I

Ne-au zis să schilodim și să omorâm,
că nu o să ni se întâmple nimic, și-am
schilodit, și-am omorât, și nu ni s-a
întâmplat nimic.

Grigore Conon,
miner din Băile Sângeorzului

Luă ibricul de pe sobă, turnă cafeaua în termos și adaugă trei picături de rom Bumbu, sticla neagră. Aruncă în rucsac o carte și un sandvici, verifică briceagul și chibriturile din buzunarul exterior, vârî și termosul în el și-și puse rucsacul în spate. Prinse sub braț izolirul făcut sul, își atârnă la gât binoclul, dar apoi și-l scoase și îl puse la loc, în cui. Se întoarse din prag, umplu soba cu lemne, își luă ochelarii de soare și mănușile și ieși afară. Se trezise târziu, zăpada era orbitoare. Merse în spatele casei, scoase scara din șopron, o rezemă de streașină și urcă. În ultimul timp ninsese mult, mergea pe acoperiș ca pe un drum troienit. Ajunse în vârful acoperișului în două ape și trecu pe partea cealaltă. Coborî doi pași, desfăcu izolirul, îl întinse pe zăpadă, se așeză pe el, își dădu jos rucsacul și-l puse lângă ea. Își scoase ochelarii de soare și mănușile și se frecă la ochi. Se uită în jur la pustietatea de garduri înghețate, de pâlcuri de copaci golași, de clăi de fân ca niște mormane de paiete, la cele trei case răsfirate pe dealul abrupt, dincolo de valea mută, cu pădurea stând să se prăvălească peste ele. Era liniște cât vedea cu ochii, ca în casa unui om pe moarte.

Își înfipse mai adânc cizmele în zăpadă și-și trase rochia de lână peste genunchi. Scoase cartea din rucsac, luă o înghițitură de cafea, își puse ochelarii de soare și mănușile și începu să citească. Un gând nu-i dădea pace. Șuvițe din părul castaniu îi ieșiseră de sub glugă și îi cădeau pe pagină. Căută în buzunarele paltonului, scoase o moață și-și prinse părul în coadă de cal, apoi își trase la loc gluga pe cap. O teamă difuză o împiedica să dea pagina. Simțea cum se afundă tot mai adânc în culcușul de zăpadă. Se uită la Toyota FJ Cruiser cu lanțurile montate pe roți, înțepenită pe tăpșanul vast din fața casei. Făcuse ceva greșit. Își coborî privirea pe pagină, apoi și-o mută la via chircită unde cu o seară înainte aruncase măruntaiele porcului. Și atunci văzu urmele. Erau de patruped, poate de oaie, de capră, de câine, de mistreț, nu știa, dar sigur nu de urs. Porneau de la vie, treceau prin fața casei, pe lângă masa pe care tranșase porcul și fusese prea obosită ca să o mai care în șură, nici măcar nu o spălase, și se opreau lângă pata neagră ca un dinte stricat, lăsată de paiele cu care pârjolise porcul. Dincolo de locul focului, pe paiele care-i prisosiseră, culcat pe burtă și sprijinit pe labele din față, stătea un lup. Știu imediat, înainte de a-și scoate ochelarii, că e un lup, după privirea lui serioasă și neclintirea de care a dat dovadă când s-a văzut descoperit. Doar când ea a sărit în picioare, lupul a tresărit, a mârâit scurt, și-a înălțat capul, a ciulit urechile și și-a scos pieptul în față. Era o mândrețe de lup, dar o putea sfâșia într-o clipă.

Trecu de cealaltă parte a acoperișului și, din două salturi, ajunse aproape de streașină. O parte din zăpadă căzu de pe casă, dezvelind șindrilele umede. „Frățior, de ce n-ai făcut tu o intrare și prin spatele casei?“ Începu să tragă scara pe acoperiș, dar îi veni o altă idee. Împinse scara și o lăsă să cadă între șopron și casă, apoi se întoarse la izolir. Soarele îi încălzea fața și genunchii. Lupul era tot acolo. Se ridică o clipă, mârâi o dată, apoi își reluă poziția.

De când se lăsase iarna, la niciuna dintre case nu văzuse fum; de ce ar fi altfel astăzi? Luă cartea, o deschise la întâmplare și începu să citească cu glas tare pentru lup. Citi câteva pagini, începu să răgușească, aerul era rece, nu fusese o idee bună. Lupul nu părea impresionat, stătea cu ochii pe ea. Își strânse părul mai tare în coadă, scoase briceagul din buzunarul rucsacului și mai luă o gură de cafea. Își dădu jos paltonul, îl lăsă împăturit pe izolir, așeză peste el ochelarii de soare, luă briceagul și se cocoță din nou pe muchia acoperișului. Acum lupul o privea mai curios, ca o pisică răbdătoare cu porniri ucigașe. Trecu pe partea cealaltă a acoperișului. Atentă să nu-i lunece picioarele, coborî până la locul unde zăpada căzuse de pe casă. Din șindrile ieșeau aburi ca din nările lupului. Începu să scoată cu briceagul cuiele din șindrilele care scoteau un scârțâit ca de pe altă lume când le prindea de un capăt și le trăgea forțat în sus. Pe măsură ce le scotea, simțea miros de fum. S-a uitat în spatele casei și a văzut că lupul stătea acum lângă scara înfundată în zăpadă. Aruncă spre el cu o șindrilă, apoi cu încă una. Lupul mârâi, dar nu se mișcă din loc. Celelalte șindrile le aruncă în pod, pe măsură ce le scoase. Făcu în acoperiș o gaură suficient de largă încât să se strecoare prin ea. Se îndreptă de spate și privi spre livada de meri și pruni scheletici, la pietrele de mormânt ale bunicilor ei. Morminte astupate de zăpadă, bunicii ei astupați pe vecie.

Trecu pe cealaltă parte a acoperișului, vârî lucrurile în rucsac și, în timp ce făcea sul izolirul, observă cum lupul își reia locul pe grămada de paie. Aruncă în pod rucsacul, paltonul și izolirul, apoi se strecură și ea. Ținându-se de șipci, își balansă trupul ca o gimnastă la paralele, își luă avânt și săltă în gol, se prinse o clipă de un căprior, apoi ateriză în picioare, pe palton. Seara trecută blocase drumul fumului prin coș și podul era plin de fum. Își luă repede lucrurile, ținându-se de nas, și se îndreptă spre ieșire. O usturau ochii. Pe doi căpriori, hălci de carne și șiraguri de cârnați atârnau la afumat.

Sări din pod în șură, pe un balot de paie. Din șură, intră în grajdul acum gol, dar care mai păstra mirosul porcului tăiat în ajun, apoi trecu prin tinda cu lut pe jos și intră în singura cameră a casei. Focul mocnea, uitase să pună lemne la uscat. Cu paltonul pe braț, privi pe rând pe toate ferestrele casei. Lupul dispăruse. Din streșini picura ca dintr-un robinet stricat.

Își scoase cizmele și se întinse pe pat. Înainte de a adormi, stătu cu ochii îndelung pe un calendar prins pe ușă. Era vechi de patru ani, dar nu conta.

Se trezi buimacă, se ridică într-un cot și privi cu dușmănie în jur. Visase ceva cumplit, nu-și amintea ce, dar fusese oribil. Își simțea gura arsă și i se făcuse frig. Se dădu jos din pat, își trase cizmele cu un oftat exagerat și merse la găleata cu apă. Luă cana din cui, ridică doar pe jumătate capacul de lemn și scufundă cana în apă. Bău câteva guri pe nerăsuflate, apoi turnă înapoi în găleată apa rămasă în cană și lăsă capacul să cadă cu zgomot; ca o surdă, ar fi zis maică-sa.

Se făcu proastă în gând pentru că adormise cu rochia de lână pe ea și umpluse așternutul de scame. Soba era rece. Luă vătraiul și scormoni printre tăciuni, răscoli cenușa și reuși să adune câteva boabe de jar. Își puse pe cap o căciuliță cu doi ciucuri care-i ajungeau până la sâni, își trecu un fular pe după gât și ieși în pridvor. Soarele căzuse după deal, înserarea turna un albastru palid în jur, întuneca pădurea îndepărtată. Lăsă deschisă portița pridvorului, dădu ocol casei urmând cărarea prin zăpada bătătorită. Văzu cele două șindrile și își aminti de lup. Se uită peste umăr, intră repede în șopron și trase ușa după ea. Prin pereții de scânduri groase, negeluite, viscolul aruncase în șopron câțiva pumni de zăpadă, o pulbere fină sclipind în semiîntuneric, depusă printre unelte și pe lemne. Luă toporul și făcu surcele dintr-o bucată de scândură. Înainte de a ieși, ascultă atentă, abia apoi deschise ușa șopronului. Nu auzea nimic dincolo de respirația ei. Se obișnuise să-i iasă aburi pe gură. Luă surcelele și toporul, închise ușa șopronului cu zăvorul de lemn și se întoarse în casă. Izbi cu picioarele în lutul din tindă ca să-și scuture zăpada de pe cizme, intră în cameră, înfipse toporul în scăunelul de lemn, aruncă surcelele în sobă și ațâță focul. Nu îi era foame. Nu îi era foame deloc. Ar fi putut să nu mai mănânce. Să nu mai mănânce niciodată. Să dispară toată mâncarea de pe pământ. Și atunci să vezi.

Lampa atârna prinsă cu un cârlig de grinda din mijloc a tavanului. Verifică nivelul petrolului, o aprinse și reglă de la rotiță flacăra. Scoase cartea din rucsac, se descălță, sări în pat și se rezemă de peretele pe care-l simțea rece și prin perna de la spate. Tot cu rochia de lână. Nu se învăța minte. Ba nu, ba nu, doar că rochia aia îi plăcea la nebunie, o purta zilnic de vreo trei săptămâni. Luă cartea, își trase plapuma până sub bărbie și începu să citească. Încă avea ochi buni. De la cine să-i fi moștenit? De la maică-sa? Nu-i vine a crede, cam mijea ochii ca să vadă prețurile. De la tatăl ei? N-avea cum să știe, murise de tânăr, fără nicio boală, se prăbușise muntele peste el, ăsta era blestemul minerilor. Dacă scăpai viu de sub pământ, făceai silicoză. Nimeni nu era sănătos, doar unii dintre morți.

Făcu o pauză de la citit ca să pună lemne la uscat în ler și pe marginile sobei. De când se mutase la casa din deal, cum îi ziceau ea și Roland, citise enorm, cam o carte la două zile și văzuse o grămadă de filme, vreo două sute. În tindă ținea o găleată de tablă în care deșertase mulțimea de stickuri de memorie pline cu filme. Alegea un stick, se uita la toate filmele de pe el, apoi îl însemna cu un V de la văzut. Tot în tindă ținea și găleata în care își făcea nevoile peste noapte și de câteva ori era să încurce gălețile.

Nu mai știa aproape nimic din filmele văzute compulsiv, în schimb din cărți, da. Și mai știa că în luna mai făcuse un coș de răchită, ea singură, cu mâinile ei. Împletise mlădițele, îl întărise cu sârmă.

După ce termină cartea, luă lemnele din ler și de pe sobă și le puse în coșul de răchită. Aruncă un butuc în sobă, stinse lampa, se dezbrăcă și se vârî sub plapumă.