EDITORI:

Silviu Dragomir

Vasile Dem. Zamfirescu

director editorial:

Magdalena Mărculescu

REDACTARE:

Victor Popescu

DESIGN COPERTĂ: Faber Studio

FOTO COPERTĂ: Guliver/Getty Images/©Flashpop

DIRECTOR PRODUCŢIE:

Cristian Claudiu Coban

DTP:

Mihaela Gavriloiu

CORECTURĂ:

Rodica Crețu

Dușa Udrea-Boborel

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.

Titlul original: Je guéris mes complexes et mes déprimes

Autori: Christophe André et Muzo

La première édition de cet ouvrage a paru sous le titre «Petits complexes et grosses déprimes».

ISBN (print): 978-606-40-0954-8

ISBN (epub): 978-606-40-1273-9

pentru prezenta ediţie

O.P. 16, Ghişeul 1, C.P. 0490, Bucureşti

Tel.: +4 021 300 60 90; Fax: +4 0372 25 20 20

E-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.edituratrei.ro

Introducere

„Rareori m-am pierdut din vedere;

m-am detestat; m-am adorat;

— apoi am îmbătrânit împreună.“

Paul Valéry

Nu e prea ușor să te simți bine în propria-ți piele, nu-i așa? Pentru că, se știe, viața nu este un lung fluviu liniștit. Ea seamănă mai degrabă cu o cursă cu obstacole...

În primul rând, trebuie să uităm de condiția noastră de muritori, de teama de boală și de moarte, în timp ce trăim într-o societate în care nu vrem să riscăm nimic și care e obsedată de sănătate și de starea de bine. În aceste condiții, cum să nu devii hipocondriac? Răspunsul, în capitolul 2.

Apoi trebuie să ne acceptăm aspectul fizic, inevitabil imperfect, când în jurul nostru sunt prezentate și aduse în discuție doar manechine cu corpuri de vis și de prezentatori TV cu dinți albi. Prin urmare, cum să nu fii devorat de viu de complexe? Răspunsul, în capitolul 3.

Și iată că, în plus, trebuie să ne confruntăm cu amenințarea stării depresive care planează asupra omului modern, supus presiunilor insidioase care-i cer să performeze tot mai mult, dar care duc la uzură psihică. Nu mai e vorba de a inspira și a expira, ci de a aspira (la atâtea idealuri inaccesibile) și a suspina (pentru că nu le atingem)! Atunci se declanșează, în special pentru cei fragili, un mecanism infernal: presiune — depresie, presiune — depresie... Cum să ne menținem moralul pe linia de plutire? Răspunsul, în capitolul 4.

În fine, să nu uităm nici de nenumăratele îndoieli despre noi înșine și de multiplele lor manifestări: lipsa de încredere în sine, dificultăți în a fi asertiv și slaba stimă de sine. Într-o lume care ne informează din ce în ce mai mult despre nefericirile, lipsurile și suferințele care afectează planeta, cum să îndrăznim să ne interesăm de noi înșine și să avem grijă de mica — deși respectabila — noastră persoană? Răspunsul, în capitolul 1.

Ați înțeles despre ce este vorba: vă propunem în această carte o privire de ansamblu a acestor mici complexe și mari deprimări capabile să ne distrugă existența. Și, mai ales, dorim să vă ajutăm să nu vă pierdeți și să nu vă împotmoliți, dându-vă șansa de a înțelege mecanismele lor; indicându-vă modalitățile de a lucra eficient cu voi înșivă; și explicându-vă tratamentele posibile, atât de necesare. Totul fără a pierde niciodată din vedere această armă indispensabilă pentru orice reflecție eficientă asupra propriilor probleme: umorul...

Deci lectură plăcută și nu uitați: viața este frumoasă!

I. MĂ ÎNDOIESC DE MINE ÎNSUMI

Lipsa de încredere în sine și slaba stimă de sine

1. DE CE ATÂTEA ÎNDOIELI?

Suntem niște animale formidabile!

Da, da! Noi nu suntem decât niște animale, într-adevăr, dar avem două abilități formidabile comparativ cu verii noștri, mamiferele sau primatele:

•Conștiința de sine: noi suntem fără îndoială singurii din regnul animal care beneficiem de o conștiință reflexivă, adică dispunem de capacitatea de a ne interoga pe noi înșine, punându-ne întrebări fundamentale, cum ar fi „Cine sunt eu?“, „De ce sunt eu capabil?“ (despre întrebările „Încotro mă îndrept?“ și „În ce stare rătăcesc?“ vom vorbi din nou mai târziu). Această modalitate de interogare psihologică este, fără îndoială, ceea ce a permis speciei noastre să se dedice artei, filosofiei, științei...

•Capacitatea de a ne reprezenta gândurile celorlalți: în calitatea sa de animal social, ființa umană a dezvoltat de mii de ani capacități de intuiție și de empatie, care îi permit să-și imagineze ce se află în mintea congenerilor săi. Oamenii pot, de exemplu, să se întrebe: La ce se gândesc ceilalți în acest moment? Ce se așteaptă de la mine? Cum mă văd ei? Această aptitudine ne permite să avem o viață socială foarte complexă și elaborată...

Dar, din păcate, uneori inteligența noastră derapează, se blochează, ruminațiile iau locul acțiunii și aceste două competențe extraordinare, foarte utile, devin handicapuri, dacă sunt prost utilizate:

•Conștiința de sine excesivă poate duce la îndoiala de sine. Dacă-ți pui la infinit întrebări despre abilitățile proprii, poate apărea negativismul: Cine sunt eu? — O nulitate!; De ce sunt eu capabil? — Nu de mare lucru! etc.

•Capacitatea de a ne reprezenta gândurile celorlalți nu trebuie, de asemenea, să se transforme în teama obsesivă de ceea ce pot gândi ei despre noi. Altfel, vom sfârși prin a ne imagina în spatele celei mai inofensive priviri o formă de judecată, în spatele celei mai mici critici, un semn de dezaprobare etc.

Bineînțeles, îndoielile fac parte integrantă din funcționarea psihologică a fiecărei ființe umane. Dar acest lucru poate fi atât spre bine (conștiință de sine, capacitate de a se provoca pe sine), cât și spre rău (autocritică și devalorizare de sine excesive).

TIPUL DE DIFICULTATE	DOMENIUL AVUT ÎN VEDERE	EXEMPLE ZILNICE
Deficit de asertivitate	Comportamentele sociale (observabile)	A nu îndrăzni să spui nu, să ceri un serviciu, să faci un compliment...
Lipsă de încredere în sine	Moduri de gândire legate de luarea deciziilor zilnice (în mod conștient)	A amâna la maximum momentul luării deciziilor, a-ți fi frică de risc, a te teme de eșec...
Slabă stimă de sine	Raportarea intimă la sine (parțial inconștient)	A se devaloriza, a se critica, a se autosabota...

De fapt, numeroasele probleme psihologice sunt legate de îndoiala excesivă de sine. Iată cele trei niveluri, de la cel mai vizibil până la cel mai intim:

•Deficitul de asertivitate, care constă în a nu îndrăzni să acționezi cum ți-ai dori față de ceilalți, de exemplu pentru a spune „nu“ sau a-ți exprima nemulțumirea, din cauză că anticipezi că acest lucru va deranja, va supăra sau va provoca un conflict. Acest lucru reprezintă o problemă vizibilă, atât pentru persoana respectivă, cât și pentru anturajul ei.

•Lipsa de încredere în sine, care constă în a avea îndoieli asupra capacităților de a reuși în ceea ce întreprinzi, pentru că ești mai sensibil la durerea eșecului decât la plăcerea reușitei. Acest lucru nu e neapărat perceput în exterior, dar persoana în cauză e perfect conștientă de sine și suferă din cauza ezitărilor sale.

•Slaba stimă de sine, care constă în a nu se aprecia sau iubi pe sine însuși. Acest lucru conține dimensiuni conștiente (insatisfacția referitoare la numeroase aspecte ale propriei persoane și autocritica sistematică), dar și dimensiuni inconștiente (de exemplu, comportamente repetitive de autosabotare).

Cum să ne eliberăm? Cel mai logic ar fi să intervenim direct asupra stimei de sine, care reprezintă adesea baza problemelor de încredere în sine și de asertivitate. Dar aceasta nu este întotdeauna cea mai eficientă soluție, nici cea mai simplă. În primul rând, pentru că nu este ușor să modifici stima de sine: aceasta se bazează pe reflexe emoționale adesea dezvoltate de-a lungul timpului. Apoi pentru că intervențiile asupra încrederii în sine și asertivității, mult mai simple, vor modifica la rândul lor stima de sine: aceste trei dimensiuni sunt într-o interacțiune constantă. A ajunge să fii asertiv (am îndrăznit să spun ceea ce gândeam) va spori încrederea în sine (mă simt capabil să fac acest lucru din nou în viitor) și deci și stima de sine (mă simt mai puțin incapabil să acționez), ceea ce va provoca persoana respectivă să se comporte din nou asertiv etc. Acest cerc virtuos poate fi activat la toate nivelurile relației cu sine. Acum vom aborda în detaliu aceste trei niveluri de îndoieli personale...

AVEȚI ÎNDOIELI DE SINE?	Mai curând adevărat, mai curând frecvent	Mai curând fals, mai curând rar
1. Când mi se fac complimente, sunt foarte surprins(ă) și mă simt stânjenit(ă) să răspund.
2. Prefer să tac atunci când sunt la serate unde sunt invitați străluciți.
3. Ezit mult timp înainte de a lua o decizie.
4. Evit să înfrunt situațiile care mă jenează.
5. Am o dispoziție proastă.
6. Mă întreb ce vor gândi ceilalți despre mine.
7. Dacă un chelner mă face să aștept la restaurant, nu mă simt în largul meu să-i reproșez acest lucru.
8. După ce am luat o decizie, mă întreb dacă am făcut alegerea potrivită.
9. În multe situații, mă simt inferior(oară) față de ceilalți.
١٠. În caz că am succes, sunt jenat(ă) pentru că mi-e teamă să nu dezamăgesc ulterior.
Interpretarea rezultatelor Între ٠ și ٣ răspunsuri „Mai curând adevărat“: Aparent aveți puține îndoieli de sine. Verificați oricum, citind acest capitol, nu se știe niciodată... Între ٤ și ٧ răspunsuri „Mai curând adevărat“: Îndoiala pune stăpânire pe dumneavoastră uneori, altfel spus, sunteți normal. Dar, când aveți îndoieli, știți de ce și, mai ales, știți ce puteți să faceți atunci? Veți găsi căi de reflecție și de acțiune în paginile care urmează... Între ٨ și ١٠ răspunsuri „Mai curând adevărat“: Oh, se pare că, dacă este ceva despre care nu aveți nicio îndoială, e vorba despre îndoielile dumneavoastră! Citiți și recitiți cu atenție acest capitol, acest lucru s-ar putea să vă ajute...

2. „NU ÎNDRĂZNESC SĂ FIU ASERTIV“: ÎNDOIALA ÎN CEEA CE PRIVEȘTE LOCUL PE CARE ÎL OCUPI PRINTRE ALȚII

Ce este asertivitatea?

Cui nu i-a fost vreodată greu să ceară o mărire de salariu unui superior ierarhic sau o reducere unui vânzător? Sau să spună „nu“? Sau să facă un compliment?

Numim „asertivitate“ capacitatea de a spune ceea ce gândești, ceea ce vrei, ceea ce simți, fără anxietate excesivă și ținând cont de ceea ce gândește, vrea sau resimte interlocutorul.