senzația că a speculat fiecare literă a alfabetului, s-a folosit de toate cuvintele pe care le-a inventat limba, ba încă a mai inventat și ea unele. Totul pentru a încerca o definiție reală a dragostei. Nu cea din dicționar, cu atât de puține sensuri. Autoarea – mai bine zis Mara – a scris o carte întreagă despre dragoste. Sau, mai degrabă, despre lipsa ei. Mara n-a găsit nici măcar dragostea de sine, cum ar fi putut primi și împărtăși iubirea cu ceilalți? Dar chiar dacă n-a știut niciodată cum arată dragostea, a avut o altă superputere: să se mintă și să se creadă." – Camelia CAVADIA, scriitoare


Raluca Feher este o exploratoare curioasă, călătoare printre vorbe și povești, fost jurnalist de investigații și corespondent de război, actual director de creație și strategie de comunicare la firma Feher&Asociații. Atunci când nu lucrează pentru promovarea unor branduri românești, citește, gătește, face yoga, își caută prin dulapuri pisica, se uiită la filme cu supereroi, călătorește și scrie. A publicat la Editura Trei volumele America dezgolită de la brâu în jos I și II, Splendidul loc al fericirii supreme și romanele Să nu râzi :(( și Te iubesc dar nu pe tine. În prezent locuiește în Spania, lângă cel mai vechi oraș al Europei Occidentale, Cadiz. Printre zoomuri, apucă cu greu să scrie la cea de-a treia carte de călătorii și cel de-al treilea roman. Și mult mai rar pe blogul ei feher.live.

   
   
Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării presupune că eşti de acord cu utilizarea cookie-urilor. Află detalii.
Am înţeles

Produs adăugat cu succes în coș

X
CONTINUĂ CUMPĂRĂTURILE FINALIZEAZĂ COMANDA