Editori

Silviu Dragomir

Vasile Dem. Zamfirescu

Director editorial

Magdalena Mărculescu

redactArE

Sofia-Manuela Nicolae

Design și ilustrație copertă

Andrei Gamarț

Director producție

Cristian Claudiu Coban

Dtp

Dan Crăciun

Corectură

Dana Anghelescu

Dușa Udrea-Boborel

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.

Titlu original: BEAUTIFUL BOY: A Father's Journey Through His Son's Addiction

Autor: David Sheff

pentru prezenta ediție

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București

Tel.: +4 021 300 60 90;
Fax: +4 0372 25 20 20

e-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.edituratrei.ro

ISBN (print): 978-606-40-2303-2

ISBN (EPUB): 978-606-40-2376-6

Această carte este destinată femeilor şi bărbaţilor care şi-au dedicat viaţa înţelegerii şi combaterii dependenţei în centre de reabilitare, spitale, centre de cercetare, centre rezidențiale pentru viață abstinentă, organizaţii dedicate educaţiei cu privire la abuzul de droguri, precum şi persoanelor anonime de la nenumăratele întâlniri din cadrul programului în Doisprezece Paşi, desfăşurat în întreaga lume în fiecare zi şi noapte — curajoşii care continuă să se întoarcă —, precum şi familiilor lor: oamenii care înţeleg povestea familiei mele deoarece au trăit-o şi o trăiesc, familiile dependenţilor: copiii, fraţii şi surorile, prietenii, partenerii, soţii şi soţiile, precum şi părinţi asemănători mie. „Problema e că nu-i poţi ajuta şi totul este atât de descurajator“, scria F. Scott Fitzgerald. Însă adevărul este că îi ajutaţi şi vă ajutaţi unii pe alţii. Pe mine m-aţi ajutat. De asemenea, această carte este dedicată soţiei mele, Karen Barbour, şi copiilor mei, Nic, Jasper şi Daisy Sheff.

Înainte de a traversa strada,

Ia-mi mâna.

John Lennon, „Beautiful Boy (Darling Boy)“

Introducere

Mă doare atât de mult că nu-l pot salva, proteja, ţine departe de pericole, feri de suferinţă. La ce sunt buni taţii, dacă nu la aceste lucruri?

- Thomas Lynch, „The Way We Are“

— Bună, tată. Doamne, mi-e atât de dor de voi. Abia aştept să vă văd pe toţi. Mai e doar o zi!!! Uraaaa!

Nic a trimis un e-mail de la facultate cu o seară înainte de a veni acasă în vacanţa de vară. Jasper şi Daisy — copiii noştri de 8 şi, respectiv, 5 ani — stau la masa din bucătărie şi taie, lipesc şi colorează bileţele şi bannere de bun-venit cu ocazia întoarcerii lui acasă. Nu şi-au mai văzut fratele mai mare de şase luni.

În dimineaţa în care trebuie să mergem la aeroport ies în curte pentru a-i aduna pe copii. Daisy, udă şi plină de noroi, este cocoţată pe o ramură, sus, într-un arţar. Jasper stă sub ea.

— Mi-o dai înapoi, dacă nu, ai s-o păţeşti! o ameninţă el.

— Nu, răspunde ea. Ea a mea.

În ochii ei se citeşte o sfidare îndrăzneaţă, însă, când el începe să urce în copac, ea aruncă păpuşa Gandalf pe care el o vrea.

— E timpul să mergem după Nic, spun eu, iar ei se năpustesc în casă trecând pe lângă mine şi scandând „Nicky! Nicky! Nicky!“

Mergem cu maşina o oră şi jumătate până la aeroport. Când ajungem la terminal, Jasper strigă:

— Uite-l pe Nic. Arată cu degetul.

— Acolo!

Cu un rucsac kaki pe umăr, Nic se sprijină de un indicator PARCAREA INTERZISĂ amplasat pe marginea exterioară a zonei de recuperare a bagajelor de la compania United. Slab şi deşirat, purtând un tricou roşu decolorat şi cardiganul prietenei sale, blugi lăsaţi pe şoldurile osoase şi tenişi roşii marca Converse All-Stars, când ne vede, se înseninează la faţă şi ne face cu mâna.

Copiii vor să stea amândoi lângă el, astfel că, după ce-şi aruncă bagajele în spate, Nic urcă peste Jasper şi se aşază între ei punându-şi centura de siguranţă. Le prinde pe rând capetele în mâini şi-i sărută pe obraji.

— Mă bucur atât de mult să vă văd! spune el. Mi-a fost dor de voi, micuţilor. Un dor nebun.

Către noi, cei din faţă, adaugă:

— Şi de voi, tăticule şi mămico.

În timp ce mașina se îndepărtează de aeroport, Nic descrie cum a fost zborul.

— A fost cel mai rău, spune el. Eram blocat lângă o doamnă care vorbea întruna. Avea părul platinat, cu vârfuri, ca la o tartă cu lămâie şi bezea. Ochelari cu rame din corn în stil Cruella De Vil, buze de culoarea prunei şi un strat gros de pudră roz pe faţă.

— Cruella De Vil? întreabă Jasper. Face ochii mari.

Nic încuviinţează din cap.

— Exact ca ea. Avea gene lungi şi false, colorate violet, şi era parfumată cu Apă Puturoasă. Îşi acoperă nasul mâna.

— Pfui.

Copii sunt fascinaţi.

Traversăm podul Golden Gate. Un fluviu de ceaţă groasă se revarsă sub noi şi învăluie peninsula Marin Headlands. Jasper întreabă:

— Nic, vii la petrecere? referindu-se la viitoarea petrecere de absolvire a lui şi a lui Daisy. Copiii trec din clasa a II-a în clasa a III-a, respectiv de la grădiniţă în clasa I.

— N-aş lipsi pentru nimic în lume, răspunde Nic.

Daisy întreabă:

— Nic, ţi-o aminteşti pe fata aceea, Daniela? A căzut de pe structura de căţărat şi şi-a rupt degetul de la picior.

— Oh.

— I-a pus ghips, adaugă Jasper.

— Ghips la degetul de la picior? întreabă Nic. Trebuie să fie micuţ.

Jasper spune cu un aer grav:

— O să-l taie cu ferăstrăul.

— Degetul de la picior?

Chicotesc cu toţii.

După un timp, Nic le spune:

— Am ceva pentru voi, copii. În valiză.

— Cadouri!

— Când ajungem acasă, spune el.

Îl roagă să le spună ce e, dar el dă din cap.

— Nu, nici vorbă. E o surpriză.

Îi văd pe toţi trei în oglinda retrovizoare. Jasper şi Daisy au tenul fin şi măsliniu. Şi Nic l-a avut aşa, dar acum are obrajii supţi şi asemănători cu hârtia de orez. Ochii lor sunt căprui şi limpezi, în timp ce ai lui sunt ca nişte globuri întunecate. Părul lor este castaniu-închis, însă părul lui Nic, care în copilărie era lung şi blond, este decolorat ca un câmp de vară târzie, cu şuviţe brun-roşcate pleoştite şi smocuri îngălbenite zburlite — rezultatul unei încercări nefericite de a-l decolora cu Clorox.

— Nic, vrei să ne spui o poveste cu eroi? îl roagă Jasper. De ani de zile, Nic i-a amuzat pe copii cu „Aventurile domnului Încurcă-lume“, un detectiv britanic inventat de el.

— Mai târziu, domnule, promit.

Ne îndreptăm spre nord pe autostradă, ieşim şi virăm spre vest, mergând pe drumul şerpuit care străbate câteva oraşe mici, un parc naţional împădurit şi apoi păşuni deluroase. Oprim în Point Reyes Station, ca să ridicăm corespondenţa. Nu putem merge prin oraş fără a ne întâlni cu o mulţime de prieteni, toţi bucuroşi să-l vadă pe Nic, pe care îl asaltează cu întrebări despre şcoală şi despre planurile lui pentru vacanţa de vară. În cele din urmă, plecăm şi urmăm drumul care urcă de-a lungul pârâului Papermill Creek până la intersecţia unde virăm la stânga, unde urc dealul şi intru pe aleea noastră.

— Avem şi o surpriză, Nicky, spune Daisy.

Jasper o priveşte cu asprime.

— Nu-i spune!

— Sunt semne. Noi le-am făcut.

— Dai-sy…

Târându-şi bagajele, Nic îi urmează pe copii în casă. Câinii se năpustesc asupra lui, lătrând şi urlând. La capătul scărilor, Nic este întâmpinat de bannerele şi de desenele copiilor, printre care şi un arici cu textul „Mi-e dor de Nic, buuhuu“, desenat de Jasper. Nic le laudă măiestria, apoi merge în dormitor târşâindu-şi picioarele, pentru a despacheta. De când a plecat la facultate, camera lui, o cameră vopsită în roşu Pompei situată în capătul celălalt al casei, a devenit o cameră de joacă dotată cu o expoziţie de creaţii Lego ale lui Jasper, printre care un castel de maharajah şi un robot R2-D2 motorizat. Pregătindu-se pentru întoarcerea lui, Karen a strâns colecţia de animale de pluş a lui Daisy şi a pus pe pat o cuvertură şi perne noi.

Când iese din cameră, Nic are braţele pline de cadouri. Lui Daisy i-a adus păpuşile Josefina şi Kirsten din colecția American Girl, pe care le-a căpătat de la prietena lui. Sunt îmbrăcate frumos, una cu o bluză ţărănească brodată și un poncho, şi cealaltă cu un pulover din catifea verde. Jasper primeşte două pistoale cu apă Super Soaker uriaşe.

— După cină, îl avertizează Nic pe Jasper, vei fi atât de ud încât va trebui să înoţi până în casă.

— Tu vei fi atât de ud încât vei avea nevoie de o barcă.

— Tu vei fi mai ud decât un tăiţel ud.

— Tu vei fi atât de ud încât nu vei avea nevoie de duş un an întreg.

Nick râde.

— N-am nimic împotrivă. Am să economisesc o groază de timp.

Mâncăm, apoi băieţii umplu pistoalele cu apă şi se grăbesc să iasă în vântul serii, alergând în direcţii opuse. Eu şi Karen privim din sufragerie. Urmărindu-se unul pe celălalt, băieţii se furişează printre chiparoşi italieni şi stejari, se ghemuiesc sub mobilierul de grădină şi se strecoară în spatele gardurilor vii. Când au o ţintă clară, se stropesc unul pe celălalt cu jeturi subţiri de apă. Ascunsă în spatele unor hortensii aşezate în ghiveci, Daisy îi priveşte de lângă casă. Când băieţii aleargă pe lângă ea, roteşte un robinet pe care îl manevrează cu o mână şi ţinteşte cu un furtun de grădină pe care îl ţine în cealaltă mână. Îi udă.

Îi opresc pe băieţi exact când sunt pe cale să o prindă.

— Nu meriţi să te salvez, îi spun eu, dar e timpul să mergi la culcare.

Jasper şi Daisy fac baie şi îşi pun pijamalele, apoi îl roagă pe Nic să le citească.

El se aşază pe o canapea în miniatură între paturile lor gemene, cu picioarele lui lungi întinse pe podea. Citeşte din cartea Vrăjitoarele de Roald Dahl. Auzim vocea — vocile — din camera de alături: băiatul narator, mirat şi serios; bunica, ironică şi piţigăiată; şi Marea Vrăjitoare, cotoroanţa care zbiară.

— Copiii sunt împuţiţi şi jegoşi!… Copiii sunt murdari şi puturoşi!… Copiii miros a excremente de câiiineee!… Sunt mai răi decât excrementele de câiiineee! Excrementele de câiiiineee miros a violete şi primule în comparaţie cu copiii!

Reprezentaţia lui Nic este adorabilă, iar copiii sunt fascinaţi.

La miezul nopţii, furtuna care s-a format se dezlănţuie în cele din urmă. Plouă torenţial şi rafale intermitente de grindină cad ca un foc de mitralieră pe ţiglele arămii ale acoperişului. Rareori avem furtuni cu descărcări electrice, dar în seara aceasta cerul este luminat de parcă ar fi nişte becuri care se sparg.

Printre bubuiturile tunetelor aud pârâitul sec al crengilor copacilor.