Editori:

Magdalena Mărculescu

Silviu Dragomir

Fondator:

Ion Mărculescu, 1994

Redactare:

Carmen Botoșaru

Design copertă: Julia Tyler

Director producție:

Cristian Claudiu Coban

Dtp:

Mirela Voicu

Corectură:

Dana Anghelescu

Cristina Teodorescu

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Pandora Publishing SRL.

Titlul original: A Study In Drowning

Autor: Ava Reid

First published in the US by Harper Collins in 2023

First published in the UK by Del Rey UK in 2023

Published by agreement with Sterling Lord Literistic Inc, through ANA Sofia Ltd.

Pandora M face parte din Grupul Editorial TREI

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București

Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20

e-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.edituratrei.ro

ISBN (print): 978-606-978-750-2

ISBN (EPUB): 978-606-978-770-0

UNU

A început așa cum încep toate lucrurile: o fată pe un țărm, terifiată și plină de dorință.

Din Angharad, de Emrys Myrddin, 191 DS

Afișul era la fel de ponosit și zdrențuit ca o pagină ruptă din cartea preferată a cuiva. Cu siguranță, era ceva intenționat, s-a gândit Effy. Era tipărit pe un pergament îngălbenit și gros, asemănător cu schițele ei pe pânză. Marginile se îndoiau înăuntru, din timiditate sau din dorința de a proteja ceva, de parcă pergamentul ar fi avut un secret de păstrat.

Effy a netezit hârtia cu ambele mâini, iar apoi a privit cu ochii mijiți grafia buclată. Scrisul de mână avea cerneala întinsă în mai multe locuri. Chiar întinată de o pată de apă fără formă, ca un semn din naștere sau o floare de mucegai.

Către stimații studenți ai Facultății de Arhitectură

Domeniul scriitorului național din Llyr, EMRYS MYRDDIN, decedat de curând, solicită schițe pentru un conac aflat la marginea orașului natal al autorului, Saltney, în Golful celor Nouă Clopote.

Solicităm ca structura propusă — CONACUL HIRAETH — să fie îndeajuns de mare pentru a le asigura un cămin membrilor familiei Myrddin rămași în viață, dar și să ofere suficient spațiu colecției extinse de cărți, manuscrise și scrisori, pe care Myrddin le-a lăsat în urmă.

Solicităm ca schițele să reflecte caracterul lui Myrddin și spiritul operei sale colosale și emblematice.

Solicităm ca proiectele să fie trimise la adresa de mai jos, nu mai târziu de jumătatea toamnei. Câștigătorul va fi contactat până la începutul iernii.

Trei condiții, la fel ca într-una dintre poveștile lui Myrddin. Lui Effy inima a început să-i bată cu putere. Aproape fără să-și dea seama, a întins mâna către părul auriu, prins la spate cu obișnuita panglică neagră. Și-a netezit șuvițele care-i atingeau obrajii, în lumina leneșă din holul universității.

— Îmi cer scuze, a spus cineva.

Effy s-a uitat peste umăr. Un student la Arhitectură, într-o jachetă maronie de tweed, stătea în spatele ei, legănându-se pe călcâie cu un aer evident iritat.

— Numai puțin. N-am parcurs tot, a zis ea.

Nu i-a plăcut felul în care i-a tremurat vocea. Studentul i-a răspuns pufnind. Effy și-a întors privirea către afiș, cu inima bătându-i și mai tare. Dar nu mai avea nimic de citit, doar adresa aflată jos pe pagină — fără semnătură, fără vreo formulă de încheiere de genul Mult succes!

Studentul a început să bată din picior. Effy a băgat mâna în geantă și a scormonit până a găsit un stilou fără capac, în mod evident abandonat cu nepăsare, căci pe peniță se adunase praful. A apăsat cu degetul pe vârful peniței, dar n-a apărut niciun strop de cerneală.

I s-a strâns stomacul. A mai apăsat o dată. Tânărul din spatele ei își muta greutatea de pe un picior pe altul, dușumeaua veche suspinând sub tălpile lui; Effy a băgat stiloul în gură și a tras aer din el până a simțit gustul metalic de cerneală.

— Pe toți sfinții! a răbufnit băiatul.

Effy și-a mâzgălit în grabă adresa pe dosul palmei și a aruncat stiloul înapoi în geantă. S-a îndepărtat de avizier, de afiș și de tânăr, înainte ca acesta să mai poată face sau spune ceva. În timp ce mergea grăbită pe coridor, l-a auzit mormăind o înjurătură.

S-a înroșit la față. A intrat în atelier și s-a așezat pe locul ei obișnuit, evitând privirile celorlalți studenți care se îndreptau către locurile lor. Și-a coborât ochii către cerneala ce i se întinsese pe piele. Cuvintele începeau să se șteargă, de parcă adresa ar fi fost o vrajă, o vrajă cu o durată ironic de scurtă.

Magia crudă era moneda de schimb a Poporului Zânelor, așa cum erau ele înfățișate în cărțile lui Myrddin. Le citise pe toate de atâtea ori, încât logica lumii lui se suprapusese pe a ei, ca o hârtie de calc pe original.

Effy s-a concentrat pe cuvintele de pe mână, întipărindu-și-le în memorie, înainte ca cerneala să se șteargă de tot. Dacă mijea ochii până îi lăcrimau, aproape că putea să uite de jignirea pe care o șoptise acel tânăr. Dar gândurile i-au zburat către toate motivele pe care tânărul le-ar fi putut avea pentru un asemenea dispreț, pentru o asemenea răbufnire.

Unu: era singura studentă de la Facultatea de Arhitectură. Chiar dacă tânărul n-o văzuse niciodată pe coridoare, cu siguranță îi văzuse numele pe lista cu notele de la examen și, mai târziu, pe listele de sarcini de la avizier. Cu trei zile în urmă, un justițiar anonim luase un pix și îi tăiase numele de familie, Sayre, înlocuindu-l cu un cuvânt indecent.

Doi: era singura studentă de la Facultatea de Arhitectură și luase notă mai mare decât el la examenul de admitere. Luase o notă îndeajuns de mare pentru Facultatea de Litere, dar acolo nu acceptau femei, așa că fusese silită să se mulțumească și cu Arhitectura, mai puțin prestigioasă, mai puțin interesantă și, din punctul ei de vedere, infinit mai dificilă. Mintea ei nu funcționa în linii și unghiuri drepte.

Trei: tânărul știa despre Maestrul Corbenic. Acum, când se gândea la el, Effy o făcea doar în frânturi. Ceasul de mână, de aur, firele negre și dese de păr de pe brațele lui. Aerul de adult pe care i-l dădea acel obiect o cutremurase ca un pumn în stomac. Puțini dintre băieții de la facultatea ei — și chiar asta erau, doar niște băieți — aveau atât de mult păr pe brațe și încă și mai puțini aveau la mână ceasuri scumpe.

Effy a închis ochii strâns, dorindu-și ca acea imagine să dispară. Când i-a deschis, tabla din fața ei părea sticloasă, ca o fereastră noaptea. Dincolo de geam, își putea imagina o mie de lucruri încețoșate, doar întrezărite.

Profesorul ei de atelier, Maestrul Parri, trecea prin obișnuita sa introducere, exclusiv în argantiană. Era o nouă politică a facultății, implementată chiar la începutul primului semestru, cu șase săptămâni în urmă. Oficial, fusese implementată din respect pentru cei câțiva studenți argantieni ai facultății, dar, neoficial, dintr-un fel de teamă preventivă. Dacă Argantul câștiga războiul, oare și-ar fi impus limba pe tot teritoriul Llyrului? Oare atunci copiii ar fi crescut rostind vocalele și verbele sale, în loc să învețe pe de rost poemele llyriene?

Probabil că era o idee bună ca toți studenții de la facultate să aibă un avantaj din start.

Dar, chiar și după ce Maestrul Parri s-a întors la discursul în llyriană, mintea lui Effy fremăta ca un câine incapabil să-și găsească o poziție confortabilă de somn. Maestrul Parri le cerea să finalizeze două reprezentări în secțiune până la finalul cursului. Ea alesese să facă o reproiectare a Muzeului Adormirii. Era cea mai îndrăgită atracție turistică din orașul Caer-Isel, precum și presupusul lăcaș al magiei llyriene. Acolo se odihneau cei șapte Povestitori, în raclele lor de sticlă, protejând în tăcere Llyrul de amenințări și, potrivit unora, așteptând cel mai sumbru moment al țării pentru a se scula din morți și a-și apăra patria. Era fie o superstiție provincială, fie un adevăr — depinde pe cine întrebai.

De când trupul lui Myrddin fusese adus să se odihnească acolo, chiar înainte de începerea anului universitar, biletele la muzeu erau mereu epuizate, iar oamenii stăteau la cozi care se întindeau pe toate laturile clădirii. Effy încercase de trei ori să viziteze muzeul, așteptând ore în șir, de fiecare dată fără succes. Așa că nu putea decât să-și imagineze cum arătau Povestitorii, schițând trăsăturile chipurilor lor cufundate în somn. Acordase deosebită atenție chipului lui Myrddin. Chiar și după moarte, părea înțelept și blând, așa cum își închipuia Effy că ar trebui să arate un tată.

Dar acum, în timp ce vocea lui Parri se răsfrângea neîncetat peste ea ca valurile la țărm, Effy și-a deschis caietul de schițe la o pagină nouă și a notat cuvintele: CONACUL HIRAETH.

După ora de atelier, Effy s-a dus la bibliotecă. Predase doar una dintre reprezentările în secțiune, și nici aceea foarte reușită. Elevația era cu totul greșită, înclinată, de parcă muzeul ar fi fost construit pe un versant abrupt, și nu în centrul meticulos proiectat al orașului Caer-Isel. Clădirile universității se înălțau curbate în jurul lui ca o cochilie de melc, toate din marmură albă și piatră galbenă decolorată de soare.

Când era la liceu, în orașul natal, nu s-ar fi gândit niciodată că ar putea preda o lucrare atât de slabă. Dar, în cele șase săptămâni de când începuse facultatea, se schimbaseră atât de multe. Dacă ar fi venit în Caer-Isel plină de speranță sau pasiune, sau măcar competitivitate meschină, aceasta s-ar fi erodat imediat. Timpul părea deopotrivă comprimat și infinit. Trecea peste ea de parcă ar fi fost o statuie scufundată pe fundul mării, dar în același timp o și rostogolea zdruncinând-o ca pe un corp inert în bătaia valurilor.

Dar acum cuvintele Conacul Hiraeth i se agățaseră de creier ca un cârlig de undiță, împingând-o către un scop, către o țintă, oricât de incertă. Poate tocmai pentru că era incertă. Fără niciun fel de detalii practice agasante, îi era mult mai ușor să-și închipuie că o putea atinge.

Biblioteca se afla la doar cinci minute de facultate, dar, din cauza vântului ce bătea dinspre Lacul Bala, biciuindu-i obrajii și trecându-și degetele înghețate prin părul ei, i s-a părut că a durat mult mai mult să ajungă acolo. A intrat grăbită pe ușile duble, expirând aerul rece.