Familiei mele, care îmi oferă doza zilnică de ocitocină.

Lui Léon, J.J. Gaëlle și Eric, pentru disponibilitate și sfaturi.

Lui Josette Serres, inginer-cercetător la CNRS, pentru mintea ascuțită și creatoare (și pentru că a recitit în cunoștință de cauză această lucrare!).

Lui Catherine Guéguen, medic pediatru, pentru sprijinul acordat, pentru omenie și implicarea în apărarea drepturilor copilului.

Lui Catherine Lelièvre, creatoarea site-ului pentru personalul didactic din domeniul copilăriei mici, pentru proiectele sale inedite.

Echipei editoriale, formată din Guillaume Charron, Clara Lardenois și Gabrielle Raoult, care și-a pus creativitatea și energia în slujba realizării acestei noi cărți.

Lui Lise Desportes, care a acceptat să facă ilustrațiile pentru acest manuscris, cu umorul și sensibilitatea care o caracterizează.

Comunității personalului didactic din domeniul copilăriei mici, care mă inspiră, mă pasionează și mă entuziasmează permanent.

Și, în special, tuturor copilașilor ale căror mistere nu le vom descifra niciodată îndeajuns (și poate că așa e mai bine!).

Prefață

„Sunteți pro sau contra? Facem un sondaj!“ Suntem solicitați zilnic să ne exprimăm părerea votând PRO sau CONTRA. Toate subiectele pot fi supuse atenției opiniei publice, în special cele care privesc societatea: Sunteți pro sau contra deschiderii magazinelor duminica? Sunteți pentru sau împotriva eolienelor? Aceste sondaje reflectă o formă de democrație care se exprimă și mai clar în ziua alegerilor prezidențiale. Pentru a decide în ce parte se înclină balanța, trebuie „să cântărim“ dacă votăm PRO sau CONTRA. Rezultatul fiecărei decizii va furniza un rezultat statistic și ne va dezvălui dacă gândim sau nu precum majoritatea concetățenilor noștri. Să însemne acest lucru că gândim bine sau rău?

În viața de zi cu zi, încercăm să ne susținem punctul de vedere, dar deseori ne înșelăm. Cel mai adesea folosim false analogii. Unele dintre erorile frecvente sunt „biasurile“ care ne ghidează judecata (e vorba despre tendința de a fi subiectivi, părtinitori și de a distor­siona realitatea în funcție de prejudecățile noastre — n. red.). De pildă:

• Biasul de confirmare apare atunci când avem o idee falsă, dar această idee ni se pare interesantă și ne este greu să renunțăm la ea. În acest caz, căutăm informații care să ne confirme ideile. Iată o afirmație întâlnită frecvent, dar falsă: „Luna plină influențează nașterile. În serile cu lună plină au loc mai multe nașteri“. Multe persoane cred acest lucru și totuși zeci de studii publicate din 1923 încoace pe această temă arată că proporția de nașteri este aceeași în diferitele faze ale lunii. Dar, dacă o prietenă a născut într-o seară cu lună plină, vom crede că aceasta nu poate fi o coincidență.
• Biasul de predicție pare atunci când credem că viitorul va fi mai bun pentru că se întoarce roata vieții. Asta crede, de obicei, jucătorul de la cazinou: că a venit vremea să câștige potul cel mare. Din păcate, fiecare încercare depinde exclusiv de întâmplare. Șansele pe care le avem la fiecare încercare sunt identice!

Toate aceste biasuri cognitive ne determină adesea să interpretăm greșit faptele.1 Când este vorba despre subiecte care privesc societatea, nu riscăm nimic dacă ne spunem părerea. Putem chiar să dăm cu banul, căci problema are două aspecte și oricare dintre răspunsuri e corect. Dacă trebuie să explicăm de ce am ales una sau cealaltă dintre variante, lucrurile se complică și avem nevoie de argumente solide.

Cum poți justifica, de pildă, că ești PRO când vine vorba despre dușurile zilnice, dar CONTRA apei îmbuteliate? Sau ești PRO față de pedeapsa cu moartea, dar ești CONTRA cumpărării unei mașini electrice? În astfel de cazuri e vorba de o alegere de viață, de o obișnuință, de o părere, de o convingere, dar nu întotdeauna de cunoaștere. Răspunsul corect este deseori „sunt PRO, dar…“ sau „sunt CONTRA, dar…“.

De unde ne luăm de obicei informațiile când vrem să alegem ceva? În multe privințe, ne informăm de la televizor, de la radio sau din ziare și cărți, dar și prin intermediul relațiilor pe care le avem, în special la nivelul rețelelor sociale. Cu toate acestea, e un lucru știut că întotdeauna căutăm argumente care să vină în sprijinul opiniilor noastre. Prietenii ni-i alegem pentru că gândesc ca noi. Când vine vorba despre subiecte mai deosebite, ne lăsăm ghidați de sensibilitate, de educație și de mentorii noștri.

Există însă un domeniu în care lucrurile progresează rapid: educația copiilor. Părinții trebuie să se decidă rapid dacă se situează de o parte sau de cealaltă a barierei care îi împarte pe părinți în două categorii: cei care sunt „pro“ și cei care sunt „contra“. Suntem pentru sau împotriva unei palme date la funduleț? Suntem pro sau contra învățării limbii engleze la creșă? Pentru a răspunde unor astfel de întrebări, ar fi de ajuns să ținem cont de convingerea intimă. Putem fi PRO când e vorba despre câte o palmă la funduleț, pentru că și noi am mai primit câte una în copilărie și n-am murit din cauza asta. Este ceea ce numim „puterea exemplului“, deși o astfel de experiență nu dovedește, de fapt, nimic. Ar trebui să știm care sunt efectele acestor palme la fund asupra dezvoltării creierului copilului, efecte dovedite științific și statistic. Nu e de ajuns să spunem că e bine ca învățarea limbii engleze să înceapă cât mai devreme posibil, doar pentru că engleza domină lumea. Această părere presupune să știm care sunt cele mai bune condiții în care se poate însuși această limbă. Programele creșelor bilingve nu sunt de ajuns. Sunt necesare cunoștințe furnizate de laboratoarele de cercetare și foarte puțini părinți au acces la așa ceva.

Cel mai adesea ne lăsăm conduși numai de intuiție, obiceiuri și/sau de moda vremii, fără să avem cunoștințe concrete. De pildă, dacă cineva ne spune: „Prietena mea l-a învățat pe bebelușul ei limbajul semnelor și e foarte bine, acum plânge mult mai puțin, căci se poate face înțeles!“, nu avem nicio certitudine că formula poate funcționa, într-adevăr. Nu putem generaliza lucrurile plecând de la un singur exemplu! Ne putem încrede într-o astfel de soluție doar dacă s-a făcut un studiu care „a evaluat“ cât de mult plâng niște copii de aceeași vârstă, care au învățat niște semne, în comparație cu alți copii de aceeași vârstă, care nu au învățat aceste semne, și, la final, s-a conchis că cei din primul grup chiar plâng mai puțin.

În privința educației copiilor, există păreri diferite, dar unele sunt convingeri, iar altele cunoștințe. În viața de zi cu zi, cel mai adesea, acest lucru e lipsit de consecințe, dar în cazul unui studiu serios, avem nevoie de un protocol pentru a clasifica problemele, este necesar un demers specific: un demers experimental. În acest caz, va exista un răspuns corect, căci știința ne poate ajuta să luăm o decizie în cunoștință de cauză. Această carte este utilă tuturor persoanelor care contribuie la dezvoltarea copiilor (părinților, bunicilor), dar va fi de folos mai cu seamă „profesioniștilor“ (personalului didactic) din creșe și grădinițe care trebuie să-și discute practicile la nivel de echipă și să-și justifice metodele pedagogice.

Héloïse Junier îi invită pe aceștia să-și spună deschis părerea despre diverse subiecte educative. Autoarea cunoaște bine argumentele fiecăruia. La sfârșit, ea va oferi cel mai potrivit răspuns, care ține cont de cunoștințele științifice actuale. Ea îl va îndruma pe cititor oferindu-i dovezi în sprijinul afirmațiilor sale, care sunt rezultatul celor mai recente concluzii ale cercetătorilor din domeniu. Stilul ei plin de umor face știința mult mai digerabilă.

Educația nu mai este o problemă de alegere întâmplătoare, ci rodul gândirii. Practicile folosite la creșă și în creșterea copiilor mici sunt rezultatul unor îndelungate experiențe, doar că nu toate aceste practici au fost supuse unei evaluări atente și documentate în privința consecințelor lor. După ce vor citi această carte, specialiștii din domeniu (dar și părinții) vor face alegeri în cunoștință de cauză, ceea ce va contribui la coeziunea echipei de îngrijire și educare, de care copiii mici au mare nevoie.

Fie că vor fi PRO, fie că vor fi CONTRA, alegerile luate vor avea o bază rațională.

Josette SERRES

Doctor în psihologia dezvoltării și coordonator de proiecte la CNRS

Introducere

După ce am terminat de scris volumul Guide TRÈS pratique pour les pros de la petite enfance (Ghid FOARTE practic pentru specialiștii în copilăria mică, 2018), m-am gândit să-mi încerc din nou norocul și să vă propun o nouă provocare: aceea de a trece în revistă dezbaterile care animă comunitatea specialiștilor din domeniul educației timpurii, în lumina cercetărilor științifice: „Sunteți pro sau contra atașării de copii (când e vorba despre educatori)?“, „Pentru sau împotrivă ca micuții să-și înceapă masa mâncând mai întâi desertul?“, „Pro sau contra ideii de a le vorbi micuților despre propriile emoții?“ etc. Care ar fi rostul acestui demers? Să renunțăm la conflictele ideologice care ne blochează gândirea de prea mulți ani și să ne concentrăm asupra sensului practicilor cotidiene. Să dăm uitării acele coduri culturale care ni s-au întipărit în minte și să ne concentrăm atenția asupra nevoilor copilului. Știința are avantajul că ne oferă informații solide, fiabile, obiective și (în mare măsură) detașate de orice ideologie.