1.png

EDITORI:

Silviu Dragomir

Vasile Dem. Zamfirescu

director editorial:

Magdalena Mărculescu

REDACTARE:

Smaranda Nistor

ILUSTRAȚII ȘI DESIGN INTERIOR: Claire Rouyer

ILUSTRAȚIE COPERTĂ: ??????

DIRECTOR PRODUCȚIE:

Cristian Claudiu Coban

DTP:

Carusel Multimedia

CORECTURĂ:

Irina Mușătoiu

Oana Apostolescu

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.

Titlul original: Méditez avec nous: 21 méditants experts vous conseillent et vous guident

Autor: Christophe André

Copyright © Odile Jacob, 2017

Copyright © Editura Trei, 2019 pentru prezenta ediţie

ILUSTRAȚIE COPERTĂ: © DigitalVision Vectors/Getty images; © Vitamin/Fotolia.

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București

Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20

e-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.edituratrei.ro

ISBN (print): 978-606-40-0598-4

ISBN (epub): 9786064018496

PREFAȚĂ

Clișeu despre meditație: un călugăr tibetan, în poziția lotus, nemișcat, zile de-a rândul, într-un templu rătăcit pe undeva prin Himalaya.

Realitatea despre meditație: un copil care face un castel de nisip se oprește din jocul său și, vreme de câteva secunde, privește intens marea; un medic care își ascultă pacientul fără să îl judece, cu atenție și afecțiune, fără să se gândească la nimic altceva; o femeie care stă neclintită în picioare și respiră ușor în fața unui mormânt, la cimitir; sau un călător care, zgâlțâit și înghesuit într-un metrou aglomerat, stă cu ochii deschiși și surâde, respiră, ascultă, receptează și observă tot: fețele, corpurile, sunetele și vorbele rostite, chiar și mirosurile neplăcute, chiar și publicitatea agresivă și marea de oameni care urcă și coboară.

De Christophe André

Da, așa este, toate acestea țin de meditație, sunt meditație. Este vorba de prezență, prezența la tot, și mai ales față de ceea ce se petrece într-un moment anume, și în viața care își urmează cursul.

Scopul meditației nu este să ne rupă de realitate, ci să ne lege de ea cu mai multă putere și luciditate, cu echilibru, bunăvoință, compasiune. Ea ne hrănește ființa interioară ca să ne ajute să facem față mai bine violențelor din lume, să admirăm și să savurăm mai bine frumusețile lumii, să-i alinăm mai ușor suferințele.

În această carte veți face cunoștință cu parcursurile, convingerile, eforturile și sfaturile unor persoane cu experiență în meditație, indiferent că sunt terapeuți sau simpli practicanți ai contemplației, oameni religioși sau filozofi.

Veți descoperi bogăția și profunzimea practicilor meditative. Și, sperăm noi, veți prinde gustul meditației…

Christophe André este medic psihiatru la secția clinică a spitalului Sainte-Anne din Paris, în cadrul unei unități specializate în tratarea și prevenirea tulburărilor emoționale (anxietate și depresie), unde practică mai ales terapiile cognitive și comportamentale, meditația de conștientizare deplină și psihologia pozitivă. Este autorul a numeroase articole și lucrări științifice, precum și a numeroase cărți pentru publicul larg, printre care: Cum să te iubești pe tine pentru a te înțelege mai bine cu ceilalți (Editura Trei, 2000, în colaborare cu François Lelord), Imperfecți, liberi și fericiți (Editura Trei, 2010) și 3 Minute de meditație (Editura Trei, 2018).

De ce

SĂ MEDITĂM?

Uneori se petrec lucruri ciudate când medităm. Lucruri ciudate în corpul nostru sau în capul nostru, bineînțeles. Dar și în jurul nostru...

De exemplu, acum câteva zile, o prietenă mi-a scris următoarele: „Trebuie să-ți povestesc ceva. După cum bine știi, meditez; și uneori meditez cu telefonul alături, pus pe aplicația prin care ți se aude vocea… Mă instalez într-o postură cât mai dreaptă, așezată în poziția lotus, cu o păturică peste picioare ca să mă simt cât mai confortabil. Îmi aleg o temă de meditație și pun telefonul pe difuzor. Ei bine, imaginează-ți că motanul meu, de îndată ce îți aude glasul, vine, se face colac pe picioarele mele încrucișate și începe să toarcă… Prima dată când a făcut-o, am rămas uimită, știind că e tare independent de felul lui și nu prea vine să mi se așeze în brațe… M-a contrariat, deci; nu știam dacă să mă bucur că se ghemuiește în poala mea sau să mă nemulțumească faptul că mintea mea nu mai era îndreptată spre ceea ce trebuia să fac, adică să mă concentrez asupra respirației mele. De atunci, i-am acceptat prezența… cu torsul lui cu tot… și meditez. Totuși, ciudată poveste, un motan căruia îi place meditația! Ai putea să-ți lărgești publicul țintă: oameni... și animale! Glumesc, desigur, ai deja atâtea pe cap :-)“.

Îmi vine în minte acum o altă poveste, spusă de un alt prieten de-al meu, din perioada în care învăța tehnicile conștientizării depline: „Eram în salon, așezat pe o pernă, și nici nu mi-am început bine exercițiul, că am auzit ușa deschizându-se și am recunoscut pașii fetiței mele, care se apropia încet, întrebându-se ce fac. M-am prefăcut că nu o aud și am rămas cu ochii închiși: mi-am dat seama că, după ce s-a uitat la mine, s-a așezat cu grijă alături, imitându-mă. Îi auzeam respirația. Am rezistat dorinței de a deschide ochii discret, pentru a mă uita la ea, și nu am spus nimic: mi s-a părut foarte drăguț și emoționant, și am fost tare mulțumit de faptul că a venit din proprie inițiativă să experimenteze conștientizarea deplină, așa, pur și simplu, fără nicio constrângere, fără să-i fi impus nimeni… “

Mi se ivește acum în minte o amintire și mai veche, o întâmplare dintr-o zi în care am ieșit de la Sainte-Anne împreună cu un grup de pacienți, pentru o ședință în aer liber. Era primăvară, cu o vreme foarte frumoasă, și am mers până în parcul Montsouris, aflat lângă spital. Ne-am instalat toți într-un colț al parcului, cu picioarele goale și cu ochii închiși, ca să ne concentrăm asupra tuturor senzațiilor noastre. Din când în când, eu deschideam ochii ca să văd dacă totul e în regulă cu pacienții mei. Și, la un moment dat, am remarcat că ni se alăturaseră  două fete necunoscute: la fel ca noi, erau și ele desculțe și cu ochii închiși și respirau calm alături de noi, îmbătate și ele de prezența în mijlocul simțămintelor iscate de vraja acelei frumoase după-amiezi de primăvară. Când am terminat exercițiul și mi-am redeschis ochii, fetele plecaseră; nu am vorbit niciodată cu ele și nu am reușit să aflu ce le-a determinat să se oprească și să mediteze cu noi.

Inexplicabilă această putere de atracție pe care o exercită cei ce meditează. Deseori m-am întrebat care o fi mecanismul. O fi starea de bine pe care ne-o induce apropierea de un om sau de un grup calm, liniștit și împăcat? Un grup care nu face nimic special sau complicat, care nu urmărește niciun scop? Să fie vorba de o contagiune, de o exteriorizare a celor două atitudini care stau la baza conștientizării depline: receptivitatea la tot ceea ce provine și decurge din experiența noastră de fiecare clipă și bunăvoința față de noi înșine? Oare aceste două manifestări ale stării de spirit meditative pot fi percepute din exterior? Căci, mai devreme sau mai târziu, tot ceea ce construim în interiorul nostru devine perceptibil în exterior. Acesta este unul dintre numeroșii factori care explică moda actuală a meditației…

Scurtă trecere în revistă (simplificată) a meditației

Bineînțeles că meditația, chiar dacă astăzi face obiectul unei mode, nu a avut nevoie de entuziasmul nostru ca să existe. Cu cel puțin 2 500 de ani în urmă, oamenii meditau atât în Orient, cât și în Occident. Dar, vreme îndelungată, meditația a rămas apanajul sferei religioase sau al celei spirituale.

O primă schimbare s-a petrecut în anii 1960 și, odată cu ea, o primă deschidere spre publicul larg și spre practica profană: a fost moda meditației transcendentale, printre ai cărei fani s-au numărat, de exemplu, membrii formației Beatles. Demersul purta însă amprenta spiritualității New Age, meditația fiind însoțită de bătăi din gong și fum de tămâie (sau de alte substanțe…).

O schimbare radicală, aducând un aer proaspăt, a avut loc în anii 1980, când Jon Kabat-Zinn, biolog și adept yoga, a înțeles că imensele beneficii ale practicilor meditative nu vor putea fi propuse publicului larg decât dacă vor fi laicizate și simplificate. Atunci, inspirându-se din practicile Vipassana – o formă de meditație budistă –, el a elaborat un protocol de meditație pe care a numit-o mindfulness, termen tradus în franceză prin „pleine conscience“ (conștientizare deplină). Kabat-Zinn a codificat și procedura de inițiere în acest tip de meditație, sub forma unui protocol scurt (opt ședințe desfășurate pe parcursul a opt săptămâni) pentru însușirea progresivă a practicilor de meditație, într-o manieră adaptată la obiceiurile occidentale. Această triplă intervenție (laicizare, simplificare, codificare) dă posibilitatea ca meditația conștientizării depline să pătrundă în mediul spitalicesc și să facă obiectul unor studii de validare științifică, care odată soldate cu rezultate favorabile, permit introducerea pe scară largă în sistemul de îngrijire a sănătății. Garanția medicală astfel dobândită facilitează apoi extinderea și în domenii ca educația și mediul organizațional.

Meditațiile

O mică precizare: universul meditației este foarte vast, iar metodele ei sunt nenumărate. De aceea, nu ar trebui să vorbim despre „meditație“, ci despre „(feluri de) meditații“. Cu toate acestea, când vorbim azi despre „meditație“ fără vreo altă precizare, ne referim aproape întotdeauna la conștientizarea deplină (deși există și multe alte tradiții: Zen, Vipassana etc.).

Conștientizarea deplină este deci o formă relativ simplă de antrenament, care dezvoltă stabilitatea atenției și capacitățile de reglare emoțională și discernământ cognitiv (ajutându-ne să nu cădem atât de ușor în „capcana“ propriilor noastre gânduri și să identificăm mai bine momentele în care neglijăm faptele reale, lansându-ne în tot felul de supoziții virtuale).

Se prea poate ca toate formele de meditație să aducă – în mare – aceleași beneficii, chiar dacă fiecare formă are propriile avantaje specifice: se pare că meditația zen ne poate ajuta să facem față mai ușor durerii, că multe dintre meditațiile tibetane ne sporesc capacitățile de compasiune și de bunăvoință etc. Oricum, merită să evidențiem că meditația conștientizării depline este, fără îndoială, prima formă de „terapie globală“ (world therapy): cu rădăcini orientale și codificare (apoi validare științifică) occidentală, finalitatea logică fiind răspândirea pe întreaga planetă. Dar succesul său se datorează și altor factori, nu doar accesibilității, validării științifice și rădăcinilor sale multiculturale…

Lipsuri și compensații: când meditația repară violențele și carențele epocii

Meditația nu vindecă doar rănile produse de evenimente din viața noastră personală actuală (stres) sau trecută (fragilități). Ea aduce reparație și pentru ceea ce suportăm din cauza timpurilor pe care le trăim. Tocmai de aceea ar fi o mare greșeală să vedem în meditație doar un capriciu la modă (chiar dacă moda aceasta există). Ea este concomitent simptomul și soluția unor nevoi mai profunde, pentru că vine să compenseze carențele legate de modul nostru actual de viață. O compensație oarecum similară cu cea adusă de exercițiile fizice...

În vremurile trecute nu avea niciun rost să faci sport, căci zilele străbunilor noștri erau pline de activități fizice intense și regulate: dacă le era foame, trebuiau să spargă lemne, să facă focul, să culeagă legume, să mulgă vaca, să strângă ouăle din cuibar; dacă le era sete, trebuiau să scoată apă din fântână sau să o aducă de la izvor; dacă voiau să se întâlnească cu prietenii, trebuiau să meargă până în satul vecin… Astăzi, modul nostru de viață sedentar ne oferă posibilitatea să mâncăm, să bem și să ne întâlnim cu prietenii fără să fie nevoie să consumăm niciun pic de energie fizică.

Acest sedentarism a adus după sine o lipsă de mișcare, carență ce se vădește a fi răspunzătoare pentru multiple patologii. Sportul, recomandat astăzi de întregul personal medical ca mijloc de întreținere a sănătății și de revenire la o stare bună de sănătate generală, nu este altceva decât o compensație pentru această carență derivată din evoluția modului nostru de trai. Același lucru este valabil și pentru meditație. Care sunt lipsurile de care ne vindecă meditația? Simplu: absența calmului (suntem tot timpul expuși la zgomote și agitație, la stimuli sonori și vizuali continui și agresivi), absența unei necesare lentori (primim din toate părțile injoncțiuni: să mergem mai repede, să nu pierdem timpul, să răspundem rapid la solicitările primite), lipsa de continuitate (capacitatea noastră de a ne stabiliza atenția pe ceva este pusă la grea încercare de numeroase întreruperi, vehiculate mai ales de canalele din lumea digitală: apeluri telefonice, SMS-uri, e-mailuri, mesaje pe Twitter etc.).

Prin meditație ne creăm un spațiu de compensație, de reparație, în care ne regăsim gustul pentru calm, lentoare și continuitate. Moda retragerilor la mănăstire aduce același gen de beneficii. Dar meditația ne permite să deschidem asemenea spații interioare de mai multe ori pe zi, chiar dacă suntem departe de lăcașurile de reculegere, și ne mai permite să producem singuri, în propriul nostru creier, nutrienții psihici care sunt fundamentali pentru pacea noastră interioară.

Care sunt beneficiile pentru creierul nostru?

Meditația reprezintă un adevărat antrenament al minții și, ca orice antrenament, este bine să fie practicată zilnic. Durata exactă e greu de stabilit, pentru că există exerciții „lungi“ (între aproximativ 10 și 30 de minute în fiecare dimineață), dar și exerciții scurte (pauze de meditație de câteva minute, de mai multe ori pe zi), ceea ce determină variații mari ale timpului total de meditație…

Orice s-ar spune, practicarea cu regularitate a meditației aduce beneficii aproape imediate creierului nostru, pe trei mari direcții: stabilizarea atenției (meditația ne ajută să ne întărim capacitatea de a rămâne concentrați pe ceva și atenți la acel ceva), echilibrul emoțional (meditația facilitează emoțiile pozitive și ne ajută la reglarea celor negative) și controlul impulsurilor (meditația ne ajută să cedăm mai puțin tentațiilor, fie că e vorba de impulsul de a consuma alcool, mâncare, conținuturi de pe ecrane etc.). Aceste beneficii explică de ce se folosește conștientizarea deplină pentru gestionarea stresului în general, căci el este principalul vinovat pentru dereglările celor trei dimensiuni în discuție1: stresul este cel care generează tulburările de atenție (atenția e dispersată, instabilă, tinde să se restrângă și să se concentreze spre probleme potențiale), tulburările emoționale (predomină emoțiile negative) și tulburările de control al impulsurilor (tendința de a mânca prea mult, de a fuma prea mult, de a bea prea mult, de a ne enerva prea mult etc.).

Alte cercetări au demonstrat că practicarea cu regularitate a meditației contribuie la o mai bună menținere sub control a durerii; ameliorează memoria de lucru, altfel spus, cantitatea de informații pe care o putem păstra în minte pe termen scurt (memorarea unor serii de cifre, de cuvinte etc.); sporește flexibilitatea cognitivă (capacitatea de adaptare la situații noi, imprevizibile) etc. Ca să nu mai vorbim, aici, și de beneficiile asupra sănătății corpului (întărirea imunității, reducerea inflamațiilor).

Astăzi, este evident că practicarea cu regularitate a conștientizării depline este un fel de gimnastică a minții, capabilă să întărească numeroase funcții psihice2, iar aceste modificări sunt amplu confirmate de imagistica cerebrală, care atestă transformări funcționale și uneori anatomice în multe zone ale creierului (cortexul prefrontal, insula, corpul calos), zone implicate în atenție și în reglarea emoțiilor3. Ceea ce nu înseamnă, totuși, că meditația ar fi un panaceu: ea nu ne poate rezolva toate problemele, nu li se potrivește tuturor (unora le este foarte greu să stea nemișcați mai mult de câteva minute) și există încă multe alte mijloace de a ne păstra mintea activă. Cu toate acestea, simplitatea și eficacitatea ei fac din meditație un instrument remarcabil.

Clișee, riscuri și neînțelegeri

De când este la modă, meditația face obiectul unor critici și suscită reticențe. Și e foarte bine așa! De exemplu, în lumea noastră medicală, am considerat întotdeauna că prudența și exigențele confraților mei față de meditație sunt normale și stimulative: nu există niciun motiv să acceptăm o terapie nevalidată sau îndoielnică. Cu atât mai puțin, în întreprinderi sau în domeniul educației.

Un tip de critică îi reproșează meditației că este un fel de analgezic care i-ar determina pe cei ce o practică să se dezangajeze din orice formă de implicare comportamentală, politică sau socială – cu alte cuvinte, am avea de ales între meditație și militantism, între meditație și acțiune! Este o afirmație care derivă din necunoașterea practicilor meditației. Unii cred (și alții speră) că meditația ne oferă un fel de „bule izolatoare“ ale împăcării interioare și recuperării emoționale, care ne ajută să fugim de violența din lume. Chiar dacă nimeni nu ne oprește să căutăm toate acestea în meditație, totuși, nu acesta este spiritul ei (căci dacă ar fi așa, meditația ar rămâne doar o formă de relaxare). Meditația nu își propune să ne rupă de lume, ci să ne lege de ea în alt fel: de o manieră mai lucidă și mai calmă. Ea nu ne învață să rămânem indiferenți la evenimentele din viață, ci să le răspundem cu înțelepciune și justețe.

Alte critici provin din temerea că, sub masca liniștitoare a unui capriciu la modă, învățarea meditației ar putea induce o îndoctrinare religioasă sau sectară. În realitate, abordările „moderne“ ale meditației rămân înrădăcinate în laicitate; la grupurile noastre de la spitalul Sainte-Anne nu veți găsi niciun bețigaș parfumat, nicio mantră, nicio pernă de meditație; toată lumea stă pe scaune obișnuite, iar discuția se poartă în cuvinte obișnuite, pe un ton reținut. Desigur, unele secte recurg la meditație pentru a seduce, așa cum au făcut-o și o fac și cu alte metode psihoterapeutice. Dar cazurile de acest fel pot fi identificate ușor: pretind bani, incită la ruperea progresivă a legăturilor cu familia și cu prietenii „neinițiați“, au pretenția că sunt singurele deținătoare ale adevărului etc. Pentru a nu cădea în capcana lor, e suficient să ne ascultăm bunul-simț și să ne alegem îndrumătorii de meditație pe bază de recomandări sau din anuarul profesional în care sunt înscriși.

Un alt val de critici vine din interiorul mișcării și provine de la unii gânditori care se arată îngrijorați de o posibilă instrumentalizare și denaturare a meditației: nu cumva există riscul ca meditația să-și piardă esența și sufletul, ca urmare a faptului că se răspândește în afara spațiului religios și spiritual care-i este propriu și în care este întotdeauna asociată cu însușirea unor valori și cu discernământul (așa cum se întâmplă în cazul budismului)? Bineînțeles că există acest risc: de exemplu, unele corporații văd în meditație un simplu instrument de gestionare a stresului, care – după părerea lor – este, cel puțin pe termen scurt, mai ieftin și mai ușor de folosit decât alte măsuri care presupun reformarea eticii, a stilului de management și a condițiilor de muncă. Și atunci, ce e de făcut? Să renunțăm la practicarea meditației în afara cinului mănăstiresc sau a cercurilor religioase? Ca întotdeauna, calea de urmat este undeva la mijloc: între exigența fidelității față de tradiție și preocuparea de a o deschide accesului celor mulți.

Eu mă număr printre cei care sunt de părere că avantajele răspândirii meditației în rândurile publicului larg sunt mult mai mari decât dezavantajele. Cred că meditația, prin natura și esența ei, poate să reziste foarte bine oricărei forme de degradare. Experiența noastră la Sainte-Anne pe această temă este foarte grăitoare: la început, le propunem pacienților meditația ca „simplu“ instrument de protecție în fața suferinței și a tristeții sau pentru a limita riscul de recidivă al acestora; este vorba, deci, de un instrument terapeutic. Apoi, îi susținem pe pacienții care doresc să revină la noi cu regularitate pentru a medita în continuare. Și constatăm că, încet-încet, mulți dintre ei practică meditația nu doar ca pe un simplu instrument terapeutic sau pentru a obține o stare de bine: observăm, an de an, la cei care practică meditația cu regularitate, că viziunea lor asupra lumii și modul în care se raportează la existență sunt marcate de un plus de detașare, de un plus de discernământ; de un plus de ceea ce se numește înțelepciune. Pentru că orientarea naturală a meditației este spre înțelepciune, chiar dacă la început căutăm să obținem cu ajutorul ei doar pacea sufletească…

Mirări

„E uimitor, totuși…“, ne spun adesea cei care practică meditația. „Cum se poate ca un lucru atât de simplu și elementar – să te așezi și să fii prezent (în tine însuți, în propria-ți respirație, în propriul corp, în emoțiile și gândurile proprii; față de lumea din jur: sunete, imagini, mirosuri, senzații) – să aibă un efect atât de puternic asupra simptomelor mele și asupra modului meu de viață?“ Da, este uimitor. Cum se poate ca un lucru atât de simplu să aibă repercusiuni atât de mari asupra sănătății noastre? Să modifice expresia genică a stresului și a inflamației4, și să limiteze îmbătrânirea celulară, stimulând secreția de telomerază5, enzima care repară capetele cromozomilor noștri?

Nu am un răspuns. Poate doar pe acesta: meditația ne apropie de ră­d­ă­cinile noastre contemplative. Ajun­se­serăm să le uităm, să le renegăm. Dar ele, rădăcinile noastre animalice și vegetale există în adâncul nostru cel mai profund. Sunt cele pe care le reanimăm atunci când ne așezăm nemișcați, fără vreo așteptare anume, cu ochii pe jumătate închiși, atenți doar la mișcarea noastră respiratorie și preocupați să urmărim în liniște fluxul gândurilor noastre, preocupați pur și simplu să aparținem acestei lumi, în loc să vrem s-o folosim sau s-o supunem.

Poate că în fiecare dintre noi există o nevoie de contemplație la fel de mare ca aceea de acțiune, o nevoie care ne face să fim nu numai „trestii gânditoare“, ci și „primate contemplative“. Poate că în fiecare dintre noi există o nevoie de a simți – nemișcați și contopiți cu lumea – o senzație puternică și liniștitoare de dependență și de apartenență la mediul nostru natural. Poate că poetul Christian Bobin are dreptate, când scrie în a sa Une bibliothèque de nuages (O bibliotecă de nori): „Viața contemplativă este singura viață adevărată, fiecare simte asta, chiar și cei care sunt adânc înrădăcinați în fibra vieții materiale“. Poate că, de fapt, meditația nu este nimic altceva decât o ecologie a minții, în cadrul căreia, cu regularitate, ne acceptăm propriile emoții, ne observăm gândurile, acționăm cu blândețe, privilegiem mecanismele de autoreparație și de autoechilibrare ale minții și inimii noastre. Poate că, prin faptul că (re)devenim contemplativi – măcar parțial – ne oferim un mijloc de a ne conserva sufletul, umanitatea, specia și planeta. Poate …